[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de AlbertX

Teoretic, avem de ales intre urmatoarele posibilitati:
1. O atitudine de dezaprobare a sexualitatii si a instinctului sexual pana la urma ... cel mai puternic instinct dintre cele cu care omul este inzestrat de Dumnezeu, chiar mai puternic decat cel de conservare.
2. O atitudine indulgenta, care sa-i explice tanarului ca oricat de mult ar fi tentat (sexual) sa se descopere si sa se cunoasca, cel mai bine e sa fie prudent cu sine insusi si cu potentialele "partenere".
3. O atitudine incurajatoare, care sa-i explice tanarului ca inhibarea sexuala, motivata inclusiv prin credinta ortodoxa este o piedica in calea formarii si adaptarii lui la realitatile sociale existente.

1. Instinctul sexual este mai puternic decât cel de conservare (sper că prin acesta înţelegi instinctul de supravieţuire, iar nu de a deveni conservă)? De unde asta? Unde ai descoperit? E din cercare sau din vreo carte fundamentală pentru oameni? Scrie în Scriptură? Ţi-a spus celălalt Albert? (Einstein, deşi nu l-aş lua consilier pe probleme de sexualitate)
Dacă ar fi adevărat, aceasta s-ar vedea din procesul decizional al diverşilor oameni: puşi să aleagă "viaţa sau sexul", decidenţii ar alege sexul - dacă ar fi după teoria ta! Cunoşti multe asemenea cazuri? Tu ai alege sexul în locul vieţii?
Ei bine, eu cred că supraevaluezi importanţa sexualităţii la fiinţa umană. Deşi ai criticat sever postările colegilor evoluţionişti (sau poate tocmai de aceea!), atitudinea ta în privinţa sexului e demnă de o primată, nu de un om!
E însă real că o curiozitate sexuală şi o plăcere sexuală e prezentă la om încă din stadiile micii copilării, însă tot la fel de adevărat este că aceasta trece repede în plan secund şi, dacă nu ar fi stimuli constanţi din mediu (azi e un adevărat bombardament erogen din media), ea ar rămâne acolo, camuflată, până la vârsta adolescenţei când, ca urmare a modificărilor hormonale adolescentul începe să fie preocupat de viaţa sexuală în mod sporit. Nu însă, neapărat, obsedat!
Sunt mulţi tineri care trec cu uşurinţă peste atracţia sexului prin diverse mijloace naturale. De pildă, eu mi-am eliberat atenţia de preocuparea pentru sex (când eram adolescent) pe două căi: sportul şi studiul. Făceam atât de mult sport şi studiam atât de mult încât, pur şi simplu, nu aveam nici timp nici energie să mă mai gândesc la sex. Uneori făceam şi muncă fizică, la nivelul vârstei şi posibilităţilor mele. E o cale naturală, aceasta, pe care o recomand tuturor adolescenţilor pentru a nu deveni obsesionali în privinţa sexului. Când suntem tineri şi ne pregătim pentru viaţa de adult avem şi alte treburi de făcut decât să ne masturbăm ca maimuţele de la zoo sau să ne împerechem ca apucaţii, cu sau fără prezervativ. Poate nu cunoşteai această alternativă - ei bine, acum ai aflat.

2. Sunt de acord. Problema e că oamenii ca tine nu ar putea (cred eu) să ofere o explicaţie în sprijinul acestei prudenţe. Modul în care tu explici pe aici e de departe confuz şi agresiv, ignobil şi, s-o spun de-a dreptul, dubios. Poate mă lămureşti, însă, cu ceva argumente mai comprehensibile. Până acum consider că te-ai bâlbâit în mod penibil.

3. Aici faci un deserviciu nu numai credinţei ortodoxe, Bisericii şi oamenilor credincioşi dar înainte de toate îţi faci ţie însuţi un deserviciu. Te autosabotezi punînd în conflict abstinenţa sexuală şi folosirea energiei sexuale pentru scopuri nobile (e vorba de întreaga tradiţie ascetică a Bisericii) cu Ortodoxia. În realitate, ortodoxia nu se află în luptă împotriva sexului. Creştinul luptă cu armele duhului pentru a nu fi robit de instincte, de patimi, iar nu pentru a se autodistruge. Când punem sexul la locul lui, noi creştinii nu ne sinucidem, ci ne îmblânzim fiara interioară, tendinţa spre patimi, pe care am dobândit-o prin păcatul protopărinţilor. Şi de care se folosesc stăpânitorii văzduhurilor pentru a ne pierde - patimile fiind modul în care vrăşmaşul omului lucrează cel mai fertil pieirea noastră.

În sfârşit, dacă ai impresia că printre creştinii vrednici şi mai ales printre monahi se află doar cei care nu ar fi putut să fie capabili de mari performanţe sexuale (după cum bănuiesc că îţi reprezinţi tu chestiunea), te înşeli. Monahul nu e un neputincios în plan sexual, nu se piteşte după pravilă precum vulpea care zicea că strugurii sunt acri.
Dimpotrivă, deşi ar fi putut avea o viaţa sexuală firească şi bogată, monahii şi toţi creştinii care se nevoiesc, aleg să înfrâneze pornirea sexuală pentru a se dedica unei vieţi intense în alt plan, cel duhovnicescc contemplativ şi al faptelor bune.
Creştinul binecredincios şi corect-nevoitor nu trăieşte un conflict nevrotic între instinctul sexual şi viaţa de credinţă, fie pentru că se ţine de rânduiala posturilor fie pentru că a înţeles bine ce raport e între instinctul sexual şi celelalte laturi ale vieţi omeneşti. Modelul antropologic creştin este unul armonios şi, fiind inspirat de Duhul Sfânt şi totodată fiind practicat de numeroşi creştini plini de har el îşi dovedeşte din plin virtuţile tămăduitoare şi sfinţitoare.

Tu înveţi pe aici că, printr-o portiţă sau alta prezervativul trebuie să intre în viaţa noastră... ei bine, prin asta te ţii departe de înţelegerea miezului vieţii creştineşti. Şi nici bărbat întreg, adică simplu, nu te arăţi.