-continuare-

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Euharistie, ca mod plenar de împărtăşire cu Hristos, este un dar care angajează, care presupune şi aşteaptă un răspuns din partea noastră, căci în viaţa liturgică a Bisericii se petrece un schimb necontenit de daruri între Dumnezeu şi om, schimb care este vizibil în Sfânta Liturghie prin aducerea ca ofrandă de către credincioşi a prescurilor, la altar. Pâinea care devine ofrandă este cea care întreţine viaţa noastră şi acest gest al aducerii ei la sfântul altar indică, simbolic, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu. Miridele scoase la proscomidie, prin pomenirea numelui fiecăruia, reprezintă predarea noastră tainică lui Dumnezeu, după asemănarea lui Hristos, jertfirea egoismului nostru, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu, pentru ca El să ne-o dăruiască înapoi plină de Duhul Sfânt şi de puterea Învierii Lui.

Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la care participăm la fiecare Sfântă Liturghie, jertfă care a adus în existenţa noastră puterea Învierii, ca un şuvoi de viaţă nouă care ne preschimbă şi ne pregăteşte pentru tainele lumii viitoare, este un dar care însă ne şi responsabilizează. Jertfa aceasta a lui Hristos aşteaptă jertfa noastră, ca o rodire a ei în noi, prin puterea Învierii Lui şi prin viaţa noastră de asceză şi de practicare a virtuţilor, ca moarte a egoismului nostru personal şi ca predare cu totul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate însă noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi, şi prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acestei Îl batjocorim, Îl hulim, şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră. Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră. Tinerii noştri sunt acum educaţi de mass-media, părinţii lor sunt plecaţi să îşi câştige existenţa în alte ţări.

Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran şi cumpără televizor separat în camera copiilor? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copii, noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?

Nu trebuie să ne revoltăm pentru viaţa tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia. Bunăoară, i-am închinat noi oare Domnului primele noastre gânduri ale fiecărei zile şi sufletul nostru curăţit permanent de întinarea păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei? Trăim noi oare cu dorul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia şi dragostea creştinească?

Şansa noastră nu poate fi alta decât să ne întoarcem cu toată inima la Hristos. Trebuie multă răbdare în necazuri şi pocăinţă înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, Care aşteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni le umple cu bucuria harului Duhului Său celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat. Mai mult ca niciodată greutăţile ne apasă şi ştim că doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie să o cerem stăruitor, cu lacrimi, cu umilinţă şi cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele şi încercările ce ne împresoară. Nu avem altă nădejde decât prezenţa vie şi lucrătoare a lui Hristos cel înviat, în noi! Să nu o ignorăm, să nu o dispreţuim, ci să omorâm în noi pe omul cel vechi, pentru ca omul cel nou să învieze împreună cu Hristos, în fiecare dintre noi. Să cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumuseţea noastră interioară, să dăm Chipului pe cel după chip, să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toţi împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăţia cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu.


Hristos a înviat!

Sărbători fericite! Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurenţiu Streza,


Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului