---CE IMPORTANTA ARE ROSTIREA DE CATRE PREOT, LA POMENIREA UNUI MORT, A CUVINTELOR "NESPOVEDIT, NEIMPARTASIT SI FARA LUMINA" ?

Se mai folosesc si expresii ca "nepregatit", "negrijit" sau "fara lumina".

In Ardeal, acest obicei nu exista decat extrem de rar. Eram in anul 1994 la schitul Posaga din judetul Alba. Un crestin scria toate pomelnicele oamenilor. Cand i-am dictat nume de morti la care am adaugat, nestiutor fiind pe atunci, si aceste expresii, s-a oprit si ma privea mirat, apoi a explicat ca n-a mai auzit asa ceva.

La pomenirea raposatilor insa nu conteaza aceste adaosuri, ci rugaciunea pentru ei si milostenia. Dumnezeu ii stie ca au murit nepregatiti si nu este necesar sa-L mai avertizam inca o data asupra acestui fapt.

---Dacă ţi-a murit cineva, în primele 3 zile este păcat să mergi la cimitir.

Pe cei dragi îi vizitezi cât mai des. Mergând zilnic la mormânt, îţi vei arăta iubirea faţă de cel plecat din sânul familiei. Când spunea Iisus să lase morţii să-şi îngroape morţii, se referea la starea sufletească a acelora.

---Cel care moare duminica este iertat, pentru că ziua de duminică este sfântă.

Nu timpul când moare omul contează, ci cât de pregătit este pentru întâlnirea cu Hristos, adică, să fie spovedit şi împărtăşit. Dreptul poate muri oricând, căci va ajunge în rai, iar cel păcătos în iad, chiar dacă moare în ziua de Paşti.

---După săptămâna luminată, urmează chipurile săptămâna neagră în care nu se fac parastase.

Culoarea neagră, la noi, este asociată cu necazul şi patima. Săptămâna neagră e săptămâna patimilor. Atunci, nu rugăciunile pentru cei morţi sunt interzise, ci distracţiile şi petrecerile.

---Trebuie pusa lână în tron sub cel mort ca să se încurce sufletul şi să nu se facă strigoi. Să se pună 4 fuse în cele 4 colţuri ale coşciugului ca să nu se facă mortul strigoi. Trebuie măsurat sau legat sub formă de cruce sicriul sau corpul mortului cu o sfoara iar sfoara îngropata sub pragul casei. Mortul trebuie păzit să nu treacă pisica peste el sau pe sub el, că se face strigoi.

Am citit Sf. Scriptură de mai multe ori şi multe alte cărţi şi nu am găsit nimic scris despre strigoi. Sunt multe poveşti cu astfel de personaje, dar rămân poveşti şi nu se vor adeveri niciodată, aşa cum nici zmeii sau feţii frumoşi cu stea în frunte nu au fost văzuţi de nimeni: "Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă" (1 Timotei 4;7).

---Să nu primeşti pomană de la femeia care n-a născut copii.

Naşterea de prunci este un dar de la Dumnezeu. Ca şi în cazul postului, cum spunea Sf. Ap. Pavel "cel ce mănâncă să nu-l osândească pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l defăimeze pe cel ce mănâncă", primiţi de la oricine căci şi darurile voastre vor fi primite!

---Să nu atingi mortul cu mâna stângă.

Dar cu mâna dreaptă avem voie să-l atingem?

---După ce te întorci de la înmormântare te speli pe mâini şi arunci de trei ori cu apa peste umăr, în spate.

Este foarte bine să te speli când vii de la orice lucrare, chiar şi de la mort, dar nu are rost să arunci apă înapoi peste umăr, că în mod sigur mortul a fost acoperit cu pământ şi nu vine după tine, iar dacă e să vină moartea n-o poţi alunga cu câteva picături de apă.

---Dacă ţii lumânarea cuiva care moare, cad păcatele lui asupra ta.

Lumânarea este semnul jertfei. O lumânare bine lucrată nu scoate fum, nu picură ceară, ci se transformă toată în lumină. Lumina este forma superioară de existenţă a materiei. De aceea Dumnezeu a făcut mai întâi lumina. Ţinând lumânarea cuiva este ca şi cum I-ai călăuzi. Aşa îl călăuzeşti la Sf. Botez spre viaţa în Hristos, la Cununie spre o viaţă de familie binecuvântată de Dumnezeu şi la înmormântare spre împărăţia cerurilor. Pe vremea Sfântul Apostol Pavel unii se botezau pentru cei morţi. Asta nu înseamnă că le luau ei păcatele.

---Să se pună o cruce acolo unde a murit un om în afara locuinţei (în câmp, pe marginea şoselei, pe marginea apei).

În toate timpurile şi în toate credinţele a existat convingerea ca este viaţă după moarte (nemurirea sufletului). De aceea locurile unde erau depuse trupurile moarte se marcau printr-un semn. Faraonii şi-au înălţat încă din viaţa piramide, necreştinii puneau la căpătâi cate o piatră mai mare, iar creştinii au pus "Semnul Fiului Omului", adică crucea. Acest semn sfânt se pune la mormânt pentru a atrage atenţia oamenilor sa nu profaneze acel loc, să nu împrăştie osemintele care se vor ridica din morminte la porunca lui Dumnezeu: "Domnul însă mi-a zis: prooroceşte asupra oaselor acestora şi le zi: oase uscate ascultaţi cuvântul Domnului! Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul" (Iezechel 37;4-6).

Însă crucea pusă acolo unde a ieşit sufletul nu are nici un rost pentru ca acolo nu a rămas nimic: trupul a fost dus la cimitir şi pus într-un mormânt, iar sufletul a fost luat de îngeri şi dus la cer în faţa Dreptului Judecător. Crucea este un semn creştinesc. Ea nu-l mântuieşte pe cel care o are şi nici nu-l osândeşte pe cei ce nu o are.

---Dacă unul dintre soţi a murit şi s-au blestemat între ei trebuie dezlegaţi prin rugăciuni şi în acelaşi timp trebuie trecut un cal alb peste mormântul celui decedat.

În cărţile de slujbă (Molitfelnic şi Agheasmatar) există rugăciuni de dezlegare de blesteme, dar ele nu sunt condiţionate de prezenţa vreunui animal. Şi apoi ce s-ar face laponii şi eschimoşii care nu au cai?

---Dacă moare un copil, când îl scot din casă, părinţii trebuie să tragă înapoi de sicriu şi să zică: Noi nu te lăsăm pe tine să pleci; tu lasă-ne pe noi să nu ne iei cu tine!

Cei îndureraţi de pierderea celor dragi, trag de coşciug nu pentru ca le este frica să nu moară şi ei, ci din părere de rău că pierd o fiinţă mult iubită. Chiar dacă zic ceva sau nu zic, cel mort nu poate hotărî nimic, fiindcă Stăpânul morţii şi al vieţii este Dumnezeu.

---Dacă moare un copil până la vârsta de 7 ani să nu-i dai lumânări sa le ducă morţilor tăi pentru că el nu ştie cum să le dea.

În primul rând oamenii ar trebui să ştie ca mortul nu duce lumânările noastre morţilor noştri pe numele cărora le-am aprins, ci aceştia primesc de la Dumnezeu mângâiere.

---Dacă a murit fără lumânare să nu-i faci pomană decât sâmbăta.

Unde scrie aşa ceva? Acesta este tot o "teologie băbească" fără nici un temei în Biblie sau în Sfânta Tradiţie. În general pomenile se fac sâmbăta pentru că atunci Domnul Iisus Hristos a fost în mormânt cu trupul. De multe ori auzim spunându-se despre cineva care a murit: "Maică, a murit cu lumânarea aprinsă, *a plecat cu lumina, s-a mântuit." "Dar cum a murit maică: spovedit, împărtăşit?" ,,O, nu maică! Cât m-am rugat eu de el şi n-a vrut în ruptul capului să se spovedească şi să se împărtăşească, ca nu-i suferea pe popi". "Dar la Biserica a fost Duminica? N-a călcat ăsta pragul Bisericii decât la Botez, la Cununie şi acum, la moarte pentru ultima data". "Dar păcate a făcut în viaţă?". "Maică, şapte hotare umbla; i-au plăcut mult beţia şi femeile". lată, oamenii trebuie să ştie că este bineplăcut să aprindem lumânarea. Dar lumânarea este doar UN SIMBOL (al luminii dumnezeieşti) şi O JERTFĂ (fiindcă dai nişte bani pe ea). Dacă are lumânare când moare nu neapărat se mântuieşte, iar dacă moare fără lumânare nu neapărat se osândeşte (mai ales dacă a avut o viata aleasă, creştinească).

Ziua în care se face pomana nu are nici cea mai mica importanţă. Pomana trebuie făcută după puterea materiala şi din tot sufletul.

---La mort să te duci neaparat cu două lumânări, una pentru mort şi una pentru înger.

Lumânarea simbolizează lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este Dumnezeu, şi ne arată cum trebuie să fie viaţa oricărui creştin. Lumânarea poate avea şi alte semnificaţii. Atunci când se aprinde la citirea Sfintei Evanghelii simbolizează lumina adevărului care a străbătut întunericul necredinţei. La Botez se aprinde pentru luminarea sufletului celui botezat care vine de la întuneric la lumină, făcându-se fiu al luminii lui Hristos. La cununie cele doua lumânări pe care le ţin naşii simbolizează pe cei doi Sfinţi Arhangheli, Mihail şi Gavriil. La moarte, lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea veşniciei. Mortului să-i ducem o lumânare dar îngerului nu, fiindcă el nu are nici un păcat (dacă ar avea păcat ar fi diavol).