[Igor_Paslusnik]

În Sinod deci, se adună mădulare ale Bisericii, în numele Domnului, pentru binele nu numai al Bisericii, ci pentru binele şi mântuirea întregii creaţii, a toată omenirea care vrea să se mântuiască în dragoste, asceză, smerenie, ascultare şi cu toţii, pe rând, fie bucătar sau episcop, să ia cuvântul în Sinod, să vorbească pentru binele Bisericii şi al întregii creaţii. "Căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor." - Matei 18, 20.

Deci nu zice doi sau trei episcopi, ci doi sau trei oricare vrea mântuirea şi nici un Sinod cu trei oameni nu e mântuitor, sau orice adunare în numele lui Hristos, care hotărăşte, să fie cu mulţime de mădulare, iar dacă vor să vindece oiţele rătăcite şi bolnave şi fiii risipitori şi bolnavi, atunci să fie şi acele oiţe şi acei frăţiori, căci "Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştiinţa Adevărului să vină". Slavă Domnului, pentru libertatea de la El.

Aceasta este Biserica, aceasta este Ortodoxia. Să rămânem în ea, ca să ne mântuiţi. Trezvie înmulţită şi întărită de la Domnul şi atenţie mare la toate luptele.

58 - Suntem şi vrem să rămânem aproximativi, compromişi, fricoşi, temători, ne este frică de moarte, de mărturisire, de vorbirea dragostei, de nevinovăţie, de curăţie, de simplitate, de inocenţă, de copilăria-bărbătoasă şi mai ales de asceză, de înmulţirea, recomandarea şi trăirea postului, de răstignirea pentru celălalt, de nevoinţă, de micşorarea binelui nostru pentru binele celuilalt.

59 - Femeia de azi, se emancipează tot mai mult, devine modernă, carieristă, nu mai vrea vieţuirea la sat, cu greu mai ascultă de bărbat, fie el bărbat în Hristos, iubind-o mai mult ca pe el însuşi, nu numai că vrea să nu-i fie egală, dar caută să-l stăpânească, în loc să caute să-l întreacă în virtute şi sfinţenie, se uită la averile lui, se gândeşte de mii de ori dacă să se căsătorească cu el sau nu, se uită la "gene, genetică", ce transmite copiilor ei, parcă ar fi a ei, sau parcă ar avea vreo stăpânire şi putere asupra copiilor, în loc să fie atrasă de dragostea lui şi să i-o înmulţească, nu mai vrea să facă copii mulţi, fiindu-i frică de traiul modest şi respingându-l, având puţină credinţă, vrea maşina ei, cât mai mult confort, bunăstare, comoditate şi de ce nu, lux, vrea lunar la coafor, la manichiură şi pedichiură, iar la Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie sau Sfântul Maslu, o dată-n an. Nu-i bine aşa, femeilor. Cum mai iubiţi cu râvnă pe Hristos, făcând astfel?

Şi-atunci ne mirăm că nu avem şi nu putem să alegem preotese vrednice, rodnice, râvnitoare, iubitoare, care doresc să-L iubească pe Hristos mai mult decât preotul şi soţul lor şi ne mirăm că nu caută să-l întreacă în virtute, blândeţe, dragoste, asceză, în exemplul ei cel curat, frumos şi sfânt...

Femeile, dar mai grav, preotesele, vin în Biserică cu fuste până la genunchi sau cu umerii goi şi li se mai pare şi normal, mai ales când niciun creştin, frate sau soră, dintre slujitori sau mireni, nu le spune nimic. Iar dacă ar spune cineva preotesei că nu-i bine şi nu-i creştineşte ce poartă, s-ar pune rău în ochii preotului ei, sau a celor apropiaţi. De ce să o răneşti? ar spune unii. Dar când te operezi, nu eşti rănit? Ba da. Dar scopul care-i? Vindecarea.

Deci fără frică să mărturisim pe Domnul, cu dragoste şi blândeţe, cu chibzuinţă şi discernământ, pentru vindecarea cât mai multora, sau măcar a puţini şi să dăm câte-un strat de murdărie sau un lanţ, jos, de pe sufletele lor încercate. Ajută Doamne !

60 - Se evită în măsură exagerată să se spună în predici şi conferinţe că ştiinţa este precum superstiţia, nimic empiric, nimic dovedit, aproape că nu demonstrează nimic, nu experimentează marile teorii, genetica se bazează pe câteva experimente pe şobolanii de laborator, apoi ieşind din sfera bunului simţ, trece graniţele cu experimente împotriva firii în genetica şi biologia umană, precum scoaterea genei îmbătrânirii. Nu-i etic, bioetic, moral, omenesc firesc şi normal. Nu se spune că ştiinţa se schimbă de la an la an, "descoperirile" se anulează mereu una pe alta, chipurile îmbunătăţindu-se, cu mereu alte şi noi teorii.

Dar toată ştiinţa este doar teorie goală, ipoteze, prezumţii, presupuneri, bănuieli, alternative, precum teoria evoluţionistă a omului din maimuţă, teoria big-bangului, a singularităţii, a haosului, de aceste lucruri trebuie să atenţionăm şi se ferim oiţele lui Hristos, episcopii şi preoţii noştrii spun prea puţine lucruri despre acestea, de ce nu spun mai mult?

Nu vedem că e un război de secerarea a Bisericii? Să cadă cât mai mulţi. Tinerii devin evoluţionişti, crezând teoria big-bang-ului de exemplu cum că ar fi adevărată, nu presupunere şi ipoteză cum defapt este. "ştiinţa se va sfârşi;" - 1 Corinteni 13, 8; "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o" - 1 Corinteni 1, 19. Avem nevoie de foc. Focul harului. Foc în cuvânt şi focul faptelor sfinţeniei. "Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!" - Luca 12, 49. Focul iscodirii, lămurii, dragostei, ascezei, ajutorului, iertării, desăvârşirii, îndumnezeirii.

61 - Creştinii sunt mult mai neglijenţi faţă de nevoile Bisericii, sunt tot mai suspicioşi, sunt îndoielnici, li se răceşte dragostea şi credinţa, le slăbeşte încrederea, dreapta socotinţă, chibzuinţa, trezvia, milostenia şi mai ales rugăciunea, postul, asceza, nevoinţa, răstignirea, pentru parohia lor, Biserica lor, preotul lor, Domnul Treime Savaot Iubire... Aleg deci călugăria, pentru a mă ruga mai cu spor pentru ei şi pentru toţi oamenii. Nimic nu aduce har mai mult, decât rugăciunea.

62 - Preferăm să facem poze cu aparatul foto sau telefonul, în Sfintele Biserici şi la Sfintele Mănăstiri, în loc să ne rugăm, să ne liniştim, să ne nevoim, să cugetăm la îmbunătăţirea şi mântuirea noastră, la curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea noastră. Şi ne mirăm apoi că nu avem credinţă şi dragoste. Dacă noi nici în Sfânta Biserică nu ne liniştim de la poze. Dumnezeu primeşte oricât vrei să-i dai, orice firimitură. Dăi cât mai mult, că răsplăteşte Domnul însuti şi înmiit, tot ce Îi dai. Dă-i timpul tău mai ales, milostenia ta, viaţa ta. Spune minunat: "Fiule, dă-mi inima ta".

63 - Una din cele mai mari dureri ale întregii fiinţei mele, este că multe Sfinte Mănăstiri, iubesc tot mai puţin asceza, nevoinţa şi răstignirea, caută îmbogăţirea şi bunăstarea, caută să se construiască mari, bogate, când în ele poate sunt 2-3 monahi, în loc să fie mici, modeste, cu mulţi monahi gata de jertfă pentru oricine. Nu se mai doreşte un trai modest, decent spre sărac, dezlipiţi de cele materiale, primesc mobilarea stăreţiei şi chiliilor ca la o pensiune, devenind parcă hoteluri pentru cei afierosiţi Domnului şi pentru pelerini, nu un loc de nevoinţă şi asceză.

Iar sfintele Agape, devin mese de restaurant, cu delicatesuri, cu 3 feluri de mâncare sau mai multe, cu tot cu prăjituri chiar şi 5 feluri de mâncare, mai ales când e sărbătoare, mesele mustesc de belşug material, iar celor prezenţi, li se pare un lucru normal, când alţii sunt la limita subzistenţei sau mor de foame chiar în judeţul mănăstirii. Stareţii ies des din mănăstiri, adesea nu spun nimic obştii unde se duc, pentru că nu consideră normal să se justifice înaintea unui frate, de exemplu, sau a unui pelerin şi adesea fără să ia pe nimeni cu ei, şi se permite oricărei femei să intre în mănăstire cu orice haină.

Acestea amintite mai sus, sunt încălcări a multora din Regulile Mari şi Regulile Mici, Asceticele, Sfântului Vasile cel Mare şi din Regulile Monahale ale Sfântului Ioan Casian şi din Regulile Monahale ale Sfântului Benedict de Nursia. Cărţi a căror copie ar trebui să facă parte din biblioteca fiecărei chilii a fiecărui monah şi monahie, nu doar a creştinilor mireni. Le-am amintit pentru durerea adâncă ce o port în suflet şi pentru dorinţa de îndreptare a bolilor neputinţelor, de care ne-am îmbolnăvit noi cei tari, care datori trebuia să fim să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi - Romani 15, 1, dar noi ajungem cei slăbănogiţi şi neputincioşi, şi dacă nu vom reuşi să purtăm şi să vindecăm ale noastre, cum vom purta şi vindeca ale oiţelor Domnului?

Din acest motiv, aleg Sfântul Munte Athos, pentru afierosirea mea Domnului, că în România, ne apropiem tot mai mult de proroocia Sfântului Nil: "Pustnicii vor trăi ca monahii, monahii vor trăi ca mirenii, iar mirenii vor trăii ca dracii". Să nu fie. Doamne miluieşte.