[Mihnea Dragomir]

(continuare)

Ordinea cuvintelor din cadrul unei slujbe are uneori si acest efect secundar ,ca cineva sa o aplice formal ,dar sa nu o patrunda prin interior .

Justa observatie. In acest caz, spunem ca o problema are cel care o aplica "formal" (inca un termen al carui sens e corupt!) si nu ca e o problema cu ordinea cuvintelor.

Spre deosebire ,rugaciunea venita din interiorul fiecaruia nu are reguli :
Diferenta dintre cel ordonat si correct si cel spontan se vede in urmatoiarea pilda :

"Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.
Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. "

Realizati ca, aici, in chiar exemplul furnizat de dv, atat vamesul cat si fariseul se roaga in "formulare libera"? Fiecare pentru el, ei se roaga cu cuvintele lor, fara nicio ordine prestabilita.

Orcum sustin ca trebuie sa existe randuiala in slujbe ,dar inainte de aceasta sa existe rugaciune proprie.

Exact contrariul e adevarat: incepem cu rugaciune comuna, dupa prima binecuvantare ("Binecuvanteaza, parinte!"). Avem si rugaciune proprie, dar mult mai incolo, la Intentie. Avem si la sfarsit, cand nu uitam sa-i multumim Domnului ca ne-a invrednicit cu inca o invitatie la Masa Sa.

Si, cum rugaciunea individuala de acasa e o "slujba mai mica", chiar cand ne vom ruga "cu cuvintele noastre", vom intra in atmosfera de rugaciune folosind cel putin formula fixa a Devotiunii Sfintei Cruci, spunand "In numele Tatalui, al Fiului si al Sf Spirit/Duh, Amin!". Asta inseamna sa ne acordam cu ceilalti, cu cei care se roaga acum si cu cei care s-au rugat inaintea noastra, adica cu Biserica. Asta inseamna sa profitam de experienta lor privind rugaciunea si practica de credinta in general si nu sa reinventam noi roata.

Pe mine chiar ma framinta subtirimea acestui capitol din dogmatica,referitor la iubire ,in conditiile in care in Noul testament pare a fi principala tema.

Pe ce va bazati cand spuneti ca, in Noul Testament, tema iubirii e principala tema ? De ce nu ar fi tema credintei ? Sau tema sperantei ? Desigur ca tema iubirii apare pregnant si repetitiv atat in Vechiul Testament (Cantarea Cantarilor de ex, care e o carte numai despre asta), cat si in Noul Testament (ca in "Marele Imn al Iubirii" din 1 Cor 13). Dar, de aici si pana la a face din ea principala tema, e o distanta care trebuie sustinuta cu argumente.

Vedeti dv, cei vechi reprezentau cele trei virtuti teologale ca un arbore in care radacina e credinta, trunchiul (seva) e speranta, iar coroana sau rodul e iubirea. Cultivand dogmatica, adica adevarurile de credinta plus rugaciune si dispozitie necesara, fiti sigur ca va aparea in dv si iubirea. Asa cum un copac cu radacini adanci si bine infipte, cu un trunchi sanatos, nu se poate sa nu dea rod. Dar nu faceti greseala, comuna in zilele noastre (cultivata, din pacate si de un nefericit discurs al Bisericii care se vrea "pastoral") sa incepeti cu iubirea, ca rasturnati copacul pe care l-a lasat Domnul cu radacinile in sus. Baobabul acela nu e iubire, e iubirism, iar roadele lui rasturnate vor putrezi repede. Despre iubirism, am scris aici.

In dogmatica este abordata scolastic tema iubirii ,cu o clasificare a virtutilor si a pacatelor, a poruncilor si datoriilor . Se pare ca sufletul meu trebuie sa se multumeasca cu abordarea din Biblie ,

Dv stiti ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu ? Ei bine, a-L iubi pe Dumnezeu inseamna a-L asculta pe Dumnezeu. A practica virtutea, a evita pacatul, a-ti face datoria, a asculta poruncile. Asta scrie in Biblie. Un exemplu ? "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte" (Ioan 14:21). Cuvantul Domnului!

Deci, conform Bibliei (partea care va place: Noul Testament), ca sa il iubim pe Dumnezeu, trebuie sa:
1. cunoastem si sa aprofundam poruncile Lui ("cel ce are poruncile Mele"). Este ceea ce face dogmatica
si sa
2. aplicam poruncile lui la viata de zi cu zi. Asta e chestie de efort personal, totusi dogmatica ne poate ajuta si aici, explicandu-ne mai sistematic ("scolastic", cum spuneti) decat o face Biblia, care, din fericire, nu e un tratat: ce e acela pacatul, care ne sunt amenintarile, etc.

iar dogmatica are doar un rol de clasificare ,dar nu poate veni cu ceva in plus fata de ce scrie in Biblie

Erori protestante peste erori protestante: mai inainte, va straduiati sa despartiti Sfintele Taine de Sfanta Scriptura. De asta data, sa despartiti Sfanta Doctrina de Sfanta Scriptura. Nu stiti, oare, cine este Despartitorul ? Noi (adica noi, catolicii si ortodocsii) credem ca dogmatica poate veni cu ceva in plus fata de ce scrie in Biblie. Sfanta Traditie este cealalta sursa majora a credintei noastre. Ceea ce, intr-adevar, nu poate face o carte de dogmatica (aprobata de un episcop in stare nerupta de Biserica) este sa vina nu cu ceva in plus, ci cu ceva contrar Bibliei. Cand veti vedea ceva contrar, alertati-ma, nu stati cu mainile in san.

.

Mila trebuie facuta pentru omul din fata noastra , nu pentru virtutea sau porunca milei .
"Domane , cand ti-am dat noi sa maninci?" intreaba cu candoare la capitolul despre judecata , oile cele de-a drepta . Iata,ele nu stiau ca exista o porunca a milei,ci stiau ca omul din fata lor are nevoie de ajutor

In textul biblic de mai sus, candoarea se refera nu la faptul ca oile de-a dreapta nu stiau ca exista porunca milei. Stiau prea bine, din moment ce Dumnezeu le-a spus asta de-a lungul Vechiului Testament si Isus le-a spus-o inca si mai apasat. Candoarea vine din faptul ca nu identificasera pe receptorul milei cu Isus. Ei nu stiau ca Isus se poate identifica cu oamenii si, in mod deosebit, cu cei mai napastuiti.

A propos, observati cum, in Duminica Infricosatoarei Judecati, Isus face dogmatica cu noi ?

Nu de un tratat dogmatic vorbeam ,desi postul e unul din mijloacele prin care chemam harul
Vorbeam despre vietile sfintilor ,asa cum le gasesc acolo unde sunt expuse mai sumar . in sinaxar sau pateric si unde am regretul ca nu se spun mai mult despre ce faceau sau spuneau ei, si ramane peste veacuri doar asceza lor ,care are oarecum un aspect cantitaiv,masurat in ani de truda.

Nu recomand de loc Patericul, care nu este o carte pentru laici. Totusi, daca ati adus in discutie Patericul, inteleg ca ati citit ceva din el. Nu ati remarcat situatiile cand nu aspectul cantitativ al ascezei se dovedeste cel mai important ? Sunt, totusi, situatii foarte frecvente in Pateric.

Daca a-ti citit bine, e doar o nedumerire , de ce Dumnezeu a ales sa se intample asa , odata ce in Biblie nu asceza e punctual principal,sau cel putin nu cea exterioara

De la un capat la altul, Biblia ne vorbeste despre asceza. (Termenul "asceza exterioara" nu il cunosc, din cate stiu asceza nu e de doua feluri, exterioara si interioara). De la un capat la altul, dar, mai ales, in Noul Testament. E greu de gasit vreun calugar care sa practice atata asceza cata a practicat Domnul nostru Isus Cristos. E greu de gasit vreun imparat al imparatilor, la numele caruia tot genunchiul se pleaca, sa fi ales, chiar din prima zi a vietii lui exterioare, sa se nasca intr-o grota, in ieslea dobitoacelor si in tovarasia lor. E greu de gasit un calugar care sa manance, cu ucenicii lui, timp de aproape 4 ani, ce primeste de mila, mai impartind si altora. E greu de gasit, fie si in Pateric, un calugar care sa nu manance NIMIC timp de 40 de zile in desert, dupa care sa mai dogmatizeze si cu diavolul despre ce inseamna ispitirea lui Dumnezeu, despre ce inseamna post, despre ce inseamna sa fii imparat. E greu de gasit un calugar care sa se lase biciuit asa cum Isus s-a lasat biciuit.

Noi toti, calugari si laici, e bine sa urmam, fiecare cat poate si potrivit starii noastre de viata, pe Marele Ascet, pe Domnul Isus Cristos si pe cel Lui inainte mergator, care a trait in desert unde manca lacuste si miere.