Citat:
În prealabil postat de costel
Aici e lucrul minunat. Sa te vezi mic si Dumnezeu iti iese in intampinare. Ne lipseste smerenia. La noi este prezenta peste masura indreptatirea de sine.
|
Citat:
În prealabil postat de costel
Desi fiul cel mare a stat langa tatal sau, nu se aseamana lui. Cand fiul risipitor revine la casa de unde plecase, fratele cel mare nu merge sa-l intrebe pe tatal sau de ce este sarbatoare, intreaba o sluga. Asta ne arata ca el era mai debraba un argat decat un fiu.
E de retinut ca Scriptura ne vesteste fratele cel mare era plecat, ca nu era acasa, motiv pentru care nu poate iesi impreuna cu tatal in intampinarea fratelui. De aici putem deduce ca el savarsea o lucrare straina de cea a tatalui.
|
De foarte multe ori m-am gandit la aceasta pericopa evanghelica. E adevarat ca in ultimul timp, parca altfel vad lucrurile...
Multe sunt de spus aici si mi se pare ca in esenta sunt cuprinse toate poruncile dumnezeiesti... Lumea e plina de fii risipitori, dar si de frati neiertatori... Uneori vad in fratii nostri stilisti acea "neiertare", acea neinduplecare, acel scepticism fata de "harul bisericii pe nou"... Mi se pare o asemanare foarte mare cu pilda vamesului si fariseului... De fiecare data este vorba de neiertare si de lipsa de dragoste fata de aproapele, cand Tatal asta ne cere prin jertfa Fiului Sau!
Practic vorbind, noi... unde ne situam? Ce suntem de fapt? Daca spunem ca suntem fii risipitori, ar trebui sa ne intrebam cat mai ratacim asa! Daca suntem in Casa Tatalui, care este reactia noastra fata de fratele "plecat", poate din ignoranta, poate din suparare, poate din lipsa de maturitate?... Cred ca este extrem de dureros sa nu-ti poti ierta fratele, sa nu-ti sangereze inima dupa pierderea lui, sa nu te bucuri fiindca a reaparut si sa te gandesti ca de-acum va trebui sa imparti "ce-i al tau" cu el!... Dar... ce ne apartine oare pe lumea asta? E ceva al nostru?
"Ale Tale, dintru ale Tale..." Cu ce plecam "dincolo"? Povestea cineva zilele trecute cum un preot avea mare nevoie de doua gaini pentru rezolvarea unei probleme bisericesti si a trimis femeia de la lumanari la doi oameni in sat care erau mai instariti, oarecum. Primul n-a stat pe ganduri, dar al doilea care avea curtea plina cu gaini mari si frumoase, a gasit un motiv oarecare sa nu dea. Dupa doua zile, celui care a refuzat, i-au murit toate gainile. Eu cred ca atunci cand imparti cu toata inima cu fratele tau (chiar daca altadata a fost un ticalos cu tine), de fapt cu Dumnezeu imparti, iar El nu-ti va ramane dator...
Si iarasi spun: unde ne situam noi in aceasta pilda? Cati din fratii nostri nu sunt constienti de "foamea" dupa Tatal? In sinea lor, foarte multi tanjesc sa se intoarca "acasa", dar se cramponeaza de "imagine"... "Ce-o sa zica lumea?" Acest "fals EU" in fata lumii, ca si cum ar conta mai mult decat astampararea "foamei"... De cate ori nu auzim: "As merge la biserica, dar cand ma gandesc ca se uita toate babele la mine susotind cate si mai cate, prefer sa ma rog acasa!" Sau: "La ce sa merg daca cutare care face atatea lucruri urate, merge si el, dar nu-l vad mai indreptat decat mine, ci dimpotriva?" Ma intreb, daca fiul risipitor ar fi banuit cata suparare ii va face fratelui ramas acasa, ar mai fi dorit sa se intoarca? Gandul ca prin hotararea noastra am putea supara sau rani pe cineva, de multe ori ne face sa renuntam la cea mai de pret comoara...
Dragostea asta este atat de simpla si totusi omul, prin urzelile vrajmasului, o face atat de complicata!...