View Single Post
  #980  
Vechi 05.01.2017, 16:25:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Cuvinte ziditoare de suflet de la Sfântul Nicolae Velimirovici
Sufletul – mai de preț decât trupul
Timpul este pasărea care te împodobește cu penele sale pestrițe, dar care va și veni să smulgă cele ale sale. Dacă te vei lega cu sufletul prea mult de pene, timpul va smulge împreună cu penele și sufletul. O, cât de urâtă va fi atunci goliciunea ta!
Necredinciosul își este sieși călău
Când omul își întoarce fața către Dumnezeu, toate drumurile duc la Dumnezeu. Când omul, însă, își întoarce fața de la Dumnezeu, toate drumurile duc spre prăpastie. Cine se leapădă cu totul de Dumnezeu, și cu buzele și cu inima, acela nu săvârșește în viață nimic altceva decât cele ce duc la desăvârșita lui surpare, și trupească și sufletească. De aceea, nu te grăbi să cauți călău pentru cel necredincios. El însuși l-a găsit în sine, unul mai de încredere decât cel pe care i l-ar da lumea întreagă.
Tăcere
Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbești: despre Dumnezeu, până ce nu-ți întărești credința în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoști pe al tău; și despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă.
Slăbănogul
Facerea de rău este o slăbiciune, nu o putere. Rău-făcătorul este un slăbănog, nu un viteaz. De aceea, socotește-l întotdeauna pe cel ce-ți face rău ca fiind mai slab decât tine și, așa cum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot așa nu căuta să te răzbuni nici pe făcătorul de rele. Căci el nu este făcător de rele după putere, ci după slăbiciune. În acest fel, vei strânge putere în tine și te vei asemăna mării, care nu se revarsă pentru a îneca pe orice copil ce aruncă în ea cu pietre.
Moartea întemnițaților
– Cultură și progres! se laudă un întemnițat al vieții către alt întemnițat al vieții. – Vrei să zici: curățirea și luminarea închisorii! Dar cine ne va străpunge zidul închisorii? îl întreabă întemnițatul pe întâiul întemnițat. Și două cuvinte, cu două inimi, se afundă în pivnița închisorii.
Nu te mândri cu înțelepciunea
Nu te mândri cu înțelepciunea. Nici cu a altuia, căci nu este a ta. Nici cu a ta, căci dacă te mândrești cu ea, înseamnă că nu ai îndeajuns. Nicio lampă de gaz nu arde până ce nu i se pune gaz. Toate lămpile pot fi umplute, dar lampa înțelepciunii – niciodată.
Adevărul este Ființă
Adevărul nu este un gând, nu este o vorbă, nu este o legătură între lucruri, nu este o lege. Adevărul este Ființă. Adevărul este putere dătătoare de viață, care la toate dă viață. Adevărul este ființă, care cuprinde toate ființele. Adevărul este precum aerul, dar nu este aer, în care înoată toate ființele; este precum lumina, dar nu este lumină, în care strălucesc toate ființele în cer și pe pământ. Adevărul este Ființă. Puține sunt în lume limbile care, asemenea limbii Slave, să aibă un cuvânt atât de potrivit și grăitor pentru Ceea ce este. Adevărul este ceea ce este veșnic același. Nimic nu este veșnic același și neschimbat și întocmai sieși, fără numai Adevărul.
Alcătuirea acestei vieți
Viața aceasta nu ar putea fi închipuită fără de acestea trei: fericirea, nefericirea și moartea. Puțină fericire, puțină nefericire și moartea fac cu putință această viață. Chimia morală a acestei lumi este mult mai uimitoare decât chimia fizică. Fericirea este darul lui Dumnezeu, nefericirea – îngăduința lui Dumnezeu, iar moartea – biruința lui Dumnezeu. Fericirea neîntreruptă, fără amestecul nefericirii, ar ajunge să fie lipsită de culoare și plictisitoare. Nefericirea nesfârșită, fără moarte, ar preschimba această viață într-un iad fără scăpare. În fericire, oamenii nu vor să-și amintească de Dumnezeu; chiar și în nefericire nu vor să-și amintească de Dumnezeu; la moarte, însă, sunt siliți s-o facă.
Întregul – mai lămurit decât partea
Totdeauna întregul este mai lămurit decât o parte a întregului. Aceasta, de bună seamă, din pricina noimei și a unității întregului. Este mai lesne de văzut stejarul decât ghinda din stejar. Este mai lesne de văzut trăsura decât roata trăsurii. Mai lesne se vede omul, decât mâna omului. Natura, în întregul ei, se vede mai lesne decât orice lucru din natură. Dumnezeu este mai lămurit vederii decât natura și decât tot ce ființează în natură. Dar dacă omul își ațintește privirea asupra ghindei din stejar, ghinda se arată mai lesne vederii decât stejarul; dacă își ațintește privirea asupra roții, roata se vede mai bine decât trăsura; dacă privește mâna, mâna se vede mai bine decât omul; dacă își ațintește privirea asupra oricărui lucru din natură, lucrul acela se vede mai lesne decât natura; și dacă își ațintește privirea asupra naturii, natura ajunge mai lămurită vederii decât Dumnezeu. Însă această limpezime a părții este vremelnică, pe când limpezimea întregului este dăinuitoare. De aceea Dumnezeu este cea mai mare și cea mai dăinuitoare limpezime.

《 va continua 》
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote