[Moroco]

Dragul meu prieten Marian-Sebi,

Mă crezi că şi eu sunt un mare fricos şi un stupid sperios? Te-ar ajuta dacă îţi mărturisesc că sunt mult mai fricos şi mai penibil decât tine?

Ştiu că e ruşinos să fim anxioşi, suspicioşi, necredincioşi, îndoielnici, timizi, retraşi, ştiu că e chiar infect să avem aşa o frică angoasală care bineînţeles că vine de la prea marea iubire de sine a omului şi de la păcate multe, de acolo ni se trage şi de la repetarea lor până la robie, devenind apoi vicii, dar nu uita că există forţe şi puteri divine care îţi vin în ajutor... când sufletul tău cere de la Dumnezeu.

Atunci El trimite spre îndreptare şi însănătoşire pe câte un prieten, un aproape, un animal, o floare, o poveste, o melodie, un vânt, o ploaie, un slujitor ceva... nu te lasă singur şi trist, îţi întinde o mână şi îţi dă un sfat de urmat.

Ar trebui să nu urăşti frica ci să o foloseşti corect. Frica bine folosită e cel mai bun paznic, cel mai cinstit prieten. Există însă şi o frică amestecată cu nişte ispite care este un fel de ipocrism şi care te îndeamnă la trădare.

Domnul ne cere să avem frică de Dumnezeu aşa duhovniceşte căci prin frică poţi avea maximă cuviinţă aşa ca faţă de un stăpân bun şi drept, dar nu de El trebuie să ne temem la propriu ci de păcatele şi răul care devenim când facem fapta sau când avem sentimentul 'creativ' care loveşte cu răutate spre distrugere, cu ură, cu minciună, cu viclenie, cu poftă...

Deci eu te sfătuiesc să foloseşti frica lăsându-te îndreptat de Dumnezeu, ca s-o poţi trăi cu succes pentru că ea aduce roade şi produce adrenalina care este aşa ca un hormon energetic al curajului.

E ciudat nu? Cei mai plini de frica Domnului sunt defapt cei mai mari curajoşi ce ajung eroi şi mucenici ai neamului creştin.

Deci nu te teme şi îndrăzneşte... să crezi.