[Albinutza303]

O intalnire cu Sfantul

In 1995, Ekaterina M., o pelerina din Atena, i-a istorisit maicii Nectaria (McLees) cele petrecute la intaia sa vizita in Evvia :
Prima oara cand am venit aici, impreuna cu niste prieteni, habar nu aveam cine fusese Sfantul Ioan, nici nu stiam la ce sa ma astept, caci nu mai vazusem niciodata moaste intregi si nestricate. La inceput am fost socata- tot trupul Sfantului era acolo, nesupus lucrarii firesti de descompunere a timpului, iar pielea sa era inchisa la culoare si un pic scofalcita; m-am temut sa ma apropii de racla de sticla. In cele din urma, mi-am facut curaj si m-am dus. Fata Sfantului era acoperita, din evlavie, cu un vesmant auriu, dar ii vedeam limpede mainile si incheieturile. Am ingenuncheat langa racla ca sa ma rog, simtind ca, chiar daca mi se parea ceva neobisnuit, trebuie sa o fac. L-am rugat pe Sfant sa ma ajute sa pricep ceea ce vad si sa il cunosc. Dupa ce m-am rugat, am mers sa stau pe un scaun din biserica, asteptandu-mi prietenii. M-am gandit ca ar trebui sa ma mai rog, dar nu stiam nici o rugaciune catre Sfantul Ioan, asa ca mi-am scos carticica cu Imnul Acatist catre Maica Domnului (pe care o port intotdeauna cu mine) si i-am spus Sfantului Ioan ca e si pentru el. L-am rugat din suflet sa ma ierte ca nu-i inchin o rugaciune aparte.
Ca si, probabil, marea parte a oamenilor, nu ma rog adesea foarte adanc, decat daca cineva la care tin e in primejdie sau bolnav- asa ca am inceput sa citesc Acatistul Maicii Domnului ca de obicei, desi incercam din rasputeri sa ma concentrez asupra cuvintelor. Pe neasteptate, am simtit ca cineva vine si sta langa mine. M-am uitat iute imprejur, dar cea mai apropiata persoana se inchina la moaste, cu spatele la mine, la cativa metri buni departare. M-am intors la rugaciunile mele si, desi n-am auzit nimic rostindu-se cu glas tare, am simtit limpede ca cineva se roaga Maicii Domnului impreuna cu mine, cu multa putere si dragoste. M-am trezit dintr-odata ca ma rog cu o profunzime pe care n-am mai simtit-o niciodata pana atunci (si nici dupa!)- era ca si cum ma gaseam in mijlocul rugaciunii, si rugaciunea era vie. Puteam simti cum rugaciunea urca la cer si stiam in sufletul meu ca era insusi Sfantul Ioan, care se ruga impreuna cu mine.
M-am umplut de asa bucurie si cutremur in preajma Sfantului care ma ajuta sa ma rog, desi mie imi fusese frica de el! Ma simteam ca de Pasti, ca si cum as fi primit Sfintele Taine. Vin acum la el cat de des pot.