Ory, acei copii prin suferinta lor isi aduna binecuvantari de la Hristos, iar rugaciunea noastra pentru ei la Maica Domnului nu ramane neauzita, rugaciunea si mijlocirea ei inaintea Fiului fiind totdeauna auzita.
Sigur cand putem ar trebui sa facem ce putem pentru necajiti. Dar daca vrem sa schimbam lumea prin "implicare" nu castigam decat desertaciune.
Este datoria crestinului sa ajute pe aproapele in nevoi. Sa ajutam deci pe cine si cand putem, fara sa acuzam pe cei care i-au nevoit pe aceia. Caci daca vezi frumusetea si curatenia in sufletele de copii nu faci mare lucru, la copii se vede repede sufletul curat si e usor sa ii bucuri. Acelasi lucru e bine sa il facem si cu cei care in pacat fiind si gresind, ascultand glasul celui ce ii ispiteste ajung sa isi uite sau chiar sa faca rau copiilor lor. Sa vedem ca si ei sunt oameni, au suflet, desi "anesteziat" si desi in rataciri, sa ne rugam si pentru acestia si sa cautam indreptarea lor dupa voia Domnului.
De multe ori s-a vazut ca implicarea agresiva a "publicului" in viata unei familii aduce daune mai mari decat binefaceri.
Atata timp cat suferinta e impartasita de toti ai casei si nu este cauzata in mod deliberat de unii impotriva altora in ce forma sa "intervenim"? Sa luam copii unei femei sarace pentru ca nu poate sa le dea de mancare la fel de bine ca o familie normala? Sa ducem la orfelinat copiii unui tata betiv, rupandu-i astfel si de mama si de fratii mai mari si de mediul lor familiar (nu numai familial)?
Sau sa cautam sa ajutam pe femeia saraca, sa cautam indreptarea betivului, etc.?
Acei "toti tampitii" care fac copii s-ar putea sa fie cei care prin acesti copii dau lumii sfinti sau invatatori... Oare stie fiecare ce lucreaza Dumnezeu in oameni? Nu au fost Petru si Andrei pescari? Iuda a fost carturar si in mandria lui a crezut ca poate "schimba lumea"...
Sper din tot sufletul sa nu se faca si la noi in curand ca in unele locuri din vest, unde se despart familii dintr-o para.
Nu e bine sa isi doreasca cineva sa schimbe lumea, as zice eu, dupa mintea mea. De ce? Pentru ca lumea e asa ingaduita de Dumnezeu. Sa cautam fiecare sa ne curatim pe noi insine, sa cautam sa fim de ajutor, mangaiere si alin pentru semenii nostri, sa avem inimile deschise si sa incercam sa iubim oamenii.
Sa lasam lumea in grija lui Dumnezeu, sa ne rugam la Maica Domnului sa mijloceasca pentru omenire, sa avem speranta la Domnul.
Dumnezeu ne stie pe fiecare, ma stie pe mine ca sunt pacatos si ca nu am vrednicia sa strig la semenii mei: "Nebunilor! ce faceti cu lumea?"
Sigur ca "nu e bine" sa fie copiii greu incercati, dar "binele" nostru ce este? Iar binele lor care este? Daca daruim ceva acestor copii si daca ii cercetam, facem voia Domnului. Daca intervenim brutal in viata lor pretinzand ca stim mai bine ce le trebuie, de multe ori gresim...
As zice ca trebuie sa fim treji, sa fim constienti, sa avem implicare in comunitate, dar sa nu presupunem ca ar fi nevoie de interventia noastra fara de care nu merge lumea cum trebuie.
E mare ispita de a crede ca avem idei pentru schimbat lumea, dar oare sunt acelea bune? Iar binele nostru este binele lui Dumnezeu? Daca noi stim ca lumea merge rau din cauza oamenilor oare buni sunt oamenii sa o indrepte?
|