[patinina34]

Acestea insa i-au fost date omului ca el sa le foloseasca întru slava lui Dumnezeu, anume pentru ridicarea cortului ?n vremea lui Moise, (iar azi pen-tru pictarea icoanelor si confectionarea obiectelor de cult bisericesti); si nu pentru împodobirea femeilor.
Dar, asa cum în rai protoparintii nostri Adam si Eva au folosit darul vointei libere împotriva lorusi, alegînd moartea ?n locul nemuririi, tot asa si oamenii de mai tîrziu, mostenind în ei samînta relei împotriviri, au folosit si toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu din ce în ce mai mult ?mpotriva lorusi, dupa cum scrie si dumnezeiescul Apostol Pavel, ca: “au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios” (Romani 1, 23).
?mpodobirea femeilor se practica la popoarele pag?ne, unde acestea [femeile] sau erau ridicate la rangul de zeitati, sau erau puse în slujba unor zeitati si duhuri: “fiicele lor ?nfrumusetate si împodobite ca chipurile templului”, le certa David (Ps. 143, 12). Multe din bijuteriile pagîne, mai ales din cele egiptene, s-au pastrat si astazi în muzee si fiecare are cel putin închipuire despre ele, chiar si din manualele de istorie scolare. Modelele egiptene sînt preluate cu mare succes de creatorii de moda contemporani: serpi, motive solare, cocostîrci, diferite pasari, animale si plante stilizate, cucerind tot mai mult gusturile fetelor de astazi.
Dar aceste motive nu erau ?nt?mplatoare, caci se stie ca pagînii se ?nchinau soarelui, lunii, animalelor si chiar pietrelor. Podoabele femeiesti, cît si cele barbatesti, reprezentau aceste obiecte idolatrice.
Traind multa vreme în robia egipteana, poporul evreu a preluat multe obiceiuri, pentru care a atras mînia lui Dumnezeu. Caci aveau porunca de la Dumnezeu: “De datinile pamîntului Egiptului, ?n care ati trait, sa nu va tineti, nici de datinile pamîntului Canaanului, ?n care am sa va duc, sa nu va tineti nici sa nu umblati dupa obiceiurile lor” (Levitic. 18, 3). “Idolii dumnezeilor lor sa-i ardeti cu foc; sa nu doresti a lua argintul sau aurul de pe ei, ca sa nu-ti fie aceasta cursa. Si urîciunea idoleasca sa n-o duci ?n casa ta ca sa nu cazi sub blestem, ca ea” (Deut. 7, 25-26).
Dar poate ca acestea le-a zis Dumnezeu numai pentru evrei si numai pentru timpul acela? Caci multe dintre porunci s-au dat anume astfel, pentru un anume timp si situatie, iar mai tîrziu au fost schimbate, cum ar fi taierea împrejur, ziua s?mbetei s. a. Dupa cum spune si “Apostolul neamurilor” – Pavel: “ca de va veti taia împrejur, Hristos nu va va folosi la nimic” (Galateni 5, 2); si “cei ce voiti sa va îndreptati prin Lege v-ati îndepartat de Hristos, ati cazut din har” (5, 4).
Se pare ca nu. Acelasi Apostol scrie în Epistola catre Timotei: “Asemenea si femeile, în ?mbracaminte cuviincioasa, facîndu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par împletit si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu” (2, 9). Iarasi vedem ca se specifica aurul si margaritarele, ca ceva negativ.
Fara îndoiala, bijuteriile sînt izvor de rautate. Nu în zadar din ele s-a facut si cel mai mare rau cu putinta, simbolul lepadarii de Dumnezeu - vitelul de aur din Vechiul Testament. Atunci cînd poporul evreu s-a razvratit împotriva lui Dumnezeu el si-a facut idol din cerceii femeilor si fetelor israelitence (Ies. 32, 1-4).
Dintotdeauna, bijuteriile si podoabele au fost simboluri ale desfrînatelor. Iata cum descrie Sf. Ioan Teologul în Apocalipsa pe “desfrînata cea mare”. “Si a venit unul din cei sapte îngeri, care aveau cele sapte cupe, si a grait catre mine, zicînd: vino sa-ti arat judecata desfrînatei celei mari, care sade pe ape multe, cu care s-au desfrînat ?mparatii pamîntului si cei ce locuiesc pe pamînt s-au ?mbatat de vinul desfr?narii ei. Si m-am dus, în duh, ?n pustie. Si am vazut o femeie sezînd pe o fiara rosie, plina de nume de hula, avînd sapte capete si zece coarne. Si femeia era îmbracata în purpura si în stofa stacojie si împodobita cu aur si cu pietre scumpe si margaritare” (17, 1-4).
Iata ca ceea ce personalizeaza pe desfrînata sînt aurul, pietrele scumpe si margaritarele. Despre nici o femeie n-am vrea sa se spuna în ziua judecatii: “Si am vazut o femeie, beata de sîngele sfintilor si de sîngele mucenicilor lui Iisus, si vazînd-o, m-am mirat cu mirare mare” (Apocalipsa 17, 6).
Sa scoatem de pe noi, ca dovada a pocaintei, podoabele si hainele înfrumusetate. Caci atunci cînd a voit sa-i ierte pentru idolul pe care si l-au facut, Dumnezeu le-a zis iudeilor, prin Moise: “Voi s?nteti popor ?ndaratnic. De voi merge eu în mijlocul vostru ?ntr-o clipeala va voi pierde. Dezbracati acum de pe voi hainele voastre cele frumoase si podoabele voastre si voi vedea ce voi face cu voi” (Ies. 33, 5-6).
Lepadarea podoabelor si a hainelor frumoase este un mod de a milostivi pe Dumnezeu, pentru care putem capata iertare de pacate: “Si iata noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobîndi din lucrurile de aur: lanturi, bratari, inele, cercei si salbe, pentru curatirea sufletelor noastre înaintea Domnului” (Num. 31, 50).
O estimare psihanalitic?
Dar acum sa dam o explicatie mai exacta si mai rationala, folosindu-ne chiar de experienta psihologiei în acest sens, pentru a fi mai aproape de ?ntelegerea si sensibilitatea omului contem-poran. Ce determina pe o femeie sa se machieze, sa-si puna cercei si sa poarte inele, fie ca este tînara, batrîna, bogata, saraca, frumoasa sau urîta? Pentru ce au fost inventate bijuteriile, machiajul, valurile si toate celelalte? Au ele vreo legatura cu desfrî-narea? ?n ce masura?
Pentru cei care poate nu stiu, (nu-i nici un rau în asta), trebuie sa le spunem ca a existat un medic învatat la sfîrsitul secolului trecut-începutul secolului nostru, pe nume Sigmund Freud, evreu, care a trait în Austria, ?ntemeietorul unei ramuri care ?mbina medicina cu psihologia, numita “psihanaliza”. Aceasta stiinta se ocupa de studiul comportamentului uman si încearca sa stabileasca, pe cît ?ngaduie Dumnezeu, factorii sau motivele care determina anumite hotarîri ale oamenilor, ?n diferite situatii, mai ales ?n cazul bolilor si dereglarilor psihico-afective. Trebuie sa stim ca Sigmund Freud a aplicat si a fondat aceasta metoda îndeosebi ?n cazul nevrozelor si al isteriei, cercet?nd mii de cazuri, ceea ce, se ?ntelege, este un lucru special si nu poate fi aplicat la toti oamenii la fel de usor si cu garantia unui rezultat plauzibil. Acesta a si fost motivul pentru care Freud, dar mai ales urmasii lui, au dat nastere unor pareri despre sufletul omului foarte daunatoare si potrivnice învataturii Bisericii Ortodoxe, pentru care nici nu recomandam sa-l citeasca nimeni, pentru a nu-si pricinui rani mari si foarte-foarte greu de vindecat. Totusi, multe din ideile psihanalizei sînt bune si sînt folosite si astazi cu succes în tratarea multor dereglari psiho-afective.
Pe scurt, psihanaliza sustine ca fiecare om, pe l?nga latura sa constienta mai are si alta mai putin cunoscuta, tainica, adica “subconstientul”. Aici, în subconstient, este locul în care se depoziteaza toate gîndurile si pornirile noastre rele, rusinoase: gîndurile de ucidere si sinucidere, de desfr?nare, de sete dupa bogatii, de care în mod normal ne rusinam si nu ne place ca altcineva sa ni le cunoasca. Procesul de “ascundere” a gîndurilor neplacute se numeste “refulare” iar cel de descoperire, de “scoatere la iveala” a lor se numeste “defulare”. De fapt, aceasta si este cheia principala a vindecarilor prin metoda psihanalitica, adica descoperirea si “defularea” cauzelor anumitor nelinisti si suferinte, sondînd memoria pacientului p?na la copilarie. Este evident împrumutul lui Freud din practica spovedaniei crestine. Totusi, ceea ce face ca dereglarile persoanelor tratate prin metoda psihanalizei sa se reînnoiasca dupa o perioada de timp, este faptul ca, spre deosebire de marturisirea ortodoxa, acestia, desi au dobîndit o liniste vremelnica prin actul marturisirii, ei nu au capatat dezlegarea acelor pacate prin care se aduce linistea desavîrsita si statornicia, care se da doar de Începatorul linistei si al statorniciei, Domnul nostru Iisus Hristos, prin mîna preotului.
?n limbajul ortodox, subconstientul este locul tuturor patimilor, dar si al îndemnurilor care vin de la diavol, ce se lucreaza în ascunsul nostru.
Aceste patimi si porniri ascunse, pe care nu le dam pe fata, totusi ne influenteaza foarte puternic latura noastra constienta, determin?nd si de multe ori chiar conduc?nd din umbra faptele si actiunile noastre. Partea rea a psihanalizei este tocmai faptul ca ea îl ?nfatiseaza pe om ca pe un rob condamnat al tuturor acestor patimi si porniri ascunse, care-i diriguiesc din umbra viata în chip fatal si într-un fel ?mpotriva voii lui.
Totusi, nu putem nega multe din concluziile psihanalizei despre “subconstientul” nostru, caci ele se adeveresc si de practica de doua mii de ani a Ortodoxiei, fiind înregistrate ?n tratatele de ascetica ale Sfintilor Parinti. Desigur, stiinta psihanalizei despre modul în care subconstientul influenteaza si rabufneste în constient nici nu se poate compara cu amploarea si exactitatea asceticii ortodoxe, lucru care poate fi confirmat de orice psiholog, daca va cerceta faptul.
Cu toate acestea, apelam, fara nici un com-promis din punct de vedere al învataturii ortodoxe, la acesti termeni de “constient” si “subconstient” ai psihanalizei, si ne folosim de metoda ei, pentru ca ea este mai usor de înteles pentru omul contemporan. Dar si pentru ca astfel ne atragem argumente si din afara Ortodoxiei, cele ale stiintei si ale practicii medicinii si psihologiei, pentru cei care înca nu au credinta desavîrsita si nu au cunoscut ca plinatatea adevarului este în Ortodoxie.