[dobrin7m]

continuare

"Odata am fost trimis in interes de serviciu in orasul k si acolo m-am imbolnavit serios. Nu aveam nici o ruda sau pe cineva care ar fi putut sa ma ingrijeasca asa ca am fost nevoit sa ajung la spital. Medicii mi-au spus ca am pneumonie. Cu cat boala se intetea cu atat ma simteam mai rau. Existau momente cand din cauza febrei nu vedeam nimic in jurul meu. Cu toate acestea, pe toata durata bolii nu m-am gandit niciodata la moarte. Si asta pentru ca ma consideram un om foarte tare si puternic. Niciodata inainte nu ma imbolnavisem grav, si pentru mine erau necunoscute acele ganduri despre moarte pe care bolile grave le plasmuiesc in mintile oamenilor.

Dupa un timp in camera mea de spital au intrat din nou medicii. M-au consultat timp indelungat si au adus cu ei si un tub de oxigen. "-La ce-mi trebuie asta acum? i-am intrebat.
"-Ne trebuie pentru a-ti aerisi putin plamanii. Mi se pare ca acestia s-au prajit de la febra."
"- Spuneti-mi doctore ce ati gasit in spatele meu, de va preocupati tot timpul de acesta? de trei ori l-ati consultat si tot l-ati umplut de plasturi.

Ma simteam mult mai bine decat in zilele trecute. Prin mintea mea nu trecea nimic trist. Nimic din ce se intampla in jurul meu nu ma facea sa imi dau seama de adevarata mea stare. Nici unul din medici nu a indraznit, nici macar prin gesturi, sa ma faca sa inteleg catastrofa ce se apropia. Si intradevar cum sa ii explici unui om plin de sperante ca mai avea doar cateva ore de trait?

Imi aduc aminte ca in jurul orei 4 m-au cuprins frigurile si pentru a ma incalzi m-am infasurat intr-o patura. Dintr-o data m-am simtit foarte rau. Am strigat un infirmier. Acesta s-a apropiat de mine mi-a ridicat capul de pe perna si mi-a dat tubul de oxigen. Apoi a apasat butonul soneriei si in clipa urmatoare in camera au intrat alergand medicii.
O schimbare ciudata s-a intamplat deodata cu mine! Pe cand, in urma cu un minut eram plin de viata, acum, chiar daca le vedeam pe toate si eram pe deplin constient de ceea ce se petrecea in jurul meu, simteam totusi o atatd e mare nepasare si instrainare, incat e greu sa le descriu. E de neinteles pentru o faptura vie.

Toata atentia mi s-a adunat asupra sinelui meu. Si aici am observat o senzatie ciudata, un fel de despartitura. Eram pe deplin constient de mine insumi si aveam simturile curate insa totodata vedeam sinele meu cu atata nepasare ca si cand mi-as fi pierdut complet simturile.
L-am vazut pe medicul meu cum imi ridica mana sa imi masoare pulsul. Vedeam si intelegeam ceea ce face dar nu simteam atingerea lui.

Ca si cand as fi descoperit in mine doua existente: una, cea mai importanta care era ascunsa in adancul meu, si cealalta partea exterioara a existentei mele, care avea neindoielnic o mai mica importanta.Si acum, parghia de legatura care le tinea, a ars si s-a topit si acestea doua s-au despartit. Pe una dintre existente, cea mai tare, o simteam intens, iar fata de cealalta , cea mai slaba, eram total nepasator. Aceasta parte slaba era trupul meu.

Am simtit deodata ca o putere ma trage in jos. In primele momente am simtit ca si cum as fi avut atarnate greutati de toate membrele corpului, iar mai tarziu aceasta putere a crescut atat de mult incat cuvantul greutate, nu poate exprima acea presiune pe care o simteam.
Mi se parea ca fiecare membru al corpului meu, fiecare fir de par, fiecare vena, fioecare celula sunt atrase de o astfel de putere mare caruia nu puteai sa te impotrivesti, asa cum un magnet puternic atrage bucatile de fier.

Insa aceasta senzatie cat era de mare, nu ma putea impiedica sa cuget si sa inteleg tot.
"-Isi da sufletul" l-am auzit pe doctor spunand.
Intru-cat eram concentrat la mine insumi, privirea mea nu exprima nimic si era rece. Medicii credeau ca mi-am pierdut simturile si de aceea vorbeau deschis. Dar eu intelegeam foarte bine tot ce spuneau.
"-Isi da sufletul!" Moarte - m-am gandit eu cand am auzit ce a spus medicul. e posibil ca eu sa mor? spuneam in mine. Dar cum, de ce? nu puteam sa imi explic acest lucru. Lumea aceasta cu medicii si toti oamenii ei era de acum straina pentru mine. Singurul lucru ce il simteam era acea atractie puternica despre care am vorbit mai sus.

"Asta este, pamantul ma trage in jos." (m-am gandit). Acest lucru era limpede pentru mine. Nu ma trage insa pe mine ci ceea ce mi-a fost dat pentru o perioada de timp. Pamantul imi trage trupul sau trupul de unul singur vrea sa mearga in pamant?

Ceea ce mai inainte mi se parea normal si sigur, adica faptul ca dupa moarte ma voi descompune si voi deveni tarana, acum mi se parea ilogic si contrar legilor naturii."