View Single Post
  #69  
Vechi 26.01.2016, 03:31:14
Dr. Victor Ardeleanu's Avatar
Dr. Victor Ardeleanu Dr. Victor Ardeleanu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 31.05.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 106
Implicit Bine v-am (re)găsit domnule Ovidiu. De mult vă așteptam pe aici 2

Citat:
În prealabil postat de ovidiu b. Vezi mesajul
Cărarea Împărăției - note de subsol (pe lângă mult mai multe care fac referire la versete din VT sau NT):
l
Vă mulțumesc pentru intervenții și pentru trimiterile la notele din Cărarea Împărăției. Ne gândim că ați vrut să arătați prin ele că părintele Arsenie Boca nu-și însușea cuvintele Sfinților ca și cum ar fi ale lui. Nu este suficient, însă, să facă aceasta doar în scris, după cum ne-a arătat doamna Mihaela Dobrin. Sfinția sa ar fi trebui, dacă era omul lui Dumnezeu, să respire la fiecare cuvânt smerenia și să se arate în toate transmițător umil al înțelepciunii bătrânilor și nu al părerilor personale, plagiate sau nu:

Isa 66:2 „Toate acestea mâna Mea le-a făcut și sunt ale Mele, zice Domnul. Spre unii ca aceștia Îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriți, cu duhul umilit și care tremură la cuvântul Meu!

Deși avea atâtea trimiteri în Cărarea Împărăției, esența erorilor sfinției sale nu este, din păcate, lipsa citatelor și referințelor, ci un lucru cu mult mai grav, de care ne avertizează tot Sfânta Scriptură, și anume răstălmăcirea lor și necunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos, fiindcă punea prea mult preț pe sine și pe părerile lui:
2Pe 3:15 Și îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiți-o drept mântuire, precum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel după înțelepciunea dată lui, 16 Cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare. :17 Deci voi, iubiților, cunoscând acestea de mai înainte, păziți-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâți de rătăcirea celor fără de lege, să cădeți din întărirea voastră, 18 Ci creșteți în har și în cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum și în ziua veacului! Amin.

A citit (nu întotdeauna chiar lucrurile care l-au folosit, ba multe care l-au și vătămat) și a citat cu adevărat Părintele Arsenie Boca, însă bizuindu-se prea mult pe sine și izolându-se de restul părinților duhovnicești contemporani cât și de Sfinții Părinți, pentru a face ascultare de un duh "mort de 200 de ani" și a experimenta religiile superioare în viața personală lăuntrică, multe din cele pe care le-ați enumerat cu atâta osârdie mai sus, le-a răstălmăcit după propria părere, aducând asupra sa (și asupra cititorilor sfinției sale) marea primejdie (ucigașă de suflet) a minciunii și ereziilor, nefiind nici din acest punct de vedere o pildă bună.

Mă gândesc, însă, spunându-vă acestea, ca nu cumva să vă supăr. Aș vrea să vă atrag atenția, cu citate concrete din Cărarea Împărăției și Cuvinte vii (fiindcă oamenii intelectuali, ucenici ai părintelui Arsenie Boca, cum sunteți și dvs. susțin că celelalte scrieri sunt exagerări care nu-i aparțin) asupra gravelor abateri ale sfinției sale de la Ortodoxie și Ortopraxie, dar dacă vă supărați, atunci poate că ar fi mai bine să nu scriu nimic.
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față.