View Single Post
  #1  
Vechi 29.08.2012, 18:13:08
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Capul Sfantului Ioan Botezatorul

Citind articolul Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ul-121005.html
am aflat ca cinstitul cap al Sfantului Ioan Botezatorul a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. In cinstea aflarii capului s-au randuit de catre biserica si doua date de praznuire astfel: "Prima si a doua aflare a capului este sarbatorita pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 25 mai".

Mai multe lucruri despre istoria capului Sfantului Ioan Botezatorul le aflam din traditia Bisericii. Redau un fragment din articolul citat care aduce lamuriri in acest sens: "Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut.

Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah, luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie si o bisericuta, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el l-a luat si l-a ascuns din nou in pamant, in acelasi loc.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat unor doi calugari si le-a poruncit sa dezgroape cinstitul sau cap. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.

In vreme ce calugarii calatoreau cu capul sfantului intr-un sac, au intalnit un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfantul Ioan i-a cerut olarului sa fuga de cei doi calugari. Ajuns acasa, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorita prezentei capului prorocului. Cand si-a simtit sfarsitul, olarul a pus capul sfantului intr-o racla si l-a daruit surorii sale. Racla va ajunge in grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia intr-o pestera. Multe minuni se vor petrece la aceasta pestera. Din nefericire, Eustatiu spunea ca datorita puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii nestiind ce ascunde in pestera sa. Dupa un timp, Eustatiu, stiind ca va fi trimis in exil, ingroapa capul Sfantului Ioan Botezatorul.

Pestera va fi locuita de niste monahi credinciosi, care vor ridica in apropierea ei o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a vazut un foc mare la pestera de langa orasul Emesa, in timpul cantarii psalmilor. Asa a aflat in chip minunat capul sfantului. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap".
Reply With Quote