Părerea mea este că plecați de la o prezumpție greșită: aceea că mama vă vrea răul. Ce-ar fi să vă gândiți că poate că nu vă vrea răul, că a făcut și face mult pentru dv. Poate că da, e un pic îngrijoarată că fiica pe care o consideră "fata ei" dă semne că vrea să iasă din cuib și poate că nu înțelege că, de fapt, chemarea ei nu este aceea de o ține închisă în cuib, ci aceea de a o învăța să zboare, de a-i arăta cum se deosebesc locurile bune de cele periculoase, de a o pregăti pentru ca să aibă și ea un cuib al ei. Mamele au și ele probleme de înțelegere a misiunii lor, ca și fiicele: asta nu înseamnă că aveți o mamă fundamental rea sau orientată împotriva dv.
În sfârșit, cred că e vremea să creșteți nu numai în cele sentimentale, ci și în credință. A crede nu înseamnă a crede că Dumnezeu există, nu înseamnă a crede într-un "Dumnezeu al filozofilor", ci în Dumnezeu cel Viu, care neîncetat este lângă noi. El este mâhnit când folosiți unele expresii ca "pe naiba !". Oare Sf Fecioară le-a folosit ? Oare ea trimetea mesaje pe hârtie (că nu erau SMS-uri atunci) cu textul "idioată mai e și maică-mea (Sf Ana)". V-o imaginați astfel ? Încercați să semănați cu ea cât mai mult.
|