[Decebal]

În prealabil postat de ioan cezar

Stai putin, omule! (...)

Unora, multora le convine de minune analfabetismul religios şi teologic al "credincioşilor". În felul ăsta pot să îi exploateze în continuare. Ba unora le conveneau stări similare de lucruri chiar şi cu privire la preoţi nu cu multe sute de ani în urmă. Poate nu ştiţi câtă "pregătire" avea preoţii ortodocşi în urmă cu vreo câteva sute de ani: să ştie să citească sau să boscorodească, să ştie ceva cântări şi glasuri, să ştie ce ceva catehism, şi cam atât. Posturile se ocupau în multe cazuri prin "dinastii" de preoţi, din tată în fiu, fără să existe vreo promovare pe autentice criterii spirituale. Ce să mai vorbim despre episcopi şi cam cât trebuiau ei să scoată la înaintare pentru a ajunge episcopi. Tradiţia istorică este mult prea nesănătoasă din punct de vedere spiritual pentru ca multora dintre actualii mânuitori de cădelniţe şi de har să nu le placă analfabetismul analfabeţilor.

Or fi şi preoţi de calitate, nu contest, doar că ei sunt o minoritate aşezată în mijlocul unei majorităţi care nu aderă la idealurile lor spirituale şi morale. Iar cum la noi nu contează aristocraţia spirituală ci democraţia "spirituală" majoritarii fac legea, iar minoritarii competenţi şi cu idealuri trebuie să "facă ascultare" că altfel zboară.

1. Cine a spus şi unde scrie că preoţii trebuie să predea "alfabetul" credinţei doar la slujbe? Totuşi nu cred că se poate rămâne doar la un nivel de alfabetizare. E ca şi cum ai spune că e suficientă în viaţă şcoala primară. Şi cine spune că "credincioşii" au vreo obligaţie să meargă la biserică taman atunci când "competenţa" spirituală şi morală a preoţilor este pe cale să se manifeste? Dacă evlavia e minimală, dacă inimile sunt împietrite atunci ştiu sigur de unde se trag aceste fenomene, pentru că evlavia, credincioşia, dragostea se transmit de la suflet la suflet, iar un "preot de dinastie", sau un şpăgar, sau un cantor care a apucat un loc vacant, sau tot felul de astfel de specii de specializaţi în mânuirea cădelniţei fără experienţă spirituală reală, autentică în spate nu pot să transmită nici un fel de evlavie, nici un fel de dragoste, nici un fel de respect faţă de sfinţenie, nici o fervoare pentru moralitate de vreme ce nici ei nu au aşa ceva, nici ei nu au cultivat la modul serios şi profund valorile adevărate. În materie de spiritualitate se apelează în primul rând autoritatea spirituală, nu la cea de poziţionat în mânuirea harului şi a cădelniţei, la slava interioară, la morala şi spiritualitatea proprie iar nu la toate lanţurile atârnate ca ancorele la gât şi care să arate strălucirea exterioară a acestei lumi şi să sugereze autoritatea lor, autoritate pe care de cele mai multe ori încearcă să şi-o justifice chiar pentru poziţia pe care o ocupă, fără ca să mai arate şi de ce au ajuns pe anumite poziţii.

2. Cateheză? Mă bucur să aud că există unii care fac cateheză. Eu nu am prea întâlnit până acum aşa ceva. Totuşi "credincioşii" au obligaţia să vină la cateheze, alea nu sunt nişte privilegii opţionale. Dar de câte sute şi sute de ani avem noi biserică eu zic că noi trebuia la ora actuală să fim la nivelul să catehizăm alte popoare, nu să ne milogim de unii să vină la catehizare "dacă au ei chef". Pare-se că avem totuşi perspective foarte diferite asupra fenomenelor.

3. Mersul cu "Botezul"? La început nu ştiam la ce vă referiţi, dar în sfârşit m-am prins. Nu ştiu la alţii cum este dar nu cred că vreun preot are timp de catehizare la cântarea unui tropar. La mine vin să cânte, să stropească cu apă sfinţită, să închine un pahar cu vin şi să ia banii.

4, 5. Eu nu tăgăduiesc aceste fapte foarte binevenite, dar dacă biserica este compusă din cei cărora într-adevăr le pasă de viaţa spirituală a lor şi a altora, atunci ceilalţi la ce mai taie frunza la câini degeaba. De ce când vreau să mă duc la spaţiul sacru, la biserică, la locul sfânt trebuie să suport tot felul de dubioşi "credincioşi" care mă calcă în picioare şi îmi distrug orice dorinţă de rugăciune, de rit, de cântare, de comuniune. Şi de ce în afara bisericii acei mulţi dubioşi se comportă cu totul altfel decât ar trebui creştineşte să o facă? Nu mă apuc să dau exemple că ar fi prea multe; de atâtea ori am avut nevoie de sprijin, iar "credincioşii mei" "nu şi-au rupt o coajă de pâine cu mine", în schimb au ştiut şi ştiu să (îmi) înfigă cuţite în inimă, să mă calce în picioare, să mă marginalizeze, să mă discrimneze, să mă umilească, să mă înjosească, culmea tocmai ei necreştinii pe mine care am fost chemat şi mi-am dorit să fiu creştin. Şi în general să trăiască oricum, numai după îndemnurile Scripturii, ale Tradiţiei, ale lui Christos şi ale Sfântului Spirit nu!