[alia28aa]

În prealabil postat de cristiboss56

Una din cântările de la slujba înmormântării ortodoxe este redactată în numele celui adormit, care le cere celor vii să se roage pentru el:

„Văzându-mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi-a venit înfrico*şătorul ceas al morţii. Ci veniţi toţi care mă iubiţi şi mă să*rutaţi cu sărutarea cea mai de pe urmă, că de acum nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi. Pentru că mă duc la Jude*cătorul, unde nu este părtinire; căci sluga şi stăpânul împreună vor sta; împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul în aceeaşi cinste vor fi; şi fiecare, după faptele sale, sau se va preamări, sau se va ruşina. Ci vă rog pe toţi şi mă cucernicesc vouă, să vă rugaţi neîncetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rân*duit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii”.

Aceste cuvinte ne arată ce îşi doreşte cel mai mult cel răposat de la rude şi prieteni: nu o înmormântare somptuoasă, nici cuvinte de condoleanţe, nici doliu, ci o rugăciune puter*nică, prin mijlocirea căreia sufletul său să ajungă în mâinile lui Dumnezeu.

(Ilarian Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk)

Mie mi-e foarte drag sa pun numele lor pe pomelnice si sa inalt rugaciuni pentru cei dusi.

SFANTUL PAISIE AGHIORITUL ne vorbeste despre cat de importanta este POMENIREA MORTILOR: “Mereu sa ne aducem aminte de cei adormiti si sa ne rugam pentru ei!”
(...)
"Cei adormiti au mai multa nevoie de rugaciune de*cat cei vii, deoarece pentru cei vii exista nadejdea po*caintei. Iar Dumnezeu vrea sa existe oameni care sa-L roage sa-i ajute pe cei adormiti, de vreme ce inca nu s-a facut Judecata din urma. In razboi un soldat grav ranit i-a cerut unui preot apa, insa acela nu i-a dat. L-a trecut cu vederea, desi avea in bidonul sau putina apa. Dupa o vreme ranitul a murit, iar preotul, de indata ce a constientizat greseala sa, nu-si mai gasea linistea. Il pomenea continuu. A venit si la Coliba mea si mi-a spus durerea sa. Sarmanul, avea multa jertfire de sine, dar nu-si dadea seama cum de a putut face aceasta. A ingaduit Dumnezeu, adica a luat putin Harul de la el, caci cel ranit avea mare nevoie de rugaciune. Daca pre*otul i-ar fi dat apa, l-ar fi uitat, in timp ce acum, mustrandu-l constiinta, se roaga neincetat pentru el.
– Gheronda, care este ajutorul pe care il primesc cei adormiti prin rugaciunea noastra?
– Sa-ti dau un exemplu. Daca intr-o zi m-ai gasi in beci si i-ai spune Staretei: „Ce pacat! Nu este mai bine sa-l punem sus la etaj, astfel incat sa vada soarele cata vreme va mai trai?”, ce zici, nu ar face Stareta aceasta?
– Sigur ar face-o, Gheronda.
– Ei, asadar, daca Stareta ar face aceasta, cu atat mai mult nu va darui Dumnezeu celor adormiti usurarea pe care o cerem de la El? Nu-i va muta intr-o temnita mai buna sau chiar intr-un apartament?"