Draga Ilinca, iti voi spune la modul direct si fara menajamente ceea ce cred eu, in baza multor experiente personale asemanatoare cu a ta si in baza multor discutii pe aceasta tema cu oameni la fel de greu incercati. Spun direct pentru ca am convingerea ca te vei folosi asa, iar nu altfel.
Ma tem ca tocmai aici, unde pare ca se afla reazemul, se ascunde golul. Sub pavaza gandului aparent bun sta ascunsa uneori adevarata viclenie. Minimalizam mereu lucrarea din umbra, de-a dreptul o consideram fantezie, cel putin uneori. Si gresim tare.
MULTI COPII SE NENOROCESC SUB SOARE DIN DORINTA DE A-I FACE MANDRI, CU ORICE PRET, PE PARINTII LOR.
Iata alternativa:
1) de ce mandri? Oare chiar mandri?... Opreste-te o clipa si priveste in fata acest cuvant: "mandri de mine". Indrazneste, draga Ilinca si reflecteaza la asta o clipa, pur si simplu. Te multumeste cu adevarat ca e cineva MANDRU de tine? De ce nu mai degraba bucuros, sau iubitor, sau intelegator sau bland sau cald sau suportiv sau ingaduitor sau ... De ce tocmai mandru? Mandru, adica asa ca un bat? ca o beldie, ca o bidinea uscata? ATENTIE! ATENTIE EXACT LA ASTA! Nu simti uritenia plutind in dosul acestui cuvant? te rog, ai curaj si da-o afara din casa sufletului tau!
2) este familia ta atat de dependenta de succesul tau? Oare?... Oare chiar asa vitala e prezenta ta DE SUCCES pentru ei? Sunt oare dependenti ca de heroina de succesul tau? Oare parintii tai iubesc succesul tau mai mult decat pe tine? Oare PERSOANA TA vie, reala, concreta, nu o iubesc ei ci iubesc doar succesul???... mediteaza te rog, o clipa doar... Ti-au reprosat ei asta? Te-au obligat sa ai succes cu orice pret? Ti-au facut reprosuri inadmisibile? Te-au santajat oare emotional? Oare pun ei PRESIUNE? sau ... pui tu insati? Si pentru ce ai face asta? Chiar ar merita? pentru ce?...
3) cine iti interzice sa reconsideri una sau mai multe decizii? O poti lua de la capat, undeva intr-un loc anume, sau in mai multe. Totul poate fi retras o clipa si abordat un pic in alta maniera. Un asa/zis pas inapoi poate fi absolut necesar (in fata gropii preferam sa mergem inainte cu dirzenie?) si e adevarata luciditate sa dai inapoi un pas, daca vrei sa sari un obstacol care nu poate fi trecut din saritura de pe loc. (Exceptind cazul in care esti un tanc. dar nu esti.) Nu inaintam acolo unde mai avem nevoie de putina pregatire, uneori de foarte putin, putintel si usor ca gandul...
4) singurul gand CARE TE MOTIVEAZA e acesta? Pai... tocmai acesta?... E foarte rau in acest caz. E (auto)subminare pe fata. Pai cum sa nu dezvolti o tulburare depresiva, daca te sprijini pe un nonsens? Daca ar avea sens si seva vie, gandul (de sprijin autentic) te-ar revigora, te-ar reimprospata. Ti-ar da sentimentul linistii, certitudine, pace adanca, launtrica. Dar gandul asta e un gropar nenorocit si te trage in fundatura lui pe nesimtite.
Da-l afara! Da-i un sut tare in dos! Ai nevoie de energie vie, de soare, de verde crud! Iar nu de coji ofilite de banane rupte de maimute.
Un gand bun se recunoaste dupa efectul lui stenic in fiinta, dupa impulsul dat spre fapte bune, spre bucurie si seninatate. Cauta astfel de ganduri! Le ai in tine, le auzi intre oameni, le citesti in carti, le resimti la slujbele din biserica. Liturghia noastra este cu mult mai SOLARA decat orice alta sursa de lumina. Gandurile bune lasa-le (sa staruie) in minte, macina cu mintea ganduri bune iar nu ideatii negative bazate pe ce nu merge, ce nu pot, ce nu stiu, ce e rau si alte asemenea otravuri. Afara cu ele!
In fine, rezumind: sta in puterea ta sa cultivi florile gandurilor bune iar nu buruienile otravite ale gandurilor negative; dava vrei iti poti acorda chiar acum permisiunea sa iti traiesti experienta ta cu bucurie ca Domnul stie de ea, si nu cu incrancenarea ca raneste presupusa mandrie a parintilor sau altele asemenea.
Cand Biserica nu ne mai spune nimic, e semn clar ca ne va spune mult si bun in curind! (un strop de smerenie sa punem si noi, nitica acceptare a unor lucruri - si se revarsa harul de nu ne vine sa credem! Nesfarsita si necuprinsa e Dragostea Domnului pentru noi.)
Fa putintica rabdare, elibereaza pe cel intemnitat inlauntrul tau (ma refer la copilul liber si iubitor, si nu la cel obedient si fricos). Roaga-te frumos, ca un copilas ... si sa vezi bucuria!
Dumnezeu este cu noi, cu tine, mereu!

P.S. Subscriu opiniei postate anterior de a cultiva o relatie directa cu unul sau doi oameni care simti ca iti fac bine, impartasind cu ei tot felul de lucruri, nu doar ce te framanta in mod deosebit. Eventual, daca ai servicii de acest gen pe acolo, mergi si stai de vorba cu un consilier pe probleme de adaptare. Toata lumea are unele dificultati atunci cand incepe adaptarea la medii care solicita unele raspunsuri noi sau resimtite ca dificile. Tocmai de aceea e de folos un schimb de cuvinte cu o persoana disponibila si calificata pentru experiente de acest gen. Nu e nevoie sa petreci ani in cabinet, uneori e suficienta o intalnire (spun din experienta in ambele ipostaze - client si consilier, cel ce a solicitat ajutorul si cel ce l-a oferit).
Si toate revin in matca lor buna. Acum e doar un nor. Trece si asta.
Succes!