Doamne,
Miroase satul tot a iarba si-a lumina
Si sta 'n genunchi sub tâmpla Ta de soare,
Pe crestet alb, un patrafir de floare
L-aduna rugaciunea lui senina.
Si-asa neputincios, dar tare în credinta,
În fiecare zi se 'ndreapta catre Tine,
Cu tot ce-ai pus în el din slavi senine
Cu tot ce-ai vrut din marea biruinta.
Se 'nchina simplu, ca un ram în vânt
Si rasadeste 'n cer un bob de gând,
Apoi se 'ntoarce 'n bulgar, tremurând,
Cu fruntea mai lipita de pamânt.
Se 'ntrece 'n câmp cu pasarile Tale
Si bucuros se pierde pe ogoare,
Purtând pe umeri dimineti cu soare
Si umbre moi culcate peste cale
Doamne,
E satul Tau si cuibul meu pierdut
Pe care-l port în aripile mele,
Cum as purta o pulbere de stele
Din înaltimile prin care am trecut.