Citat:
|
Tăcerea complice, stăpânirea cu greu a satisfacției în fața suprimării fizice a cuiva care între viață și moarte a ales curajos adevărul, sugerarea infamă și fantasmagorică că autorii crimei nu sunt criminalii, ci adversarii lor din alte zări, mimarea neutralității în fața ororii explicate sofistic, denunțarea obsesiv-compulsivă a „centralei de propagandă” a realității și a celor ce nu o sfidează, mințirea sfruntată și calomnierea abjectă[/u] printre atent calculate suspine de iubire pentru credință, neam și țară, toate indică înregimentarea zeloasă în slujba diavolului obraznic și pervers care pozează în „înger de lumină”.
|
Nu cumva cel ce foloseste adevarul si cadavrul curajosului cinstit, din interes prozelit si mamoniac,
slujeste poftei razbunarii (nicidecum divine) prin sistemul justitiar omenesc? Atunci cine mai e ipocritul ultrash?
1.Daca poti sa eviti implinirea razbunarii omului pe om (sau pe Dumnezeu) atunci tacerea e de aur!
2.Daca poti apara credinta dreapta a apropiatilor de instigatorii ipocriti care vor s-o distruga lovind cu viclenie politica in lideri si stapani peste oameni generand si intretinand conflicte desarte atunci cuvintele sunt de argint.
3.Daca marturisesti cu curaj ca criminalul e criminal, hotul e hot, ipocritul e ipocrit, desfranatul e desfranat, mincinosul e mincinos, prostul e prost, nebunul e nebun, deosebind cu mare Har binele de rau fara sa dai nume atunci discernamantul e de bronz insa trebuie sa nu cumva sa iei meseria lui Dumnezeu, (mustrarea, certrea, luminarea, indreptarea), vrand s-o folosesti tu la modul inflationist si prosteste ducand indreptarea in derizoriu doar ca sa te lauzi!
Cui si la ce foloseste daca nu esti trimis sau nu ai Duhul? Pe cine tot vrei sa (te) scapi?