Părinte, mulți se neliniștesc. Ce va fi cu problema aceasta, ce va fi cu cealaltă.
‒ Ascultă! Acum Dumnezeu chiar dacă ar vrea să ne lase, nu poate.
‒ La ce vă referiți?
‒ Iată, atunci când părinții aduc un copil pe lume, cu cât se nevoiesc să-l crească, cu atât îl iubesc mai mult și îi doare pentru el. Tot astfel și Dumnezeu, ne-a adus în lume, S-a nevoit într-un fel, ne-a crescut și S-a ostenit să ne facă ceea ce suntem. Acum chiar dacă ar să vrea să ne lase, nu poate ‒ pentru că Îl doare pentru noi. Numai noi să avem puțină mărime de suflet. Dacă avem puțină mărime de suflet, nu vom pierde Raiul.
‒ Părinte, ați spus că Bunul Dumnezeu nu ne va lăsa...
‒ Da, Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Noi îl lă*săm. Atunci când omul nu trăiește duhovnicește, nu i se cuvine ajutorul dumnezeiesc. Dar când trăiește duhovnicește și este aproape de Dumnezeu, i se cuvine. Atunci, chiar dacă s-ar întâmpla ceva și ar muri, el este pregătit pentru cealaltă viață, așadar este în câștig atât în viața aceasta, cât și în cealaltă.
Ajutorul lui Dumnezeu nu poate fi împiedicat nici de oameni, nici de diavoli pentru a ajunge la noi. Nimic nu este greu, nici pentru Dumnezeu, nici pentru un Sfânt. Numai noi, prin puțina noastră credință, împiedicăm marile puteri dumnezeiești să se apropie și să ne ajute. Și deși există o atât de mare putere lângă noi, fiindcă există înlăuntrul nostru elementul uman într-o mare măsură, noi nu îl putem înțelege pe cel dumnezeiesc, care depășește toate puterile omenești ale întregii lumi, pentru că puterile dumnezeiești sunt atotputernice.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 321-322)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|