[Mihnea Dragomir]

Predica de azi a avut ca subiect Ultimele Realitati: moartea, judecata, iadul si raiul.

Traim intr-o vreme de scadere a credintei si nu este de mirare ca oamenii refuza sa mediteze la ultimele realitati. Insusi cuvantul "moarte" este evitat. E inlocuit mai des prin "deces" sau prin perifraze. Exista, aici, o cauza subtila: meditatia la singura certitudine pe care toti oamenii sunt obligati de evidenta sa o aiba, aceea ca la sfarsitul vietii vor muri, are un mare potential de convertire si nu putini sfinti au devenit astfel in urma meditarii la moarte, in fata mortii, a lor sau a celor apropiati lor.

Asa a fost Sf Francisc Borgia, bunaoara. Era vicerege in Spania in timpul lui Catrol Quintul. Traieste socul de a-si pierde frumoasa si virtuoasa lui stapana, imparateasa Isabela, moarta la numai 36 de ani, in floarea varstei ei. Mai mult, este nevoit de procedura sa accepte recunoasterea cadavrului, aflat deja in decompozitie, fiindca sicriul urma sa faca un drum lung. Trista vedere a avut urmari: acest grande de Spania, descendent al uneia din cele mai nobile familii europene, decide sa renunte la tot ce e superfluu. Accepta sa intre novice la iezuiti. Iezuitii il trimit la studii teologice, intr-o universitate pe care o fondase chiar el. Va primi preotia si va ajunge al treilea superior general al Societatii lui Isus.

Acelasi lucru se poate spune si despre Judecata. Meditatia la acel moment are si ea un potential de convertire. Precum in cazul lui Boris, primul rege crestin al Bulgariei. El se botezase, dar oscila daca sa faca din crestinism religia poporului sau, dupa cum intelegem dintr-un bogat schimb de scrisori in care ii pune peste 100 de intrebari Papei. Dupa numeroase framantari, se intalneste cu Sf Metodiu, care fusese trimis in misiune de Sf Parinte. Poate ca la acea intalnire, regele si sfantul au vorbit despre chestiunile de dupa moarte. Cert este ca regele comanda unui pictor, pe atunci celebru, sa realizeze o pictura de mari dimensiuni care sa infatiseze Judacata. Regele Boris va petrece ore intregi in fata acelei picturi care l-a tulburat suficient de mult incat, renuntand la domnie dupa ce o obtinuse si o recastigase prin lupta, sa se calugareasca si sa isi petreaca ultima parte a vietii printre frati.

Dar, cand spunem "Judecata", ce spunem, de fapt ? Spunem judecata individuala ori particulara, prin care vom trece dupa moartea nostra SI judecata universala, care va avea loc atunci cand istoria va ajunge la termenul ei de expirare. Mai degraba decat sa vedem in acestea doua judecati diferite, ar fi bine sa le socotim ca doua etape ale aceleiasi unice judecati. Dealtfel, pentru cei care vor avea enorma surpriza ca sfarsitul lumii sa-i surprinda in trup, aceste doua etape se vor suprapune.

Dar cineva ar putea intreba: daca judecata lui Dumnezeu este deja fara eroare, din ce motiv ar fi nevoie de o a doua etapa, careia ii spunem Judecata de Apoi sau Universala ? Ei bine, Catehismul Tridentin da mai multe motive, dintre care sunt principale urmatoarele trei:

1) La judecata particulara va fi judecata viata noastra, precum si roadele ei pana la incheierea ei, care este momentul mortii. Dar lucrarea noastra continua sa aduca roade si dupa moartea noastra, uneori mult timp. Roade bune sau roade rele. Lucrarea titanica a unui om precum Sf Toma din Aquino continua sa ne inspire si pe noi, care traim aproape opt secole mai tarziu. Dimpotriva, lucrarea unui dusman al Bisericii precum Luther, continua sa otraveasca mii si mii de suflete, mult timp dupa ce Luther a murit si a fost judecat. La acel eveniment de mare solemnitate, fiecare va vedea roadele in istorie ale vietii si lucrarii lui in timpul vietii si toti le vor vedea pe ale tuturor.

2) Faima unui om in timpul vietii, ba chiar si dupa moarte, nu este intotdeauna justa. Un om care a dus o viata sfanta poate fi ignorat, ori chiar blamat in timpul vietii si chiar dupa moarte. Poate din malversatiunile si zvonurile fabricate de rai, care cu greu tolereaza ca cineva sa duca o viata sfanta si sa aduca rod bun, poate si din prea marea modestie a celor care, ducand o viata placuta domnului, pleaca in anonimat ori chiar in barfele ori huiduielile generale. Si invers, vedem destui nevrednici care ajung adevarate modele si carora lumea nu inceteaza sa le aduca laude. Aceste lucruri nu pot ramanea asa si nu vor ramanea asa. Fiind vorba de faima, intunecata pe nedrept ori dobandita pe nedrept, restaurarea ei va fi in mod necesar publica: in fata tuturor care au trait in vremea aceea precum si a celor care vor fi urmat.

3) Judecata individuala va fi adresata sufletului. Imediat dupa moartea noastra il vom vedea pe Judecator, dar aceasta vedere va fi cu ochi spirituali. Dar, cand spunem «natura umana», ori, mai simplu, «noi», spunem suflet (spirit) SI trup. Dimpotriva, la Judecata Universala Il vom vedea pe Cristos, in toata maiestatea Sa, sezand pe scaunul de judecata si asistat de sfinti chiar cu ochii nostri, aceia pe care ii avem acum. Imediat inainte de aceasta Judecata ne vom recupera trupurile. Toti, in afara, cum spuneam, de cei care vor trai marea surpriza, fiindca Ziua Aceea va veni ca un fur. Toti, dar cata deosebire! Dreptii vor recupera trupurile lor cu mare bucurie. Acestea nu numai ca vor fi restaurate potrivit varstei lor celei mai frumoase si rodnice, dar vor avea proprietatile noi ale trupurilor glorioase. Il vor vedea pe Judecatorul Cristos chiar cu ochii lor, dar fara sa fie nevoie sa poarte ochelari. Dimpotriva, reprobatii isi vor recupera si ei trupurile lor, dar acestea vor inspira groaza. Si ei vor trai in trup tot o eternitate, dar aceasta regasire de care vor avea scarba, si totusi careia nu i se vor putea opune, va fi spre mai marea lor suferinta si ispasire.