View Single Post
  #36  
Vechi 08.10.2021, 22:49:20
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.968
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Seraphim7 Vezi mesajul
Înțeleg punctul tău de vedere, este relevant....Dar Pavel și-a, făcut treaba, apostolii la fel... Misiunea lor este îndeplinită, completă... Evanghelia este răspândită peste tot în lume...
Eu am arătat doar că adresări de tipul Fiule au fost folosite cu privire la 4 persoane în canonul N.T., față de trei ucenici a folosit apostolul Pavel (față de Timotei, Tit și Onisim), o dată a folosit ap. Petru față de Marcu.
Tot apostolul Pavel a făcut de două ori referire la ideea de născut prin Evanghelie în Iisus Hristos și a făcut distincția între părinți care sunt puțini și învățători în Hristos care pot fi zeci de mii.



Cât privește ierarhia - Tâlcuire din Ne Vorbește Părintele Cleopa care indică și ce spune Sfântul Vasile cel Mare:

DESPRE APOSTOLI ȘI IERARHIA BISERICII

„În trei ani și jumătate, Domnul i-a învățat pe Apostoli toate minunile cele mari, pe care le-a făcut în fața lor. Pe urmă, la înălțarea Lui la cer, le-a poruncit: Voi stați în Ierusalim până vă veți îmbrăca cu putere de sus.

N-a fost de ajuns numai că au văzut Apostolii minunile Lui, nu numai că le-a deschis mintea să înțeleagă Scripturile, ci le-a zis: Stați că vă îmbrac cu altă putere, adică cu Duhul Sfânt; că mai de folos este să Mă duc Eu, că dacă nu mă duc Eu, nu vine la voi Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede . Și a trimis în chip de limbi de foc pe Duhul Sfânt: Când va veni Acela, va mărturisi despre Mine toate, și vă va spune toate.

Apostolii aveau să uite învățăturile Mântuitorului dacă nu venea Duhul Sfânt peste ei.
Dar le-a trimis pe Duhul Sfânt. Iar după ce i-a îmbrăcat cu putere de sus, le-a spus: Mergând, învățați toate popoarele.

Propovăduiți Evanghelia la toată zidirea, botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Duhul Sfânt. Și pe urmă le spune: Intru numele Meu draci veți scoate, în limbi noi veți vorbi, de veți bea ceva de moarte nu vă va vătăma, veți sta cu aspide, cu scorpii și balauri și nu vă vor vătăma; morți veți învia... Le-a dat putere întreită: de a face minuni, de a boteza și de a predica.


Astfel, pe cei aleși i-a îmbrăcat cu puterile necesare de a duce cuvântul lui Dumnezeu în toată lumea.

Dar nu pe toți i-a îmbrăcat, nici pe toți i-a ales. Că dacă i-ar fi ales pe toți, unde mai era alegerea cea dintâi?
A ales numai pe cei doisprezece Apostoli, și a mai trimis încă șaptezeci de ucenici, câte doi înaintea feței Sale, de ajutor celor doisprezece. Vezi că Apostolul Petru l-a pus pe Filolog, pe Matia, pe Cleopa, l-a pus pe Timotei și pe Hermes.

Cei doisprezece Apostoli pe toți cei șaptezeci i-au făcut episcopi și i-au trimis în diferite părți să vestească Evanghelia mântuirii.
Până aveau să se facă alți ucenici, i-a pus pe cei șaptezeci de Apostoli să păstorească Biserica lui Hristos.
Iată, pe Timotei 1-a pus Sfântul Petru episcop în Efes și pe Tit 1-a pus în Creta.

Aceștia n-au fost din numărul celor 12, ci au fost din cei 70, ca să arate că ierarhia Bisericii începe din cei doisprezece și se continuă cu cei șaptezeci de Apostoli.

Cei doisprezece Apostoli au lăsat în locul lor pe episcopii de astăzi, iar cei șaptezeci au fost urmați de preoți.

Așa arată Sfântul Vasile: „Preoții țin locul celor șaptezeci, iar episcopii țin locul celor doisprezece Apostoli, până la sfârșitul lumii, așa cum Hristos a pus ierarhia de la început”.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.

Last edited by Iorest; 08.10.2021 at 22:55:20.