Cărarea vieții noastre este plină de suferințe și lacrimi, de spini și pălămidă. Peste tot sunt înfipte cruci, agonie și durere. Fiecare pas este o grădină Ghetsimani, fiecare urcuș, o Golgotă, și fiecare moment, o suliță. Dacă am putea să absorbim pământul ca un burete, din el ar curge după aceea sânge și lacrimi – omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori, spune Psalmistul (Psalmul 102, 15).
Cele frumoase se adună cu durere, dar durerea, după aceea, aduce bucuria. Trandafirul scoate spini și aceștia, la sfârșit, florile. De obicei, curcubeul se înalță după ploaie, iar cerul înstelat este precedat de furtuni. Discernământul credinței și al filosofiei creștine, ajutat de inspirație, are capacitatea să pătrundă dincolo de fenomene. Prin suferință, el vede bucuria și nădejdea, ca și biruința lui Hristos, care a izvorât din durerea patimilor și a crucii.
Sursa: ”Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul, Meșteșugul mântuirii”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|