View Single Post
  #1454  
Vechi 03.02.2020, 14:44:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Dragostea este o așezare a sufletului întru care nu se cinstește nimic mai mult, din cele ce sunt, decât cunoștința lui Dumnezeu. Dar e cu neputință să deprindă această dragoste desăvârșită cel ce e împătimit față de ceva din cele pământești.
Dragostea se naște din nepătimire; iar nepătimirea, din nădejdea în Dumnezeu și nădejdea din răbdare și îndelungă-răbdare; pe acestea le naște înfrânarea cea atot-cuprinzătoare; înfrânarea se naște din frica lui Dumnezeu, iar frica, din credința cea întru Domnul.
Cel ce crede în Domnul se teme de muncile iadului; iar cel ce se teme de munci, se înfrânează de la patimi; rabdă necazurile și cine rabdă necazurile va avea nădejdea în Dumnezeu, cea care desface mintea de toată împătimirea pământească și, despărțindu-se de aceasta, mintea va dobândi dragostea cea către Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote