[Pacatosul5687475]

M-am născut într-o familie creștin ortodoxă. Am fost învățat de mic copil să îl iubesc pe Dumnezeu, fapt pentru care am avut o viață duhovnicească. În perioada copilăriei il simțeam pe Dumnezeu în viața mea că mă ocrotește și îmi dorește toate cele bune. În acest spirit mi-am dorit să continui această relație și să o desăvârșesc, motiv pentru care am dat la seminar apoi la facultatea de teologie ortodoxă.
Imediat după ce am făcut această alegere, lucrurile au început să evolueze nu diferit, ci opus. Am început să cunosc oameni care îmi făceau rău și care m-au făcut să sufăr foarte mult, dar cel mai mult m-a durut faptul că Dumnezeu era părtașul lor. Aveam impresia că eu sunt cel vinovat, iar cei care procedau așa făceau bine și Dumnezeu era de partea lor.
Toată viața am crezut că Dumnezeu îi iubește pe oamenii buni care fac bine, și le îngăduie anumite greutăți și necazuri celor răi nu ca să îi pedepsească, ci ca să îi îndrepte. Dar cu timpul am constatat că lucrurile nu stau deloc așa.
De fiecare dată în viața mea când am făcut câte o greșeală sau un păcat oricât de mic, am simțit imediat cum am fost pedepsit pentru aceasta (și am accepat de bunăvoie crezând că este ca un canon), dar în schimb când am făcut fapte bune sau virtuți, nu am simțit nici o răsplată, ba uneori am simțit că aș fi pedepsit.
Nu am înțeles nici până în ziua de astăzi de ce Dumnezeu a ales să se comporte așa cu mine.
Acuma unii or să zică pentru că nu m-am căit pentru păcatele mele. Ultimul exemplu concludent când am vrut să mă rog, mi s-a întâmplat o problemă care a durat exact atâta timp cât aveam disponibil să mă rog.
Alții vor spune că mi se întâmplă acestea pentru că nu m-am spovedit. Ultima dată când m-am spovedit eram într-o situașie extrem de tensionată. Trebuia să fac o alegere în viața mea. Eu voiam să urmez o cale, în schimb duhovnicul m-a îndemnat cealaltă cale. Am ales calea lui crezând că ascultarea este o virtute creștină și Dumnezeu îmi va face bine pentru că am ales aceasta. În schimb, acea cale ma dus într-o situație care am avut doar de suferit iar în final ajunsesem în pragul sinuciderii.
Am ales să prezint această scurtă poveste a vieții mele, pentru a arăta tuturor că Dumnezeu are și o altă față, nu doar cea pe care ne-o prezintă teologia potrivit căreia Dumnezeu a creat persoana umană pentru o comuniune inter-personală bazată pe dragoste(Teologia Dogmatică – Dumitru Stăniloae).
Poate sunt și alți oameni cu care Dumnezeu se manifestă în modul acesta și nu au curajul să spună.


Un păcătos.