Arhimandritul Sofronie Zaharov, pomenit fie in veci de Domnul nostru Iisus Hristos, scrie spre sfarsitul vietii pamantesti: SA IL VEDEM PE DUMNEZEU ASA CUM ESTE.
Si face distinctie dumnezeiasca intre CUNOASTEREA lui Dumnezeu, pe de o parte, si LITERA Scripturii sau orice alt fel de descriere LIVRESCA a Domnului, pe de alta parte.

Si marturiseste ca "Dumnezeu este IUBIRE".

Va rog staruitor, trecind peste orice nemultumire personala momentana, sa ne bucuram si sa ne tamaduim sufletul cu urmatorul extras din marturisirile Arhimandritului Zaharov (text tradus din limba greaca si prezentat de Parintele Profesor Constantin Coman de la Facultatea de Teologie din Bucuresti, in volumul "Erminia Duhului"):

"Inainte de a fi fost cercetat de Dumnezeu, citeam Evanghelia sau Epistolele Apostolilor, dar nu intelegeam cu adevarat realitatea ontologica ce se ascundea inauntrul fiecarui cuvant al Sfintei Scripturi.
Viata insasi mi-a aratat, ca fara experierea vie a lui Dumnezeu si fara intalnirea personala cu stapinitorii intunericul veacului acestuia, cu duhurile raului, "care sunt in vazduhuri" (Efes.6,12), numai invatarea intelectuala nu ne conduce la sensul ontologic al credintei noastre, adica cunoasterea lui Dumnezeu, Cel Care a facut toate cele ce sunt.
Prin "cunoastere" intelegem patrunderea in insasi Energia Vesniciei Lui: "Si aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis." (Ioan, 17,3)
In momentele acelea in care ma atingea cu Dumnezeiasca Iubire, Il "recunosteam" in aceasta pe Dumnezeu Insusi: "Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire. Si ceea ce ramane in iubire, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru El." (1 Ioan, 4,16)
Dupa aceste cercetari de sus, citeam Evanghelia cu o constiinta cu totul noua in comparatie cu trecutul. Ma bucuram profund si cu recunostinta descoperind in aceasta adeverirea propriei mele experiente. Aceste minunate convergente ale celor mai importante momente ale constiintei mele despre Dumnezeu cu datele Revelatiei Noului Testament, au fost nemarginit de pretioase pentru sufletul meu. Au fost pentru mine daruri ale Cerului: Dumnezeu Insusi Se ruga inlauntrul meu. In acelasi timp, traiam acest eveniment ca pe o stare personala.

Am fost botezat deja din primele zile ale aparitiei mele pe lume. Conform cu randuiala Bisericii noastre, in timpul acestei Taine, am fost pecetluit pe toate madularele trupului meu cu "pecetea Darului Duhului Sfant". Nu este, oare, aceasta "pecete" aceea care m-a salvat pe mine de la rataciri pe cai straine? Nu este oare aceasta cauza nenumaratelor convergente ale trairilor mele cu duhul Revelatiei evanghelice?
Viata cu adevarat dreapta presupune corecta intelegere a lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi.