Mândria poate apărea şi când eşti umilit. Ca exemplu, atunci când eşti umilit de cei din jur, în sufletul tău te poţi simţi oarecum superior deoarece te autointitulezi ca fiind om cu suflet bun, care nu îşi bate joc de nimeni şi numai ei sunt cei păcătoşi şi vai de suflet pentru că îşi umilesc aproapele. În alt caz, poţi cădea în mândrie chiar cerşind pentru că îi vezi ca fiind oameni nemilostivi şi aşa mai departe, atunci când nu-ţi oferă ajutor şi totul ajunge tot undeva la mărirea de sine şi judecarea aproapelui. Sunt oameni care umiliţi fiind de alţii se smeresc în timp ce alţii, poate chiar umilindu-se pe sine, cad în mândrie tocmai văzându-şi starea umilă. Cât despre acceptarea umilirii, este folositoare doar în cazul în care primeşti lucrurile ca pe o încercare de la Dumnezeu, ca pe o metodă de a te autodepăşi din punct de vedere spiritual. Tot de fiecare om în parte depinde cum priveşte lucrurile