Fericirea de a da altora o parte din noi insine
La targul de sambata din orasul meu, era un taran care vindea fructe la coltul strazii. Le tinea in cosuri mari, si nu avea balanta pentru a le cantari. Era cel mai sarac dintre vanzatorii ambulanti, nu avea nici taraba, nici cort pentru a se apara de soare si ploaie.
I se adresau numai persoanele modeste, convinse fiind ca fructele lui aveau un pret mai mic fata de cel de la alte tarabe.
Omul acela, asezat pe jos la coltul strazii, era multumit ca veneau la el mai ales oamenii saraci, pentru ca le daruia fructele.
Atunci cand i-au cerut o explicatie pentru comportamentul sau neobisnuit, a raspuns ca, pentru el, sambata era ziua lui fericita fiindca putea darui ceva altora.
Morala omului cu fructele este aceea ca fericirea este ca o samanta: acolo se poate cultiva pentru a o face sa creasca.
Adevaratul secret al fericirii sta in a cere mult de la noi insine si putin de la altii, in a cunoaste propriile limite si a le iubi.
Si noi putem fi fericiti cand suntem in stare sa dam altora o parte din noi insine.
|