View Single Post
  #41  
Vechi 11.02.2016, 13:47:29
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit "Bun ești Tu, Doamne, și întru bunătatea Ta, învață-mă îndreptările Tale."

1. Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.
2. Ziua zilei spune cuvânt și noaptea nopții vestește știință.
3. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă.
4. În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor.
5. În soare și-a pus locașul Său; și El este ca un mire ce iese din cămara sa.
6. Bucura-se-va ca un uriaș, care aleargă drumul lui.
7. De la marginea cerului ieșirea Lui și oprirea Lui până la marginea cerului; și nu este cine să se ascundă de căldura Lui.
8. Legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele; mărturia Domnului este credincioasă, înțelepțește pruncii;
9. Judecățile Domnului sunt drepte, veselesc inima; porunca Domnului este strălucitoare, luminează ochii.
10. Frica de Domnul este curată, rămâne în veacul veacului. Judecățile Domnului sunt adevărate, îndreptățite toate.
11. Dorite-s mai mult decât aurul și decât piatra cea de mare preț și mai dulci decât mierea și fagurele.
12. Că robul Tău le păzește pe ele și răsplătire multă are.
13. Greșelile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curățește-mă.
14. Și de cele străine ferește pe robul Tău; de nu mă vor stăpâni, atunci fără prihană voi fi și mă voi curăți de păcat mare.
15. Și vor bine-plăcea cuvintele gurii mele și cugetul inimii mele înaintea Ta pururea; Doamne, Ajutorul meu și Izbăvitorul meu. (Psalmul 18)

Last edited by crinrin; 11.02.2016 at 14:01:29.
Reply With Quote