Subiect: patima betie
View Single Post
  #30  
Vechi 29.05.2012, 05:12:36
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

CAUZELE ALCOOLISMULUI

In primul rand, trebuie sa precizam diferenta intre betie si alcoolism. Astfel betia este rezultatul consumului unei cantitati excesive de alcool, de catre o persoana, indiferent daca acesta consuma regulat sau mai rar bauturi alcoolice. In schimb alcoolismul este preocuparea permanenta pentru bauturile alcoolice, care este caracterizata printr-o pierdere a controlului cauzata de consumarea acestuia, si a unei dependente de alcool, astfel nu oricine se imbata este alcoolic, si nu toti alcoolicii se imbata, insa alcoolismul este o intoxicatie cu alcool datorita consumului excesiv si repetat de bauturi alcoolice. Betia este un pacat, iar alcoolismul este o patima, o inrobire in pacat.

Cauzele acestora sunt:

1. Cauze fiziologice, adica o predispozitie mostenita-innascuta (genetica), spre alcoolism. (Aceasta nu inseamna insa predestinare, sau ca cel care are aceasta inclinatie innascuta nu se poate abtine de la alcool).
2. Cauze psihologice:

--Exemplul parintilor, al prietenilor, colegilor si influenta anturajului.

--O educatie deficitara, toleranta parintilor, lipsa iubirii, aprecierii si respectului in familie.

--Neintelegerile intre soti, pacatul preacurviei savarsit de unul dintre soti.

--Incercarea de a fugi din viata reala, de a fugi de neliniste, deprimare, frustrare, esec prin alcool.

--Nu in ultimul rand lipsa fricii de Dumnezeu si necunoasterea poruncilor Sale.


Deci alcoolul pentru unii a devenit ca un fel de refugiu, dar din pacate nu un refugiu real, pentru ca la inceput alcoolul este ca un calmant, iti da o senzatie de bine, scade nelinistea, devii mai vorbaret, iti ofera curaj, te relaxeaza, esti mai putin ingrijorat, uiti de necazuri. Insa toate aceste aparente avantaje au efect de bumerang, deoarece atunci cand efectul de calmant dispare, nelinistea si ingrijorarea reapare, dar intr-un mod diferit, si anume mai puternic, astfel te simti mai nelinistit si incordat. Multi insa revin din nou la pahar sa-si potoleasca ingrijorarea, dar cand se trezesc din nou, aceasta reapare cu si mai multa putere, astfel acest om daca continua sa bea intra intr-un cerc vicios din care greu va mai iesi.


MODALITATI PRACTICE DE A ELIMINA PATIMA BETIEI


In primul rand, trebuie sa mentionam si orice om trebuie sa fie constient ca alcoolul nu face parte din lucrurile necesare vietii, ca aerul, apa si hrana, astfel omul poate trai si fara alcool. In cazul in care se ajunge la alcoolism, este nevoie de obicei de centre de tratament si recuperare, desi multi specialisti afirma ca alcoolismul nu poate fi vindecat, ci se poate ajunge doar la un anumit grad de recuperare, cu ajutorul unui program de abstinenta totala, adica cat timp alcoolicul se abtine total de la bautura este bine, dar in momentul cand bea putin, din nou patima revine.

Problema este insa ca alcoolicul de multe ori nu accepta ajutorul si nu recunoaste ca are vreo problema, insa cand membrii familiei iau masuri pentru a contracara efectele pe care alcoolismul le are asupra lor, alcoolicul poate sa inceapa sa-si dea seama ca are probleme. Deci primul pas in rezolvarea problemei este recunoasterea ei, daca acestuia i se pun urmatoarele intrebari, el poate sa-si dea seama ca ceva nu este in regula in viata lui. Aceste intrebari ar putea fi: Poti sa traiesti fara alcool, o luna? Daca nu de ce? Ti se intampla sa te gandesti la bautura cand trebuie sa te ocupi de altceva? Incerci sa-ti pastrezi o rezerva de alcool pentru ca sa fi sigur ca nu-ti va lipsi atunci cand vei avea nevoie de el? Esti in stare sa bei mai mult acum decat altadata si sa ramai totusi intr-o stare de functionare? Primul pas si cel mai mare este deci ca betivul sa ajunga sa spuna si cand este treaz: "Sunt un betiv !" Intai de toate trebuie actionat pe plan psihologic.Dupa ce acesta isi recunoaste problema, el trebuie sfatuit cu iubire, si astfel sa se afle cauza sau cauzele alunecarii in alcoolism si eliminarea lor. De asemenea prin consilierea facuta de medici in centre de recuperare, trebuie sa se cladeasca o relatie de prietenie intre pacient si medic sau consilier, alcoolicul sau cel ce are patima betiei trebuie sa aiba un confesor cu care sa aiba o relatie apropiata de prietenie, si caruia sa-i marturiseasca reusitele si infrangerile din lupta lui contra alcoolului. Preotul duhovnic este ideal pentru o asemenea sfatuire.

Trebuie oferita o motivatie buna pentru a stapani alcoolul si a nu-l lasa ca el sa te stapaneasca, cum spune de altfel un proverb romanesc: "Bautura, sa o bei tu pe ea, nu sa te bea ea pe tine". Cea mai buna motivatie este aceea de a-I placea lui Dumnezeu, dorind din toata inima sa-I faci voia. O alta motivatie ar fi aceea de a avea o sanatate mai buna, atat pentru tine, cat si pentru familia ta.

Evitati orice sursa posibila de unde ati putea fi ispitit sau aprovizionat cu bautura, cum ar fi prietenii de pahar, barurile, petrecerile unde se consuma alcool, etc.

Spuneti-le in mod ferm celor din familie, prietenilor si cunostintelor ca vreti sa va lasati de baut si cereti-le ajutorul daca este cazul. Cand simtiti dorinta de a bea, probabil din cauza unui moment tensionat, atunci este momentul sa va rugati la Dumnezeu sa va ajute, atunci trebuie sa va rugati staruitor sa nu cadeti in ispita. Cereti-i lui Dumnezeu putere sa va ajute sa invingeti aceasta slabiciune, dar sa stiti ca El va va ajuta doar daca vreti cu adevarat sa va lasati de bautura. Astfel, solutia la orice viciu sau patima este data de principiul: "In Duhul sa umblati si sa nu impliniti pofta trupului" (Galateni 5;16). Iar Efesenilor le spune Sfantul Apostol Pavel: "Nu va imbatati de vin, in care este pierzare, ci va umpleti de Duhul. Vorbiti intre voi in psalmi si in laude si in cantari duhovnicesti, laudand si cantand Domnului, in inimile voastre, multumind totdeauna pentru toate intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu si Tatal. Supuneti-va unul altuia, intru frica lui Hristos." (Efeseni 5;18-21). Deci cel ce are probleme cu alcoolul trebuie sa se roage, pentru ca roadele rugaciunii sunt: "blandetea, infranarea, curatia" (Galateni 5;23), si aceste daruri ale Duhului Sfant ajuta pe om in lupta cu pacatul. Atunci nu vom cadea prada disperarii sau ingrijorarii pe care sa o inecam in alcool, nu vom face si pacatul deznadejdii, unul din cele mai mari pacate, pacat impotriva Duhului Sfant despre care Mantuitorul Hristos a zis: "Orice pacat si orice hula se va ierta oamenilor, dar hula impotriva Duhului Sfant nu se va ierta"(Matei 12;31). Nu trebuie sa ne gasim refugiu in alcool, ci in rugaciune.

Daca recidivati, adica daca va scapati o data si consumati alcool sau chiar va imbatati dupa ce v-ati lasat, nu abandonati hotararea de a va lasa de acest viciu, ci aceasta ar trebui sa aprinda si mai mult dorinta si ambitia de a va lasa complet. O recidiva sau mai multe nu inseamna ca ati pierdut lupta, continuati si veti reusi, deoarece atunci cand abandonati pierdeti toata lupta de pana atunci, iar daca continuati, veti izbandi. "De cate ori vei cadea, scoala-te si te vei mantui", a spus Mantuitorul Hristos in Sfintele Evanghelii. Pazeste-te de deznadejde, si nu lasa ca o recidiva sau mai multe sa te faca sa gandesti: nu sunt bun de nimic; nu voi reusi niciodata; totdeauna cand iti vine un astfel de gand, scoate-l imediat din minte si fii ca un alergator de la maraton care cand cade se ridica si-si continua cursa. Tot asa si tu, nu conteaza de cate ori ai cazut, tu continua cursa, roaga-te si, cu darul lui Dumnezeu, vei birui.

Deci cel mai mult trebuie inteles ca dependenta de alcool este mai intai ceva psihologic si apoi ceva fizic. Intai mintea dicteaza: "Ia si bea" si abia apoi "cere corpul", iar aceasta din urma se intampla doar in cazul celor care au devenit cronici. Asa explica medicina si psihologia, asa explica si invatatura Bisericii Ortodoxe despre ispite: diavolul aduce mai intai in minte orice pacat. Daca mintea noastra s-a invoit cu pacatul, diavolul ne-a castigat. Daca insa imediat eliminam gandul, indepartam ispita, atunci diavolul devine neputincios. Sa implinim asadar in lupta cu betia, cuvantul Sfantului Apostol Petru: "Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita, caruia stati impotriva, tari in credinta !" (1 Petru 5;8-9).

Reply With Quote