Este ceva firesc ca o fata sa simta nevoia de declaratii din partea prietenului?
La mine se cam formeaza o prapastie intre noi doi, declaratii imi face doar de ziua noastra, adica o data pe an si atunci cu intarziere de cateva luni, in rest oricat i-as cere imi spune ca are letargie si nu are chef. Am ajuns sa cred ca am eu o problema psihica daca vreau caldura din partea lui. Primul pas l-am facut eu de multe ori, dar imi raspunde ori prin schimbarea subiectului, ori printr-un pupic si gata, trecem la subiecte legate de boala.
Discutiile se rezuma doar la certuri, el are impresia ca daca ma lasa singura si pleaca din mijlocul unei certe, doarme si uita eu trebuie sa fac la fel si in cateva ore sa fiu calma si blanda ca la inceput. Toate aceste lucruri au prin radacini in sufletul meu si numai cand il vad deja il asociez doar de scandal, cum ma lasa cand plang si cum alti prieteni ma calmeaza, se creaza repulsie si nu imi vine deloc sa mai fiu calma cu el.
Nu mai pot eu sa fac nimic, chiar am nevoie ca si el sa faca ceva. Am vazut intr-o depresie uriasa si nu mai imi vine sa fac absolut nimic, abia trag de mine sa termin anul universitar. Daca ii zic sa mergem la preot tot imi spune ca mergem sa ma faca de ras ca depresia e anticrestina si ca se va minuna si preotul de reactiile mele. Asta ma face sa refuz sa mai merg cu el la biserica... daca o fac singura se supara. Chiar ma simt singura si nu mai pot, plang zilnic si el habar nu are ce fac ca doarme cu zilele si vorbeste cu mine doar cand vrea el.
|