@ leonte: Adevărat spui că mare îndrăzneală este a vorbi despre tainele Dumnezeirii, străini fiind noi de ele, și departe cu înțelegerea, prin urmare. De aceea nu fac decât să dau mai departe ceea ce am primit/înțeles de la cei mai înaintați și mai cunoscători în acestea. Și cred că Dumnezeu este întreit în persoane, și că nicio persoană nu se poate comunica în ființa sa cuiva.

E adevărat că Hristos vorbește de a fi una în versetele pe care le-ai dat. Dar aceasta nu implică anularea vreuneia dintre persoane – a Sa sau a Tatălui, sau a omului –, nici contopirea, ci o unire tainică, în care cei ce se unesc rămân în același timp distincți. Așa cum mărturisim „Treimea cea deoființă și nedespărțită”. Sau cum mărturiseau Părinții la sinoadele unde s-a făcut vorbire despre Hristos Dumnezeu-Omul, în două naturi unite fără a se confunda sau schimba, neîmpărțit și nedespărțit.

Despre o astfel de unire cred că este vorba, posibilă între orice persoane pe care le unește iubirea.

Dar când vorbim de împărtășirea Duhului Sfânt, avem în vedere și persoana Sa, cu lucrările Sale specifice (deși toate se fac în unitate: „cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu (de)săvârșirea Duhului Sfânt), însă manifestate ca har al Duhului Sfânt, nu printr-o atingere directă, nemijlocită, a uneia dintre persoanele Sfintei Treimi, căci este cu neputință, Dumnezeu fiind intangibil în ființa Sa.

Însă încă o dată îmi cer iertare pentru îndrăzneala de a vorbi despre taine pe care mintea mea nu le pricepe, și pe care cred că le-ai cercetat și pătruns mai mult decât mine.