View Single Post
  #137  
Vechi 19.09.2022, 07:28:54
sergiu8 sergiu8 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2017
Religia: Ortodox
Mesaje: 88
Implicit

[quote=Iorest;671835]

Poate sunt mii de nepomenitori cu tot cu diaspora, totuși erau printre cei mai acrivici și conștiincioși din Bor am văzut la înmormântarea părintelui Antim o parte din ei

Uite câți au fost la înmormântarea părintelui Antim un preot care era respectat la Sihăstria înainte să întrerupă pomenirea:
https://youtu.be/u4uJHtpWPXA?t=404
Aici sunt doar o parte dar sunt prin toată țara răspândiți, unii sunt oameni care au fost în mărturie întru cuvânt în toate vremurile grele ale BOR-ului, cazul Tanacu, cazul Colectiv, Referendumul pt familie, scoaterea obligativității orei de religie, împărtășirea cu o singură linguriță, plandemia, vaxinul
[quote]
Așa este însă mulți Preoți cu har au rămas în Biserică și au continuat pomenirea Episcopilor.
La noi Părintele Paroh pentru care am un deosebit respect, ca și pentru duhovnicul meu, ne-a spus foarte clar sa nu ne luăm după acești nepomenitori,sa rămânem în Biserica până la sfârșit. Ca la fel a fost și în trecut cu trecerea la stiliști.
Au venit chiar la Părinte sa îl convingă dar nici nu a stat de vorba cu ei. A spus să procedam la fel. Le-a spus doar sa se întoarcă în Biserica și apoi avem ce discuta.
Spunea ca Biserica e atacata din interior de lupii în haina de oaie și din exterior. Sa nu ne luam după eretici și schismatici.
La noi unii din nepomenitori deja s-au întors înapoi, si-au cerut iertare,au văzut cum e pe acolo,cum e la sectari,se cearta și dezbina între ei.

Astea toate au fost cu ani de zile în urmă. Acum e pace și liniște în Biserica.

Sincer nu înțeleg de ce unii încă bat apa în pio și fac o piatra de poticneala din asta.
Cine caută mântuirea și are o credință vie, traitoare în Hristos, în Biserica nu ia aminte la toate valurile de dezbinari și nu se smintește la orice tulburare care se face.
Reply With Quote