View Single Post
  #3  
Vechi 08.03.2011, 18:52:19
PaulPop PaulPop is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 08.03.2011
Mesaje: 7
Implicit

Mulțumesc Costel pentru răspunsurile tale înțelepte.
Nu știu dacă aici e locul să îmi expun problemele dar o voi face pe scurt și fără a intra în amănunte: la serviciu și printre rude, cunoscuți și prieteni nu e nici măcar unul care să țină post ortodox. Eu postesc de ceva vreme (ani) și cei care mă cunosc mă privesc fie ca pe un ciudat, fie cu admirație pentru ceea ce ei îmi consideră o voință extraordinară. Eu nu am dat atenție acestor aspecte dar în ultimele zile am fost aproape să îmi pierd și ultimii prieteni pentru refuzul de a "chefui" împreună cu ei cu ocazia unor sărbători complet laice. Pe de altă parte sunt chiar surprins că sunt înconjurat de atâți oameni care deși sunt botezați ortodox nu respectă nici măcar postul săptămânal de vinerea. Am întrebat duhovnicul ce atitudine trebuie să am și dacă nu cumva greșesc eu în abordarea postului (ca o paranteză, în post mă simt bine, calm și mai vioi intelectual); răspunsul preotului a fost să îi las în pace, să nu renunț la post dar nu mi-a spus nici să încerc să îi conving de utilitatea postului, mi-a spus trist că cine nu ține post de bunăvoie va fi silit mai târziu de boli. Mi-ar părea rău să ajung dat la o parte din pricina postului.
Reply With Quote