[cristiboss56]

In zilele noastre, putini “stareti” (batrani imbunatatiti) mai cunosc iubirea Domnului pentru noi, putini cunosc lupta cu vrajmasii si stiu ca, pentru a-i birui, trebuie sa ai smerenia lui Hristos.
Domnul iubeste atat de mult pe om ca ii da darurile Sfantului Duh. Dar pana ce invata sa pastreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.
In primul an dupa ce am primit darul Sfantului Duh, imi spuneam: “Domnul mi-a iertat pacatele. Harul da marturie de aceasta. De ce mai am nevoie?” Dar nu asa trebuie, sa gandim. Desi pacatele noastre ne sunt iertate, toata viata trebuie sa ne aducem aminte de ele si sa plangem ca sa pazim zdrobirea (inimii). Nu am facut asa si am pierdut cainta, ceea ce mi-a adus multa suferinta din partea demonilor. Eram nedumerit, tulburat si-mi spuneam: “Sufletul meu cunoaste pe Domnul si iubirea lui. Cum se face, deci, ca-mi vin ganduri rele?” Dar Domnului i s-a facut mila de mine si m-a invatat El insusi cum trebuie sa ma smeresc: “Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!” Asa se biruiesc vrajmasii. Dar de indata ce las mintea mea sa iasa din loc, gandurile reie se intaresc din nou.
Lupta impotriva vrajmasului cu arma smereniei.
Cel ce, ca si mine, a pierdut harul, sa lupte cu curaj cu demonii. Cunoaste ca greseala e in tine insuti; ai cazut in mandrie si slava desarta, dar Domnul te face sa cunosti ce e viata in Duhul Sfant si ce e lupta cu demonii. Astfel, sufletul invata prin experienta ravagiile cauzate de mandrie si fuge de laudele oamenilor si gandurile de ingamfare. Atunci doar incepe sa se vindece si sa stie sa pastreze harul. Cum putem intelege daca sufletul e sanatos sau bolnav? Sufletul bolnav e plin de mandrie, dar sufletul sanatos iubeste smerenia, invatata de Duhul Sfant si, daca nu cunoaste inca aceasta smerenie, se socoteste pe sine mai rau decat toti oamenii.
Chiar daca Domnul l-ar inalta in toate zilele pana la Ceruri si i-ar arata toata Slava cereasca in care locuieste, dragostea Serafimilor, Heruvimilor si a tuturor Sfintilor chiar si atunci sufletul smerit, invatat de experienta, va spune: “Tu, Doamne, imi arati Slava Ta, pentru ca iubesti zidirea Ta; da-mi, insa, mai degraba lacrimi si puterea de a-Ti multumi. A Ta este Slava cerurilor, al meu insa este sa plang pentru pacatele mele”. Altfel nu va pastra harul Duhului Sfant pe care Domnul il da cu marinimie din singura milostivirea Sa.
Domnul a aratat mare mila fata de ruine si mi-a dat sa inteleg ca trebuie sa-mi plang toata viata pacatele mele. Aceasta este calea Domnului. Si acum scriu din mila pentru toti oamenii care ca si mine, sunt mandri si din aceasta pricina sufera. Scriu ca sa invete smerenia si sa – si gaseasca odihna in Dumnezeu.
Unii zic ca asa a fost mai demult, dar ca acum toate acestea s-au invechit (perimat) insa, nimic nu trece niciodata cand este vorba de Domnul: numai noi ne schimbam, devenim rai si astfel pierdem harul. Dar celui ce cere Domnul ii da toate (Matei 7,7-8), nu pentru ca suntem vrednici ci pentru ca El este milostiv si ne iubeste.
Scriu aceasta pentru ca sufletul meu cunoaste pe Domnul.
Mare lucru bun este a invata smerenia lui Hristos, Ea face viata mai usoara si fericita si totul devine dulce inimii. Numai celor smeriti li se descopera Domnul prin Duhul Sfant, dar daca nu ne smerim nu vom putea vedea pe Dumnezeu. Smerenia e lumina in care putem vedea Lumina Dumnezeu, cum canta Biserica: “Intru lumina Ta vom vedea Lumina”.
Domnul m-a invatat sa tin mintea in iad si sa nu deznadajduiesc si asa sufletul meu invata smerenia. Nu este inca adevarata smerenie, dar aceasta nu poate fi talcuita in Cuvant. Cand sufletul se apropie de Domnul este infricosat. Dar cand vede pe Domnul se bucura negrait de frumusetea Slavei Sale, iar Iubirea lui Dumnezeu si dulceata Duhului Sfant il fac sa uite cu desavarsire pamantul. Acesta este Raiul Domnului: Toti oamenii vor ramane in iubire si prin smerenia lor asemenea lui Hristos toti vor fi fericiti sai vada pe ceilalti mai presus decat ei insisi. Smerenia lui Hristos locuieste in cei mai mici: ei sunt fericiti sa fie cei mai mici. E ceea ce mi-a descoperit Domnul.

Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos Sufletul meu inseteaza dupa ea dar nu o poate atinge si o caut plangand ca un copil mic ce s-a pierdut de mama lui:

“Unde esti Tu, Domnul meu? Te-ai ascuns de sufletul meu si te caut cu lacrimi”.
“Doamne, da- mi puterea de a ma smeri inaintea maretiei Tale”.
“Doamne, a Ta este Slava in Ceruri si pe pamant. Da-mi mie, zidirii tale firave si smerite. Duhul Tau cel Sfant”.
“Ma rog bunatatii Tale, Doamne, priveste asupra mea din inaltimea Slavei Tale si da-mi puterea de a Te lauda zi si noapie. caci sufletul meu Te-a iubit prin Duhul Sfant. Tanjesc dupa Tine si Te caut cu lacrimi”.
“Doamne, da-ne Duhul Sfant. Prin El Te vom slavi zi si noapte, caci daca trupul nostru e slab. Duhul Tau e viu si da sufletului puterea de a Te sluji cu ravna. El intareste in sufletul nostru iubirea Ta, il linisteste intru Tine cu o odihna desavarsita si nu mai vrea sa se gandeasca decat la iubirea Ta”.

“Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: “Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si. Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesli oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata”.
Este o deosebire uriasa intre omul cel mai simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfant, si omul chiar foarte mare, care n-a cunoscut harul Sfantului Duh.
E o mare deosebire intre faptul de a crede ca Dumnezeu exista printr-o cunostinta naturala sau din Scripturi, si acela de a cunoaste pe Domnul prin Duhul Sfant. Mintea celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfant arde zi si noapte de dragoste pentru Dumnezeu si sufletul lui nu se mai poate alipi de cele pamantesti.
Sufletul care n-a incercat (din experienta) dulceata Sfantului Duh isi gaseste placerea in desertaciunea si slava acestei lumi, in bogatii sau in putere. Dar Domnul este unica dorinta a sufletului care L-a cunoscut prin Duhul Sfant; bogatiile si slava pamantului nu mai sunt nimic pentru el.
Sufletul care a gustat Duhul Sfant Il deosebeste dupa gustul Lui. Caci scris este: “Gustati si vedeti ce bun este Domnul” (Psalm 33,9). David cunostea aceasta din experienta dar si acum Domnul da slugilor Lui sa cunoasca iubirea Lui din experienta si ii va invata aceasta pana la sfarsitul veacurilor.
Cel ce a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant a invatat de la El smerenia; el seamana cu Stapanul sau, Hristos, Fiul lui Dumnezeu si se face asemenea Lui.

“Doamne, da-ne darul smerenie Tale”.
“Doamne, da-ne in dar smerit Duhul Tau cel Sfant, asa cum ai venit sa mantuiesti pe oameni doar prin harul Tau ridicandu-i la Ceruri ca sa vada Slava Ta”.
O, smerenie a lui Hristos! Te cunosc dar nu te pot atinge. Roadele tale sunt dulci caci nu sunt ca ale pamantului.
Cum poate fi reaprins focul atunci cand sufletul e abatut, ca el sa arda de iubire in tot ceasul? Acest foc se gaseste in Dumnezeu si Domnul a venit pe pamant ca sa ne dea focul harului Sfantului Duh. Cel ce cauta smerenia are si acest foc, caci Domnul da celui smerit harul Sau.
Multe osteneli si multe lacrimi trebuie pentru a pastra duhul smerit al lui Hristos, dar fara el lumina vietii se stinge si sufletul moare.
Trupul, poate fi uscat repede prin post, sufletul, insa nu e deloc usor de supus, ca el sa ramana mereu smerit, si aceasta ia multa vreme Sfanta Maria Egipteanca a luptat 17 ani impotriva patimilor ei, ca niste fiare salbatice, si abia apoi si-a gasit pacea, macar ca isi uscase repede trupul neavand in pustie nimic eu ce sa se hraneasca.
Inimile noastre s-au invartosat cu totul si nu intelegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos. E adevarat ca aceasta smerenie si acesta iubire nu se cunosc decat prin harul Duhului Sfant, dar uitam ca e cu putinta sa atragem harul la noi. Pentru aceasta, insa, trebuie sa-i dorim din tot sufletul nostru. Dar cum pot sa doresc ceea ce n-am cunoscut? Noi toti avem putin din aceasta cunostinta si Duhul Sfant misca fiecare suflet sa caute pe Dumnezeu.