View Single Post
  #35  
Vechi 22.12.2016, 20:46:18
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

Conform marturiilor colonelului Remus Gherghulescu, care a condus un detasament al batalionului 404 cercetare de la Buzau, din cadrul armatei, la Timisoara au actionat in zilele de 16-20 decembrie 1989, de tineri bine organizate înarmate cu bâte și lanțuri își schimbau parole. De asemenea, totul era filmat, ba chiar și grupurile cercetașilor au fost luate în prim-plan de o echipă de filmare sârbă.

Investigând de ce s-a decupat drapelul, militarii infiltrați au primit răspuns că așa a avut succes și Revoluția ungară din '56. Colonelul Remus Ghergulescu dezvăluie că toată această coordonare venea pe filieră sârbă, motivul fiind ușurința cu care se trecea granița ca urmare a unui acord între cele două state. Cercetașii au avut un om deghizat în centralist chiar în Spitalul Județean și acesta aflase ce victime făcuseră forțele de represiune în zilele din urmă.

Ulterior, cercetașii au transmis șefului Armatei că urmau să iasă în stradă, de data aceasta masiv, muncitorii de la uzinele din Timișoara pentru a protesta față de regim. La București, un detașament al cercetașilor condus de celebrul Truțulescu a fost prins într-o ambuscadă și patru militari de la Buzău au fost uciși. Exact în același loc în care aveau să fie uciși și USLA-șii conduși de colonelul Trosca.

Relevanta este in acest sens marturia acestui colonel, publicata sub forma unui interviu in ziarul Jurnalul National.

● Jurnalul Național: În decembrie 1989 erați comandantul misteriosului Batalion 404 Cercetare prin Parașutare. Cum ați ajuns la Timișoara?

● Remus Ghergulescu: Batalionul 404 era subordonat șefului Marelui Stat Major prin Direcția de Informații Militare. M-a sunat la 17 decembrie '89 șeful DIM, viceamiralul Ștefan Dinu. Eram intrați deja în alarmă parțială. Viceamiralul mi-a spus să pregătesc 100 de oameni îmbrăcați în civil cu care să plec de urgență la Timișoara cu un avion AN 24. Habar n-aveam ce se întâmplă la Timișoara și nu mi s-a spus nimic.

● De ce îmbrăcați în civil?

● M-am întrebat și eu atunci același lucru, dar m-am gândit că e vreo aplicație. Viceamiralul Dinu mi-a spus că vom primi indicații ulterior. Am avut două obiecții referitoare la misiune.
În primul rând că într-un AN nu intră 100 de oameni, ci cel mult 40. Mi-a mai spus șeful Direcției ca detașamentul să fie condus de Truțulescu, dar eu îl știam mai repezit. Așa că i-am propus să merg chiar eu la Timișoara, mai ales că acolo se aflau rudele soției mele. Viceamiralul a fost de acord.

"NU ȘTIAM NIMIC DE CE SE ÎNTÂMPLA LA TIMIȘOARA"

● Și nu vi s-a mai spus nimic altceva despre misiune?

● Am discutat cu colonelul Anghel Constantinescu, coordonatorul nostru din Direcție, care mi-a spus că nu știe nici el ce e la Timișoara. Dar mi-a zis să avem hrană rece pentru două zile și să avem fiecare câte-un pistol cu 12 cartușe. Am făcut opt echipe a câte cinci oameni, încât în fiecare echipă să fie câte două cadre și trei militari în termen. Am plecat a doua zi dimineață, la 18 decembrie, la ora 5:00, de la Bobocu spre Timișoara 17 cadre și 24 de militari în termen. Drumul a durat două ore, pentru că au fost condiții meteo deosebit de grele și avionul a eschivat o furtună.

● Deci ați ajuns la ora 7:00 pe Giarmata, lângă Timișoara unde e Aeroportul.

● Da, mă aștepta acolo un autobuz de la Divizie cu un căpitan. Acesta nu mi-a spus nimic tot drumul, însă imediat ce ne apropiam de oraș am văzut urmele dezastrului: vitrine sparte, locuri fumegânde. "Am împărțit orașul în opt zone de cercetat."

● Dar ați spus că aveați rude la Timișoara. Nu le-ați întrebat?

● În seara zilei de 17 l-am sunat pe socrul meu, care mi-a zis că nu știe nimic. Zicea că e vânzoleală prin oraș, dar se și trăgea. Chiar am auzit împușcături în telefon. Când am ajuns în fața Diviziei, am văzut o Dacia arsă, era chiar mașina șefului de Stat Major. M-am prezentat la generalul Ștefan Gușe, care era acolo. Mi-a spus: "Bine-ai venit, dar nu știu ce cauți tu aici!". Un ofițer de stat major mi-a semnalat că sunt multe grupuri care acționează în multe părți ale orașului, care sparg, dau foc și încearcă să disperseze forțele în toate părțile.

● De ce v-a spus generalul că nu știe ce căutați acolo? Nu știa că urmați să veniți?

● Ba da, însă credea că noi suntem pregătiți pentru altceva. Am hotărât să fac o cercetare generală a orașului. Am împărțit orașul în opt zone și am trimis cele opt echipe ale mele în fiecare dintre ele. Nu aveam mijloace de comunicații, dar aveam pistoalele la noi. Legătura cu echipele o țineam prin cabinele telefonice din oraș care mai funcționau. Către prânz au revenit la Divizie, unde de altfel eram și cazați, și mi-au raportat situația.

● Ce au urmărit cu precădere echipele dumneavoastră?

● Le dădusem sarcina să urmărească locurile unde se întâlnesc oameni, baruri, cafenele, restaurante. Au remarcat că în aceste locuri se întâlnesc grupe de tineri care-și dădeau bilețele unii altora. Unii dintre ei aveau genți, aveau sacoșe în care oamenii mei au văzut clar că purtau lanțuri, bile, bastoane, sticle și umbrele. Am tras concluzia că acțiunile sunt coordonate.

● Vorbeau românește acei tineri?

● În principiu, vorbeau românește. Știți, Timișoara este un oraș în care trăiesc multe etnii. Am vrut să vedem ce era cu acele bilețele. Pe ele erau scrise ora și locul în care acționau grupurile, eventual numere de telefoane de legătură. L-am informat pe generalul Gușe despre aceasta și am realizat că situația urma să se dezvolte. Dar n-am putut să precizăm în ce zone anume. Atunci el a dispus să fie pregătite detașamente mobile, să mai aducă și alte forțe din Arad și Lugoj, pentru protejarea obiectivelor militare și economice importante, precum Elba și Solventul etc.

"ERAU GRUPURI DE TINERI ORGANIZATE CARE SPĂRGEAU ȘI DĂDEAU FOC"

● Prognoza dumneavoastră s-a îndeplinit?

● În seara zilei, într-adevăr, au apărut focare. Tinerii respectivi erau foarte circumspecți cu persoanele străine din jurul lor. Am avut situația când un ofițer s-a apropiat prea mult de cercul suspecților, a fost luat la întrebări și n-a reușit să iasă din situație decât rupând-o la fugă, altfel ar fi fost linșat. Atunci am hotărât să nu mai iasă în oraș cu armamentul la ei, era pericol să fie găsiți, dar era pericol să-l și folosească.

● Cum arătau grupurile acestea de tineri pe care le-ați semnalat în Timișoara?

● Aceste grupuri erau agresive și cuprindeau 6, 7, 10 tineri. Ei spărgeau vitrine, dădeau foc. După ei se adunau curioși, iar în urma acestora erau hoții. Am făcut în rândul populației sondaje dacă știu ce se întâmplă cu adevărat în oraș. Răspundeau cam la fel: "Nu știu nimic, parcă au înnebunit!". În dimineața de 19 decembrie i-am propus lui Gușe să fac investigații în marile întreprinderi, să vedem care este starea de fapt în rândul oamenilor care continuau să meargă la lucru. Am trimis pentru acest lucru doar cadre militare. Spre prânz s-au înapoiat și mi-au spus că se pregătește ieșirea masivă în stradă.

● Cine îi organiza?

● Se alegeau conducerile din rândul muncitorilor, directorii nu mai veneau la serviciu. Și-au stabilit coordonate de acțiune, planuri, trasee, ore la care coloanele de muncitori să se întâlnească, lozinci, afișe.

"PLECAM ÎN MISIUNI NU PE POARTĂ, CI PE FEREASTRĂ"
● Ce lozinci au inventat?

● Mi-aduc aminte una: "Vrem saloane de Crăciun/ Nu conducător nebun!". În Banat, saloane se spune la bomboanele de pom pentru Crăciun. Era clar că la 20 decembrie vor ieși pe coloane, compacți, și s-a stabilit că în jurul orei 11:00 vor ajunge în zona centrală a orașului, în Piața Operei. În după-amiaza lui 19 decembrie l-am informat pe Gușe despre aceste lucruri. Reieșea că Gușe acționa indepen*dent, pentru că Stănculescu și Coman erau la Comitetul Județean. Gușe a ordonat în acea seară convocarea comandanților de unități, i-a informat despre ce s-ar putea întâmpla și le-a dat ordin ca dispozitivele din oraș să fie pregătite să se retragă. A ordonat ca în nici un caz să nu se riposteze cu foc. Noaptea a fost mai liniștită, era teama că totuși sediul Diviziei va fi atacat. Am luat măsuri de protecție, ni s-au dat acolo pistoale-mitralieră.
Reply With Quote