[Florin-Ionut]

CAPITOLUL XII

Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu. Contra nestorienilor

Propovăduim că Sfânta Fecioară este în sensul propriu şi real Născătoare de
Dumnezeu. Prin faptul că Cel născut din ea este Dumnezeu adevărat, este
adevărată Născătoare de Dumnezeu aceea care a născut pe Dumnezeul
adevărat, întrupat din ea. Spunem că Dumnezeu s-a născut din ea, nu în
sensul că Dumnezeirea Cuvântului a luat din ea începutul existenţei, ci în
sensul că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, cel născut înainte de veci, în afară
de timp, din Tatăl, care există fără de început şi veşnic împreună cu Tatăl şi
cu Duhul, în zilele cele mai de pe urmă, pentru mântuirea noastră, s-a
sălăşluit în pântecele ei, s-a întrupat şi s-a născut din ea fără să se schimbe.
Sfânta Fecioară n-a născut simplu om, ci un Dumnezeu adevărat: şi nu un Dumnezeu simplu, ci un Dumnezeu întrupat. Cuvântul nu şi-a
pogorât din cer corpul, care să fi trecut prin ea ca printr-un tub, ci a luat din
ea un trup de o fiinţă cu noi pe care l-a ipostasiat în El însuşi. Căci dacă şi-ar
fi adus corpul din cer şi n-ar fi luat firea noastră, la ce mai foloseşte
înomenirea? Înomenirea lui Dumnezeu Cuvântul pentru aceasta s-a făcut ca
însăşi firea, care a păcătuit, care a căzut şi care s-a corupt, să învingă pe
tiranul, care a înşelat-o şi astfel să se elibereze de stricăciune, după cum
spune dumnezeiescul apostol: „Pentru că prin om moartea, tot prin om
învierea morţilor”. Dacă prima este adevărată, este adevărată şi a doua.
Dar dacă spune: „Primul Adam, din pământ, pământesc, al doilea
Adam, Domnul din cer”, nu afirmă că este din cer corpul lui, ci evident
că nu este simplu om. Căci iată l-a numit şi Adam şi Domn, indicând pe
amândoi. Cuvântul „Adam" se tălmăceşte: făcut din pământ; şi este
neîndoielnic că firea omului este făcută din pământ, pentru că a fost
plăsmuită din pământ. Cuvântul „Domn", însă, arată fiinţa dumnezeiască.
Şi iarăşi spune apostolul: „A trimis Dumnezeu pe Fiul Său Unul-
Născut, care s-a făcut din femeie”. N-a spus „prin femeie", ci „din
femeie". A arătat aşadar dumnezeiescul apostol că însuşi Fiul Unul-Născut
al lui Dumnezeu şi Dumnezeu este cel făcut om din Fecioară şi că însuşi cel
născut din Fecioară este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Căci s-a născut
în chip corporal, întrucât s-a făcut om. N-a locuit într-un om mai dinainte
făcut, ca în profeţi, ci însuşi s-a făcut om în chip substanţial şi real, adică în
ipostasa Lui există un trup însufleţit cu suflet raţional şi gânditor şi El
însuşi s-a făcut ipostasa trupului. Aceasta înseamnă cuvintele: „s-a făcut
din femeie". Căci cum ar fi fost sub lege însuşi Cuvântul lui Dumnezeu,
dacă n-ar fi fost om deofiinţă cu noi?
Pentru aceea pe bună dreptate şi cu adevărat numim Născătoare de Dumnezeu
pe Sfânta Maria. Acest nume constituie toată taina întrupării. Iar
dacă aceea care a născut este Născătoare de Dumnezeu, negreşit şi cel
născut din ea este Dumnezeu şi, negreşit, este şi om. Căci cum s-ar fi
născut din femeie Dumnezeu, care are existenţa înainte de veci, dacă nu s-ar
fi făcut om? Este evident că Fiul omului este om. Iar dacă cel născut din
femeie este Dumnezeu, este evident că este unul şi acelaşi atât cel născut
din Dumnezeu Tatăl, potrivit fiinţei dumnezeieşti şi fără de început, cât şi
cel care în vremurile din urmă s-a născut din Fecioară, potrivit fiinţei care
are început şi cade sub timp, adică fiinţei omeneşti. Acest fapt indică o
singură ipostasă, două firi şi două naşteri ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Nu numim deloc pe Sfânta Fecioară Născătoare de Hristos. Această
denumire a născocit-o spurcatul, pângăritul Nestorie, cel cu cuget iudeu, vasul necurăţiei, pentru a desfiinţa termenul: „Născătoare de Dumnezeu",
ca supărător şi spre a necinsti pe singura care cu adevărat este mai cinstită
decât toată zidirea, pe Născătoarea de Dumnezeu, chiar dacă ar crăpa el
împreună cu Satan, tatăl său. Hristos (= uns) este şi David regele şi Aaron
arhiereul, căci demnitatea de împărat şi preoţia se ungeau. Poate să se
numească de asemenea Hristos orice om purtător de Dumnezeu; acesta,
însă, nu este Dumnezeu prin fire. Astfel urgisitul de Dumnezeu Nestorie s-a
semeţit să numească purtător de Dumnezeu pe cel născut din Fecioară.
Departe de noi de a-l numi sau de a gândi că este purtător de Dumnezeu!
Nu, ci îl numim Dumnezeu întrupat. Căci însuşi Cuvântul s-a făcut trup, a
fost conceput din Fecioară, s-a născut Dumnezeu împreună cu natura pe
care a luat-o şi care a fost îndumnezeită de El în acelaşi timp în care a fost
adusă la existenţă, în aşa fel încât cele trei: luarea naturii noastre, existenţa
şi îndumnezeirea ei de Cuvânt s-au întâmplat simultan. Şi în chipul acesta
Sfânta Fecioară se înţelege îi se numeşte Născătoare de Dumnezeu şi nu
numai din pricina firii Cuvântului, ci şi din pricina îndumnezeirii firii
omeneşti. Zămislirea şi existenţa acestora, adică zămislirea Cuvântului şi
existenţa trupului în însuşi Cuvântul, au avut loc într-un chip minunat în
acelaşi timp. Însăşi Maica lui Dumnezeu a dat în chip minunat Făcătorului
să se plăsmuiască, iar lui Dumnezeu şi făcătorului universului să se facă
om, îndumnezeind ceea ce a luat; unirea a păstrat cele unite aşa cum ele au
îi fost unite, anume nu numai firea dumnezeiască, dar şi firească
omenească a lui Hristos, cea mai presus de noi şi cea asemenea nouă. Nu s-a
făcut mai întâi om, şi mai pe urmă Dumnezeu, ci totdeauna, din primul
moment al existenţei, a existat în amândouă chipurile, pentru că de la
începutul zămislirii a avut existenţa în însuşi Cuvântul. Este omenesc, deci,
potrivit firii omeneşti; şi este a lui Dumnezeu şi dumnezeiesc într-un chip
supranatural. Mai mult, a avut şi însuşirile unui corp însufleţit, căci
Cuvântul le-a primit pe acestea în virtutea întrupării. Acestea, potrivit
ordinii activităţii naturale, sunt cu adevărat naturale.