View Single Post
  #126  
Vechi 22.07.2016, 22:45:52
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.237
Implicit

Discuția despre Creație trebuie mutată sau începută cu Evanghelia, ca s-o înțelegem mai bine, pentru că în ea este revelat însuși Cel prin care S-au creat toate, încă de la începutul lumii. Știm despre El că este mai înainte de veci, știm că jertfa Lui este înainte de întemeierea lumii (el fiind Mielul jertfit de la întemeierea lumii - și pentru întemeierea lumii, avea să adauge părintele Galeriu). Și știm că el este Dumnezeu-Cuvântul, Logosul, adică Rațiunea lucrurilor și, totodată, Cel care „a zis”: Să fie (lumină, cer, pământ ș.cl.).

Din veșnicie toate se fac „cu voia Tatălui, prin lucrarea Fiului și cu desăvârșirea Sfântului Duh”. Lucrarea pe care Hristos o face întrupat este similară celei de la început; este o restaurare, de fapt. Atunci l-a creat pe om și i-a dat suflare de viață; acum îl înnoiește radical luând El însuși trup omenesc și înnoind suflarea harului. Dacă la început „a suflat Dumnezeu suflare de viață” peste Adam, acum, după Înviere, a suflat peste ucenici și le-a spus: „Luați Duh Sfânt”.

Poate să pară fără legătură cu subiectul topicului. Totuși, crearea și restaurarea omului cred că sunt cheia pentru a pricepe și crearea cosmosului, nu în amănunt, nu științific, ci mai adânc, mergând la Sursă.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote