[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de bogdan81

Teoria evolutionista este construita pe o viziune a progresului. Progresul este legea acestei lumi. Trebuie insa sa vedem daca aceasta viziune corespunde antropologiei crestine. Impresia mea este ca nu. Daca firea umana progreseaza, atunci ea isi modifica permanent logosul. Dar Hristos a luat firea tuturor - trup cu suflet rational, cuvantator , cu minte (nous), intelect etc. Daca firea isi tot schimba logosul ei, atunci nu mai exista o fire umana comuna tuturor, una si aceeasi pentru toate timpurile, pe care sa o fi asumat Mantuitorul prin inomenirea Sa. Aici trebuie sa fac apel la o explicatie, gresita dupa parerea mea, a mitropolitului Ioannis Zizioulas, care sustine evolutionismul teist. El spune ca teologia scolastica sustinea ca trasatura cea mai pregnanta a chipului lui Dumnezeu in om era ratiunea omului. O parere pe care eu personal o consider adevarata si cred ca era si parerea parintilor mai vechi de dinainte de schisma. Acum, ce spune mai departe Zizioulas ?
El spune ca aceasta idee scolastica a primit o palma serioasa de la teoria evolutiei, fiindca evolutionismul contrazice orice viziune esentialista. Intr-adevar, in evolutionism, nu mai exista naturi sau firi neschimbate. Toate se schimba, toate se modifica. Dar Zizioulas merge mai departe si afirma ca trasatura cea mai pregnanta a chipului divin in om ar fi libertatea, idee care, crede el, este in acord atat cu ortodoxia cat si cu teoria evolutiei.
Nu stiu ce sens da aici Zizioulas conceptului de libertate, un concept destul de ambiguu, dar daca se refera iarasi la "libertate fata de necesitatea firii" sau libertate fata de propria fire, mi se pare o gresala. Cred ca parintii bisericii nu aveau o asemenea viziune pe care o afirma Zizioulas.

Da, Ziziulas este eretic. De ce? Contrazice pe marea majoritate a Sfinţilor Părinţi. Şi primul care i-a dovedit asta, a fost părintele Ioannis Romanides, pe care Ziziulas vroia să-l scoată eretic, dar nu a reuşit, fiindcă au fost prea tare descoperite înşelările lui de către părintele Romanides.

Teologie Patristică, condensată, dar explicată simplu:

Creştinul nu are nevoie de progres. Progresul este anti-mântuire.
Progresul înseamnă să fi mereu nemulţumit, mereu nesatisfăcut de starea ta actuală. Mereu răzvrătit. Mereu dorind mai mult.
Oricât de bine ai duceo şi oricât de bine ţi-ar fi.
Vrei mereu mai mult, mereu mai mult şi mai mult.
Deci progresul este antihristic.
Lucifer, care era serafim, cea mai înaltă din cele 9 trepte ierarhice îngereşti cunoscute, nu a fost mulţumit, a vrut să fie precum Dumnezeu, fără Dumnezeu, în locul lui Dumnezeu.

Progresul omului, înţeles materialist, este distrugerea omului.
Progresul este armă luciferică, gândire primită de om, de la demoni, pentru a le ucide sufletul.
Într-acolo se îndreaptă omenirea astăzi. Autodistrugerea; care vin din lipsa de Dumnezeu.

Când Dumnezeu este prezent, când omul permite lui Dumnezeu să-i umple viaţa şi conştiinţa, progresul se opreşte.
Îndumnezeirea, sau trăirea în Dumnezeu, este maximul la care omul poate ajunge.
Adam în Rai, nu era îndumnezeit.
Avea "integrat" în el, animalele, de aceea le-a dat nume, trupul material, din care a ieşit Eva, la care tot el i-a dat numele ei, urmând să integreze în el, lumea nevăzută, unde, în care lume, fiind şi demonii, care şi-au cerut dreptul de a-l ispiti, Adam a căzut.
Adam a căzut cu un pas înainte de a ajunge la îndumnezeire.

Omul, îndumnezeit, nu mai are ce să facă cu progresul. Are tot ce are nevoie. Nu are nevoie de mai mult. Este în Dumnezeu, Dumnezeu în el, trăieşte prin Dumnezeu, Îl contemplă, Îl înţelege, se bucură, se odihneşte, se dăruieşte permanent lui Dumnezeu şi Dumnezeu permanent se dăruieşte omului. E mult de explicat. dar să vorbim despre îndumnezeire este la fel de greu, ca şi cum am vorbi despre smerenie.

Hristos a luat trupul omenesc, Dumnezeu fiind în acelaşi timp, tocmai pentru a arăta cum trebuie să fie şi să ajungă omul. Precum Hristos. Ba încă ne spune că lucruri mai mari decât cele ce le-a săvârşit El, Hristos, vom putea săvârşi noi, cei ce Îi urmăm Lui.

Hristos a ajuns, în trupul omenesc la potenţialul necesar la care are nevoie să ajungă omul, trăind în el însuşi Împărăţia Cerurilor. Hristos ne-aarătat ce este îndumnezeirea, cum să fim dumnezei după har, în şi prin Dumnezeu.

Nu există evoluţie şi progres. Pentru că nu avem nevoie de ele. Confortul tot mai mare şi mai deplin de care ne încojurăm, este defapt setea după libertatea care o are sufletul şi nematerialul faţă de trup şi material, atunci când trăieşte în Dumnezeu. O sete ontolgică după Dumnezeu.

Multe de spus, în principiu, acestea sunt de ajuns.