[Florinvs]

Conform marturiilor colonelului Remus Gherghulescu, care a condus un detasament al batalionului 404 cercetare de la Buzau, din cadrul armatei, la Timisoara au actionat in zilele de 16-20 decembrie 1989, de tineri bine organizate înarmate cu bâte şi lanţuri îşi schimbau parole. De asemenea, totul era filmat, ba chiar şi grupurile cercetaşilor au fost luate în prim-plan de o echipă de filmare sârbă.

Investigând de ce s-a decupat drapelul, militarii infiltraţi au primit răspuns că aşa a avut succes şi Revoluţia ungară din '56. Colonelul Remus Ghergulescu dezvăluie că toată această coordonare venea pe filieră sârbă, motivul fiind uşurinţa cu care se trecea graniţa ca urmare a unui acord între cele două state. Cercetaşii au avut un om deghizat în centralist chiar în Spitalul Judeţean şi acesta aflase ce victime făcuseră forţele de represiune în zilele din urmă.

Ulterior, cercetaşii au transmis şefului Armatei că urmau să iasă în stradă, de data aceasta masiv, muncitorii de la uzinele din Timişoara pentru a protesta faţă de regim. La Bucureşti, un detaşament al cercetaşilor condus de celebrul Truţulescu a fost prins într-o ambuscadă şi patru militari de la Buzău au fost ucişi. Exact în acelaşi loc în care aveau să fie ucişi şi USLA-şii conduşi de colonelul Trosca.

Relevanta este in acest sens marturia acestui colonel, publicata sub forma unui interviu in ziarul Jurnalul National.

● Jurnalul Naţional: În decembrie 1989 eraţi comandantul misteriosului Batalion 404 Cercetare prin Paraşutare. Cum aţi ajuns la Timişoara?

● Remus Ghergulescu: Batalionul 404 era subordonat şefului Marelui Stat Major prin Direcţia de Informaţii Militare. M-a sunat la 17 decembrie '89 şeful DIM, viceamiralul Ştefan Dinu. Eram intraţi deja în alarmă parţială. Viceamiralul mi-a spus să pregătesc 100 de oameni îmbrăcaţi în civil cu care să plec de urgenţă la Timişoara cu un avion AN 24. Habar n-aveam ce se întâmplă la Timişoara şi nu mi s-a spus nimic.

● De ce îmbrăcaţi în civil?

● M-am întrebat şi eu atunci acelaşi lucru, dar m-am gândit că e vreo aplicaţie. Viceamiralul Dinu mi-a spus că vom primi indicaţii ulterior. Am avut două obiecţii referitoare la misiune.
În primul rând că într-un AN nu intră 100 de oameni, ci cel mult 40. Mi-a mai spus şeful Direcţiei ca detaşamentul să fie condus de Truţulescu, dar eu îl ştiam mai repezit. Aşa că i-am propus să merg chiar eu la Timişoara, mai ales că acolo se aflau rudele soţiei mele. Viceamiralul a fost de acord.

"NU ŞTIAM NIMIC DE CE SE ÎNTÂMPLA LA TIMIŞOARA"

● Şi nu vi s-a mai spus nimic altceva despre misiune?

● Am discutat cu colonelul Anghel Constantinescu, coordonatorul nostru din Direcţie, care mi-a spus că nu ştie nici el ce e la Timişoara. Dar mi-a zis să avem hrană rece pentru două zile şi să avem fiecare câte-un pistol cu 12 cartuşe. Am făcut opt echipe a câte cinci oameni, încât în fiecare echipă să fie câte două cadre şi trei militari în termen. Am plecat a doua zi dimineaţă, la 18 decembrie, la ora 5:00, de la Bobocu spre Timişoara 17 cadre şi 24 de militari în termen. Drumul a durat două ore, pentru că au fost condiţii meteo deosebit de grele şi avionul a eschivat o furtună.

● Deci aţi ajuns la ora 7:00 pe Giarmata, lângă Timişoara unde e Aeroportul.

● Da, mă aştepta acolo un autobuz de la Divizie cu un căpitan. Acesta nu mi-a spus nimic tot drumul, însă imediat ce ne apropiam de oraş am văzut urmele dezastrului: vitrine sparte, locuri fumegânde. "Am împărţit oraşul în opt zone de cercetat."

● Dar aţi spus că aveaţi rude la Timişoara. Nu le-aţi întrebat?

● În seara zilei de 17 l-am sunat pe socrul meu, care mi-a zis că nu ştie nimic. Zicea că e vânzoleală prin oraş, dar se şi trăgea. Chiar am auzit împuşcături în telefon. Când am ajuns în faţa Diviziei, am văzut o Dacia arsă, era chiar maşina şefului de Stat Major. M-am prezentat la generalul Ştefan Guşe, care era acolo. Mi-a spus: "Bine-ai venit, dar nu ştiu ce cauţi tu aici!". Un ofiţer de stat major mi-a semnalat că sunt multe grupuri care acţionează în multe părţi ale oraşului, care sparg, dau foc şi încearcă să disperseze forţele în toate părţile.

● De ce v-a spus generalul că nu ştie ce căutaţi acolo? Nu ştia că urmaţi să veniţi?

● Ba da, însă credea că noi suntem pregătiţi pentru altceva. Am hotărât să fac o cercetare generală a oraşului. Am împărţit oraşul în opt zone şi am trimis cele opt echipe ale mele în fiecare dintre ele. Nu aveam mijloace de comunicaţii, dar aveam pistoalele la noi. Legătura cu echipele o ţineam prin cabinele telefonice din oraş care mai funcţionau. Către prânz au revenit la Divizie, unde de altfel eram şi cazaţi, şi mi-au raportat situaţia.

● Ce au urmărit cu precădere echipele dumneavoastră?

● Le dădusem sarcina să urmărească locurile unde se întâlnesc oameni, baruri, cafenele, restaurante. Au remarcat că în aceste locuri se întâlnesc grupe de tineri care-şi dădeau bileţele unii altora. Unii dintre ei aveau genţi, aveau sacoşe în care oamenii mei au văzut clar că purtau lanţuri, bile, bastoane, sticle şi umbrele. Am tras concluzia că acţiunile sunt coordonate.

● Vorbeau româneşte acei tineri?

● În principiu, vorbeau româneşte. Ştiţi, Timişoara este un oraş în care trăiesc multe etnii. Am vrut să vedem ce era cu acele bileţele. Pe ele erau scrise ora şi locul în care acţionau grupurile, eventual numere de telefoane de legătură. L-am informat pe generalul Guşe despre aceasta şi am realizat că situaţia urma să se dezvolte. Dar n-am putut să precizăm în ce zone anume. Atunci el a dispus să fie pregătite detaşamente mobile, să mai aducă şi alte forţe din Arad şi Lugoj, pentru protejarea obiectivelor militare şi economice importante, precum Elba şi Solventul etc.

"ERAU GRUPURI DE TINERI ORGANIZATE CARE SPĂRGEAU ŞI DĂDEAU FOC"

● Prognoza dumneavoastră s-a îndeplinit?

● În seara zilei, într-adevăr, au apărut focare. Tinerii respectivi erau foarte circumspecţi cu persoanele străine din jurul lor. Am avut situaţia când un ofiţer s-a apropiat prea mult de cercul suspecţilor, a fost luat la întrebări şi n-a reuşit să iasă din situaţie decât rupând-o la fugă, altfel ar fi fost linşat. Atunci am hotărât să nu mai iasă în oraş cu armamentul la ei, era pericol să fie găsiţi, dar era pericol să-l şi folosească.

● Cum arătau grupurile acestea de tineri pe care le-aţi semnalat în Timişoara?

● Aceste grupuri erau agresive şi cuprindeau 6, 7, 10 tineri. Ei spărgeau vitrine, dădeau foc. După ei se adunau curioşi, iar în urma acestora erau hoţii. Am făcut în rândul populaţiei sondaje dacă ştiu ce se întâmplă cu adevărat în oraş. Răspundeau cam la fel: "Nu ştiu nimic, parcă au înnebunit!". În dimineaţa de 19 decembrie i-am propus lui Guşe să fac investigaţii în marile întreprinderi, să vedem care este starea de fapt în rândul oamenilor care continuau să meargă la lucru. Am trimis pentru acest lucru doar cadre militare. Spre prânz s-au înapoiat şi mi-au spus că se pregăteşte ieşirea masivă în stradă.

● Cine îi organiza?

● Se alegeau conducerile din rândul muncitorilor, directorii nu mai veneau la serviciu. Şi-au stabilit coordonate de acţiune, planuri, trasee, ore la care coloanele de muncitori să se întâlnească, lozinci, afişe.

"PLECAM ÎN MISIUNI NU PE POARTĂ, CI PE FEREASTRĂ"
● Ce lozinci au inventat?

● Mi-aduc aminte una: "Vrem saloane de Crăciun/ Nu conducător nebun!". În Banat, saloane se spune la bomboanele de pom pentru Crăciun. Era clar că la 20 decembrie vor ieşi pe coloane, compacţi, şi s-a stabilit că în jurul orei 11:00 vor ajunge în zona centrală a oraşului, în Piaţa Operei. În după-amiaza lui 19 decembrie l-am informat pe Guşe despre aceste lucruri. Reieşea că Guşe acţiona indepen*dent, pentru că Stănculescu şi Coman erau la Comitetul Judeţean. Guşe a ordonat în acea seară convocarea comandanţilor de unităţi, i-a informat despre ce s-ar putea întâmpla şi le-a dat ordin ca dispozitivele din oraş să fie pregătite să se retragă. A ordonat ca în nici un caz să nu se riposteze cu foc. Noaptea a fost mai liniştită, era teama că totuşi sediul Diviziei va fi atacat. Am luat măsuri de protecţie, ni s-au dat acolo pistoale-mitralieră.