A fost Gheorghe Tănase cel mai bogat om? Adevărata lui avere au constituit-o dragostea și prețuirea oamenilor în mijlocul cărora a trăit. Chiar dacă a ajuns să fie victima timpului nemilos, a rezistat demn schimbărilor.
Veți vedea, foștii săi colaboratori de la Slobozia, județul Ialomița, unde a fost prim-secretar din 1982, nu l-au ocolit, iar cea de-a doua soție, Florica Tănase, i-a oferit sprijinul și iubirea ei până în ultima clipă.
N-au trecut patruzeci de zile de la plecarea lui dintre noi, așa că putem crede că sufletul lui Gheorghe Tănase s-a întors pentru o vreme și pe la Vaslui. Până pe 2 noiembrie, putem să-i aprindem o lumânare și să-i dăruim un gând bun, pe care să-l culeagă și să-l ducă în lumea de dincolo.
Continuăm să ne amintim de Gheorghe Tănase, alături de ziaristul George Stoian.
– Spuneați că ialomițenii l-au iubit mult pe Gheorghe Tănase.
– L-au iubit foarte mult și aveau și de ce. Poate, după Sibiu, unde se dusese Nicu Ceaușescu prim-secretar, Ialomița era singurul județ în care oamenii nu sufereau de foame, atunci, înainte de decembrie ’89. Noi, ialomițenii, am fost dați și la Europa Liberă. Am auzit eu cu urechile mele cum s-a spus atunci: “Moare România de foame, româniii au bani și n-au ce să cumpere cu ei, numai în județul Ialomița oamenii o duc bine”. Chiar asta a fost expresia: «că numai în Ialomița oamenii o duc bine». Făcuse Tănase astfel ca un renumit restaurant de acolo, Privighetoarea, să fie aprovizionat cu de toate pentru ca și oamenii din țară să poată veni să cumpere alimente. Veneau de peste tot și cumpărau câte două-trei roți de cașcaval, cinci-șase batoane de salam, cafea, bere. Se găseau de toate în Ialomița.
– Înseamnă că și dumneavoastră ați dus-o bine.
– Mai mult decât bine. La noi nu s-a simțit niciodată greul. Nu ne lipsea nimic. Tănase era foarte atașat de agricultură și a plecat din Ialomița cu părere de rău pentru că voia să ducă județul pe locul I la producția de lapte. Încet-încet, a început să surclaseze județe care erau pe primele locuri. Mai rămăsese Suceava, dar nu a mai reușit să întreacă și acest județ pentru că a trebuit să plece. L-a schimbat Ceaușescu. Am să povestesc însă ceva legat de ideea Bărăganului ars de soare și lipsit de fântâni. Gheorghe Tănase a dat dispoziție ca pe toate șoselele, pe toate arterele, să se facă fântâni. S-au ridicat minunile acelea de fântâni cu cumpănă, pe care le știam numai din povești, din desenele vechi. A umplut cu fântâni tot județul. Erau toate funcționale. El cutreiera toate drumurile, oprea mașina și se ducea să verifice dacă era apă, dacă apa era bună de băut. Construind fântânile, Tănase a făcut o bucurie mare oamenilor. El se preocupa și de industrie, de absolut tot și nu putea fi păcălit pentru că se pricepea la toate. Era mai bun decât un inginer agronom sau zootehnist. Știa totul. Și, am mai spus, avea un comportament prin care nu făcea rău oamenilor, voia doar să-i sperie, să-i aducă în situația de a face treabă. Îmi aduc aminte cum făcea el ședințele. Spunea: “Mâine dimineață avem comandament pentru agricultură la ora 5”. Și, vă dați seama, erau unii care locuiau la marginea județului și erau anunțați doar cu o seară înainte. La ora patru și jumătate, Tănase intra în sală și nu mai avea nimeni voie să intre după el. Dădea dovadă de o punctualitate exagerată. Odată, mă aflam și eu la o astfel de ședință, în calitate de ziarist. Era pe atunci un IAS, Ograda, care era ca un adevărat oraș. Erau acolo, pe teritoriul acelui IAS uriaș, locuințe, grădinițe, cantine, o carmangerie, fabrici de lapte. Director era un inginer deosebit, că nu putea oricine să aibă asemenea realizări. La acea ședință, Tănase l-a făcut praf pe directorul ăsta: “Să-mi spui dacă poți să mai muncești, dacă mai poți să fii director acolo. Să vii imediat în birou la mine!”, i-a spus el și a plecat în birou supărat. Directorul l-a urmat înnebunit. “Închide ușa!”, i-a strigat, apoi i-a spus relaxat, zâmbindu-i: “Ți-a plăcut ce ți-am făcut?”. Tănase îl simpatiza pe director, avea încredere în el, dar a vrut să-i sperie pe ceilalți. L-a sacrificat într-un fel în ochii celorlalți, care știau cu toții că acela era un director extraordinar de bun. “Dacă ăstuia, care e atât de bun, îi face așa, pe noi ne omoară”, gândeau ei. Ăsta era stilul de lucru al lui Gheorghe Tănase.
«Eu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic“
– A plecat Gheorghe Tănase din Ialomița la București, apoi a ajuns prim-secretar la Bacău. Ați mai ținut legătura cu el?
– Nu.
– Când v-ați reîntâlnit?
– Cred că la vreo trei ani după revoluție. Dar mai întâi ar fi câteva lucruri de spus despre ce s-a întâmplat la revoluție în Bacău, unde a fost o revoluție mai puțin de catifea decât a fost la voi, în Vaslui. Gheorghe Tănase nu a avut de suferit atunci, în ’89, pentru că se comportase bine și la Bacău, dar regula era: cine a fost de la partid și ne-a condus trebuia să plece, așa că el a plecat imediat. L-a adăpostit fosta lui secretară de la cabinet. Când Tănase și-a dat seama că nu mai poate sta la ea, a vorbit cu șeful de la silvic, tot prin intermediul secretarei. Directorul de la silvic a venit și le-a propus domnului și domnei Tănase să stea într-o cabană în pădure. I-a dus chiar el acolo, fără să spună nimănui unde îi duce. Ei au stat acolo douăsprezece zile, până când au venit revoluționarii, care aflaseră între timp unde se aflau. “Domnule Tănase, nu avem nimic cu dumneavoastră, ați fost om cumsecade, dar trebuie să plecați. Mâine, noi vă punem la dispoziție un camion în care să vă încărcați toate lucrurile pe care le aveți acasă. Până la ieșirea din județ, veți fi escortat de poliție”, i-au spus ei. Este interesant că ăia nu l-au întrebat unde să plece. Nu l-au întrebat: “Măi omule, tu ai undeva unde să te poți duce?”.
– Realitatea era că Gheorghe Tănase nu prea avea unde să meargă, nu?
– Da, el atunci locuia la casa partidului din Bacău. Întreaga viață a stat doar în casele oferite de partid, în toate județele în care a fost prim-secretar. Binele care s-a întâmplat a fost că doamna Tănase, care era de la Livada, la opt kilometri de Râmnicu Sărat, încă avea acolo rude și exista și o casă în care nu locuia nimeni. Au telefonat rudelor să o pregătească. A doua zi, a venit mașina, i-a luat de acolo, de la cabană, și i-a dus acasă, în Bacău, să își ia lucrurile. Surpriza a fost că, atunci când au ajuns, au văzut că revoluționarii le spărseseră casa și luaseră tot ce se putea lua: hainele de blană ale doamnei, televizor, aparatură, tot ceea ce aveau. Aproape că n-au mai avut ce să pună în mașină. Expresia lui Tănase când mi-a povestit a fost: “Ne-au luat tot”. Ce era să mai facă? Era atmosfera aceea de la revoluție, totul era tulbure, nu mai era prieten nimeni cu nimeni, toată lumea parcă era dușman la dușman, așa că el nu a putut să ridice glasul, să cheme poliția și să spună: “Mi s-a spart casa”. A trebuit să tacă. A plecat acolo, în comuna aceea.
– Cum ați aflat unde se află?
– Am aflat târziu, peste vreo trei ani, când cineva mi-a spus: “Vezi că domnul Tănase este la Amara, în stațiune, are probleme cu reumatismul”. Am rămas șocat când am auzit. Imediat am urcat în mașină și m-am dus la Amara. Am întrebat de el, dar mi s-a spus că e la tratament. L-am așteptat să iasă de la proceduri. A venit spre mine, cu un prosop în cap. Nu s-a mirat atunci când m-a văzut pentru că, de fapt, el trimisese după mine. Am stat în seara aceea acolo, am ieșit la o bere, am stat de vorbă, mai mult despre boala lui. Mi-a povestit că avea probleme grave la un picior. Mi-a spus că locuiește în satul ăla, Livada. Râzând, a adăugat: “Să vii pe la mine, să vezi ce țuică fac, am cazan de țuică, să vezi ce vin am, că am vie în curte și pomi”. Vă promit că vin, i-am spus, mai ales că eu mergeam de două ori pe an după vin în Odobești și treceam pe lângă livada lui. A doua zi însă, m-am întors la el. L-am luat și ne-am dus împreună la Ilie Alexandru, un mare om de afaceri de la noi, care avea o societate Hermes și care își construise pe domeniul lui renumitul Dallas. Era foarte bogat. Domnul Tănase îi făcuse acestui om de afaceri un mare bine pe vremea când fusese prim-secretar. Ilie Alexandru conducea boxul și furase niște bani de la niște boxeri. Trebuia să intre în pușcărie, dar Tănase, care iubea sportul, l-a salvat. Acum s-a întors roata. I-am dat un telefon lui Ilie Alexandru. “Vezi că domnul Tănase e pe aici, vreau să vin cu el!”, i-am spus. “Veniți”, s-a bucurat el. Ne-a primit într-un salon absolut fantastic, ornat cu flori, cu draperii, cu vreo cinci-șase ospătari pe lângă noi. Ce-am putut să vedem pe masă! Apoi, la plecare, i-a umplut portbagajul domnului Tănase. După întâmplarea asta, nu după foarte mult timp, m-am dus la Odobești și am trecut și pe la el. Casa era foarte îngrijită, și curtea la fel. Mi-a plăcut totul foarte mult. El părea fericit sau cel puțin încerca să pară fericit, dar când l-am întrebat ce face acolo, n-a știut ce să răspundă. “E un preot aici, vizavi, e singurul cu care pot să mai stau de vorbă”, mi-a spus. După două-trei luni, am trecut iar pe acolo. De cum am ajuns, mi-a spus: “Mi-au spart casa!” Îl furaseră a doua oară. Era foarte necăjit și dezamăgit de toate. M-a impresionat profund. Când l-am întrebat: domnu’ Tănase, dar dumneavoastră, unde faceți baie? ”În lighean”, a răspuns. Din secunda în care am auzit răspunsul, mi-am spus: trebuie să fac ceva! L-am întrebat: sunteți de acord să lăsați totul aici și să veniți la Slobozia? Sigur că a spus da. «Eu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic. N-am bani să-mi cumpăr casă, unde să stau?” Ne înteresează pe noi asta. Am să văd ce pot face, i-am spus.
|