Motto: „Am învațat că toată lumea vrea să trăiasca pe vârful unui munte, fară să știe că adevărata fericire este in felul in care urci pantele abrupte spre vârf.” (Gabriel García Márquez)

1.Spiritul Evangheliei sau globalizarea individualismului?

,,Pe la mijlocul secolului I d.Hr., odată cu predica Sfântului Apostolul Pavel despre Hristos, în lumea greco-romană începe să se petreacă o importantă schimbare. Cu deosebire deranjaţi de lucrarea lui Pavel şi a celor dimpreună cu el, iudeii din Tesalonic ridică mulţimea provocând tulburări în societatea oraşului şi strigă mai-marilor cetăţii: „cei ce au tulburat toată lumea au venit şi aici, … şi toţi aceştia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus” (Fapte 17, 6-7). Fără să conştientizeze acest lucru, ei exprimă în această frază importanta schimbare petrecută şi care a cuprins toată lumea, conducând la transformarea din temelii a acesteia.Spre deosebire de libertatea teoretică şi antropocentrică a filosofilor stoici care domină în epoca sa, Apostolul Pavel propune libertatea în Hristos, libertatea care urmează din evenimentul istoric al Crucii şi Învierii lui Hristos. O libertate care nu există în firea lăuntrică a omului, ci este oferită ca dar de Dumnezeu. Eşecul omului de a găsi soluţii la problemele sale sprijinindu-se doar pe puterile-i lăuntrice, ceea ce în limbajul teologic numim „păcat”, a făcut necesară intervenţia lui Dumnezeu în lume prin Persoana lui Hristos. Libertatea, prin urmare, reprezintă ofranda lui Dumnezeu către lume în Hristos Iisus. Cu toate acestea, libertatea pe care o propovăduieşte Pavel nu este doar un dar al lui Dumnezeu, ci presupune şi răspunsul omului, responsabilitatea lui faţă de societate şi faţă de întreaga făptură.

În opoziţie cu iniţierea – lipsită de nădejdea mântuirii – în diferite misterii (mystíria), practicată în epoca lui Pavel, şi care nu avea nici o repercusiune asupra vieţii cotidiene a oamenilor, Pavel propune iniţierea în taina (mystírio) prin excelenţă, care este „Taina (mystírio) lui Hristos” (Efeseni 3, 4), „taina (mystírio) ascunsă din timpurile veşniciei” (Romani 13, 24), „taină” (mystírio) care nu se săvârşeşte prin iniţieri ascunse de ochii profanilor, ci intră pe drumul luminos al istoriei, şi nu este rezervată doar celor puţini, ci tuturor oamenilor, pentru că mesajul Evangheliei trebuie să ajungă „până la marginea pământului”.

Mulţi istorici fac o paralelă între primul veac creştin şi epoca noastră, mai ales în ce priveşte subiectele libertăţii şi responsabilităţii, fac analogii cu iniţierile în diferite cúlturi şi cultul imperial care era strâns legat şi de conceptul de Pax Romana, care conduce azi la definirea ostilă a unei altei mari puteri. Voi adăuga şi eu încă un semn de paralelism. Azi se vorbeşte mult despre globalizare, nu doar la nivel economic, ci şi la nivel cultural şi la multe alte nivele. În primul veac, creşterea şi răspândirea creştinismului se făcea în cadrul creat de globalizarea impusă de stăpânirea romană după modelul culturii elene – păstrând, desigur, măsurile cuvenite –: exista o limbă unitară – limba greacă – şi se realizau unificări de cult şi de organizare administrativă. Apostolul Pavel nu a discutat vreodată cu împreună-lucrătorii lui [în răspândirea cuvântului evanghelic] dacă globalizarea din vremea sa este o evoluţie reversibilă sau nu. Se gândea doar cum să valorifice posibilităţile pe care le oferea aceasta şi simţea nevoia să ia pe umerii săi povara acelui „trebuie” misionar, a lui „trebuie să se propovăduiască evanghelia la toată făptura”. Şi spunea: „vai mie dacă nu voi binevesti (evanghelízomai)” (I Corinteni 9, 16). Şi astfel a „tulburat” toată lumea propovăduind „un alt împărat: Iisus”.

Câtă vreme retorii stoici, epicurieni şi cinici ai epocii sale preferau inacţiunea şi indiferenţa, ca aplicări ale cunoscutului slogan epicurean „trăieşte nebăgat în seamă” [trăieşte anonim, fără a urmări gloria sau bunăstarea sau puterea, trăieşte bucurându-te de lucrurile mărunte, precum hrana, compania prietenilor], Pavel, fără să piardă dinaintea minţii viziunea eshatologică, îi îndeamnă pe creştinii la „iubirea de fraţi” arătată în fapt, şi anume către toţi, la participarea activă în viaţa socială, la nevoile fraţilor, dar şi ale tuturor oamenilor, deosebindu-se clar de îndemnurile contrarii ale ritorilor şi filosofilor epocii lui şi atrăgând atenţia tuturor asupra cuvântului: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10).

Viziunea lui Pavel nu se limitează la fraţii unei comunităţi, ci are dimensiuni universale. Cuvântul „totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi” (I Tesaloniceni 5, 15) este semnificativ pentru îndemnurile lui, nu doar din cele două Epistole către Tesaloniceni, cât şi din toate epistolele. Universalitatea predicii sale, nu numai în ce priveşte dimensiunea teologică, a mântuirii iudeilor şi a neamurilor, dar şi în dimensiunea ei practică, a „iubirii de fraţi” arătată tuturor într-o epocă precum cea de azi, o epocă de globalizare atât cu aspectele ei pozitive, cât şi cu cele negative, semnalate, mai cu seamă cele negative.Predica Apostolului Pavel în Imperiul Roman a fost, aşa cum deja am atras atenţia, o predică a libertăţii, dar în acelaşi timp şi o predică a responsabilităţii. Atunci însă când libertatea nu este trăită dimpreună cu responsabilitatea, are costuri dureroase atât pentru fiecare om în parte, cât şi pentru întreaga societate. Societatea epocii noastre prezintă multe simptome patologice, dintre care cea mai importantă este excesul de libertate însoţită, din păcate, de lipsa responsabilităţii."( Profesor Ioánnis Karavidópoulos, mai putin titlul pe care l-am ales eu, evident mai putin inspirat)

2.Libertate in sacrificiu sau in supravietuire cu orice pret?

Dupa cum observa Arthur Darby Nock intr-un studiu cu privire la Apostolul Pavel,predicarea apostolica primara se concentra mai ales pe moartea si invierea lui Hristos,implinirea profetiei si revarsarea Duhului Sfant asupra comunitatii si pe asteptarea celei de-a doua Veniri.In momentul in care prima generatie de crestini impreuna cu apostolii paraseau scena acestei lumi pentru a merge alaturi de Mantuitorul lor drag iar asteptarea celei de-a doua Veniri era in declin,Biserica s-a confruntat,dupa cum remarca acelasi autor,cu necesitatea intararii credintei care nu mai era traita la intensitatea primordiala.Mai mult experienta lui Pavel a aratat ca ,,viata libera in Duhul Sfant avea pericolele sale in comunitatile carora le lipsea practica morala iudaica,Pavel fiind obligat sa puna bazele eticii crestine"dar ca si in cazul Mantuitorului,nu a fost genul de om care sa accepte ,,blandele rostiri care alina cruzii oameni"dupa o celebra expresie a lui Chesterton.Nu a dorit doar o spoiala de traire anarhica,aparent libera dar egoista si nici o alta spoiala legalista,aparent jertfitoare,dar moarta in Duh, ce ar fi ucis crestinismul intr-un embrion religios de secta iudaica.O aparenta de har si o aparenta de fapte nu vor duce niciodata decat la imaginea unui crestinism in fata caruia Apostolul Pavel ar fi reactionat probabil precum in Faptele Apostolilor 14,14-15.

Dupa cum remarca si profesorul Karavidópoulos, Apostolul Pavel a fost un crestin as putea spune pragmatic,care nu s-a lasat modelat de valurile timpului sau dar care le-a folosit cu intelepciune in raspindirea Evangheliei.O adevarata libertate,fata de timpuri,fata de raul din noi toti,o libertate pusa in slujba comunitatii pt ca Apostolul Pavel a fost,asa cred eu,prin excelenta un adept al comunitatii,nu al indivualismului,o comunitate care in fata oricarei cutremurari istorice sau sociale nu uita cuvintele ce descriu esenta si forta ei,o comunitate in care sacrificiul era regula si nu exceptia,libertatea de a te sacrifica cu bucurie pentru altul:

,,Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere".Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit.Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru."(Epistola catre Romani)