Sfinţii Apostoli şi Părinţii Apostolici

Ţinând seama de calităţile pe care trebuie să le îndeplinească un Părinte bisericesc, Sfinţii Apostoli pot fi consideraţi ca cei dintâi Sfinţi Părinţi ai Bisericii, pentru că ei întrunesc cu prisosinţă aceste calităţi. Totuşi, ei formează o categorie superioară celei a Părinţilor bisericeşti, de aceea nu li se dă titlul acesta. Dar şi ucenicii imediaţi ai Apostolilor au un titlu de superioritate între Părinţii bisericeşti, anume de Părinţi Apostolici.

Dintre ceilalţi Sfinţi Părinţi, Biserica îi cinsteşte cu titlul special de superioritate pe trei: Sfântul Vasile cel Mare, († 379), Sfântul Grigorie de Nazianz († 390) şi Sfântul Ioan Gură de Aur († 407), numindu-i mari învăţători ai Bisericii. Titlul de Părinte nu se identifică pe deplin cu cel de Învăţat (Înţelept) al Bisericii. Acesta din urmă nu se aplică decât pentru un foarte mic număr de scriitori bisericeşti, folosit atât în Antichitatea creştină (ei sunt Părinţi şi Învăţaţi totodată), cât şi în secolele următoare, şi presupune o aprobare specială din partea Bisericii, care nu este dată decât autorilor care adaugă la o înaltă înţelepciune adevăruri creştine, o ortodoxie strictă şi o viaţă sfântă. Ei se bucură de o autoritate excepţională. Biserica Ortodoxă are, în mod special, respect pentru Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz şi Sfântul Ioan Hrisostom, pe care îi numeşte şi Învăţaţi ecumenici. Biserica nu numai că îi numără între sfinţii ei, ci îi numeşte şi mari dascăli, adică îi aşază între cei mai de seamă, cei mai destoinici tâlcuitori ai dumnezeieştilor învăţături. Roma le asociază în plus, dintre orientali, pe Sfântul Atanasie, şi îi plasează în frunte pe înţelepţii latini, Sfântul Ambrozie, Ieronim, Augustin şi Grigorie cel Mare. Aceştia patru sunt numiţi de teologii catolici şi Marii Părinţi ai Bisericii.

Părinţii Bisericii şi Scriitorii bisericeşti

Fără să aibă autoritatea teologică şi bisericească a Părinţilor Bisericii, unii dintre scriitorii bisericeşti sunt autori de lucrări importante sau numeroase. Printre aceşti autori putem cita în general pe apologeţii greci şi latini ai secolului al II-lea, pe Clement Alexandrinul, Lactanţiu, Rufin, Teodor de Mopsuestia, Didim cel Orb, Sinesiu de Cirene, Evagrie Ponticul, Nil Ascetul, Diadoh al Foticeii, Marcu Ascetul, Isaia Pustnicul, scriitori sirieni, armeni, georgieni etc. Părintele profesor Ioan G. Coman precizează că operele acestor scriitori reprezintă un uriaş material de istorie a culturii şi a spiritului creştin în primul mileniu, un material cu orientări şi soluţii variate pentru problemele vremii. Este o sinteză literar-filosofică şi spirituală a produselor muncii şi inteligenţei umane din trei continente din jurul Mediteranei în primul mileniu de după Hristos.

Unii dintre aceşti scriitori bisericeşti au fost dascăli de seamă, din înţelepciunea şi scrierile lor adăpându-se mulţi din cei ce au fost consideraţi Părinţi ai Bisericii. Părintele profesor Dumitru Stăniloae, luând ca punct de plecare învăţătura Sfântului Varsanufie, supranumit şi Marele Bătrân, a încercat să explice rămăşiţa unora dintre teoriile greşite ale scriitorului bisericesc Origen la Sfântul Grigorie de Nyssa şi de Nazianz: „Ei au respectat pe Origen ca pe un dascăl de la care au învăţat multe. Datorită celor învăţate de la el, ei au putut înainta în cugetarea lor şi astfel au putut îndrepta cele mai multe dintre acelea, fiind călăuziţi în aceasta mai ales de Duhul Sfânt. Dar au rămas la ei unele mici fărâme din mulţimea greşită a învăţăturilor origeniste. Aceasta pentru că nu totdeauna au rugat pe Dumnezeu să le spună dacă şi acele mici fărâme sunt adevărate sau nu. În esenţă, Varsanufie face o distincţie între învăţăturile proprii ale Sfântului Grigorie de Nazianz şi de Nyssa şi între unele cuvinte luate de la Origen, pe care le consideră însuşite de ei de la el. Căci de cele drepte, spuse de ei, declară (Sfântul Varsanufie) că sunt de la Duhul Sfânt, dar de cele greşite, rămase de la Origen, nu spune aceasta“(sursa Ziarul Lumina)