[tot-Laurentiu]

Deci arată tu că Dumnezeiescul Duh este din cele ce nu au fost, şi atunci Îi dai Lui ipostasul şi de la Fiul, acelaşi lucru fiind a zice că de la amândoi (de la Tatăl şi de la Fiul). Deci, fiind din amândoi, nu este cu putinţă ca Duhul să nu fie una din toate (zidirile) sau - ceea ce pare mai măsurat - a nu avea Cel unul pe amândoi pricinuitori şi început şi pe unul, şi pe altul. Căci - aşa cum amândoi sunt început al tuturor, din amândoi aducându-se întru fiinţă toată zidirea - tot astfel, dacă Duhul Sfânt Se va purcede din amândoi (după cei ce cugetă cele ale papistaşilor), amândoi vor fi început al Duhului şi, de aici, două vor fi începuturile Dumnezeirii celei una. Căci, dacă Fiul foloseşte la ceva şi aici, precum şi acolo împreună zideşte cu adevărat, fără de îndoială că şi El va fi pricinuitor al Duhului. Iar dacă nu foloseşte la ceva, în zadar s-a lua; şi, ca dintru o socoteală geometrică, teologii papistaşi s-au arătat cu adevărat deşerţi. Căci nu pot zice că - aşa cum la zidiri şi unul şi altul (Tatăl şi Fiul) fiind început, nu mai puţin un început este - tot astfel şi aici unul va fi începutul, deşi s-ar zice din amândoi. Căci acolo - precum am zis - este firesc, iar nu ipostatic. Pentru aceea, puterea cea ziditoare este una la amândoi. Căci l-am auzit puţin mai sus pe cel numit cu numele teologiei (Grigorie Teologul), numindu-L pe Tatăl "izvor şi început al Luminii celei veşnice", iar pe fiul "fără de început nicidecum, ci început a toate". "Pentru aceea, numai Tatăl este izvor al Dumnezeirii celei mai presus de fiinţă", a zis marele Dionisie Areopagitul. Şi iarăşi: "Tatăl este Dumnezeire izvorâtoare, iar Fiul şi Duhul ale Dumnezeirii celei cu naştere dumnezeiască (dacă se cuvine a zice aşa) vlăstare sădite de Dumnezeu Tatăl şi oarecum flori, şi lumini mai presus de toată fiinţa." Şi iarăşi: "iar deosebite sunt cel mai presus de fiinţă nume şi lucru al Tătălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, nici o întoarcere întru acestea s-au cât de cât obştime aducându-se în lăuntru". Şi, întru al treilea capitol pentru tainica teologie, zice: "În Învătăturile teologice, am arătat care este părintimea şi fiimea (de care se vorbeşte în teologie); ce vrea să însemne teologia Duhului; cum, din binele cel nematerial şi fără de părţi au răsărit luminile cele din inimă; şi cum au rămas neclătite, deşi cu odrăslirea veşnică, întru Dânsul, şi întru Sine, şi unele întru altele." Şi iarăşi: "cele ale naşterii (odrăslirii, rodirii) Dumnezeirii celei mai presus de fiinţă nu se întorc unele către altele". Deci, dacă-L vei numi "pucezător" pe Fiul, Tatăl nu poate fi purcezător niciodată, căci Se va împărtăşi cu Fiul la naşterea cea dumnezeiască. Ci acest lucru este oprit. Iar de-L vei numi "purcezător" pe Tatăl (precum şi este cu adevărat), Fiul nu poate fi purcezător. Aşadar Duhul nu este dintr-Însul. Căci Dumnezeire cu odrăslire dumnezeiască este numai Cel unul născător şi purcezător, fiindcă după acestea şi este El cu odrăslire dumnezeiască.

Pe această împărtăşire oprind-o şi marele Vasilie, scriind către fratele său (Sf. Grigorie al Nissei), zice: "Duhul Sfânt Se ţine de Fiul cu Care fără de despărţire Se înţelege. Iar de pricina care este Tatăl are aţinat pe a fi, de unde Se şi purcede, semn cunoscător al însuşirii ipostasului având a Se cunoaşte după Fiul, şi împreună cu Dânsul şi a avea fiinţa din Tatăl. Iar Fiul, Cel ce are Duhul Care Se purcede din Tatăl, Îl face cunoscut prin Sine şi împreună cu Sine, El singur strălucind cu chip de cea una naştere din Lumina cea nenăscută. Nu are nici o împărtăşire către Tatăl sau către Duhul Sfânt după însuşirea semnelor cu care Se cunoaşte". Vezi cum se află Duhul Sfânt către Tatăl şi către Fiul şi care sunt semnele Fiului şi ale Duhului cu care Se cunosc? Deci - zice - Fiul lui Dumnezeu cel unul-născut ni-L face cunoscut şi Îl arată pe Duhul Sfânt prin Sine şi împreună cu Sine. Dar nu Îl şi purcede, ca să nu aibă împărtăşire la însuşire cu Tatăl. Căci - zice - Duhul Sfânt are aţinat pe a fi de pricina care este Tatăl, însuşire care este numai a Tatălui. Căci - zice Teologul - toate câte are Tatăl sunt ale Fiului, afară de pricină. Deci care din dumnezeieştii teologi din tot veacul s-au auzit că au dat la cele două însuşirile fiecăreia din cele trei Feţe ale uneia Dumnezeiri, şi nu le-au păzit neamestecate? Iar că însuşire a Tatălui este a purcede este arătat. Căci - zice - de pricina Care este El este aţinat Duhul, de unde Se şi purcede, de la Care şi are fiinţa, măcar că este cunoscut după Fiul şi împreună cu Dânsul.
.................................................. .................................................. ...............................................
După acest nemincinos martor al adevărului să vie de faţă să mărturisească împreună cel ce a fost viu luminător al Alexandriei, Chiril; că zice în cuvântul cel pentru Sfânta Treime: "Cele trei închinate Ipostasuri se cunosc şi se cred în Tată fără de început şi în Fiu Unul Născut şi în Duh Sfânt, Care Se purcede din Tatăl nu cu chip de naştere, precum Fiul, ci Se purcede, precum s-a zis, numai din Tatăl ca de la gură, dar S-a arătat prin Fiul şi a grăit în toţi Sfinţii Prooroci şi Apostoli"€. Şi aiurea iarăşi "nu precum Fiul este cu chip de naştere din Tatăl, aşa şi Duhul Sfânt din Fiul cu chip de purcedere, departe de această hulă şi multa dumnezeire (politeism); că Unul este la noi a amândurora Feţelor pricinuitor şi legătură, Tatăl".€
.................................................. .................................................. .................................................. .
Deci, de vreme ce după Acestea, adică după Feţe, zic ei din cele două cea una, după care şi începutul şi pricina se înţelege şi se zice, pentru aceea din două începuturi zic ei pe Faţa cea una şi două începuturi şi două pricini şi multă dumnezeire (politeism) aduc înăuntru. Că un Dumnezeu este nu numai pentru că este o fire, ci pentru că şi la o Faţă au aducerea Cele dintr-Insa; şi la o pricină şi un început Cele din Început Se aduc, nu numai împreună Amândouă Cele două, ci şi Fiecare dintr-Însele deosebit. Şi pentru aceasta un început al Dumnezeirii este şi un Dumnezeu după această aducere; pentru că amândouă Feţele se aduc la una fără de mijlocire. Că, de nu ar fi fără de mijlocire şi Duhul din Tatăl, aceasta, adică cu mijlocire, două de nevoie face pricinile Duhului, pe cea din mijloc şi pe cea de la margine şi nu este cu putinţă pentru o aducere care ar fi întru acest fel să fie un Dumnezeu Cele trei; iar mai vârtos nici Dumnezeu nu este cu putinţă a fi Cel ce prin mijlocirea Dumnezeirii este din Tatăl; că prin mijlocirea Dumnezeirii a venit Tatăl la zidiri, după teologi.
.................................................. .................................................. ................
Iar latinii (o, nebunie împreună şi mândrie) pe cea după dreapta credinţă şi mărturisită la Dumnezeu rânduială o leapădă, iar pe cele ce Marele Vasile şi Grigorie Teologul mărturisesc că sunt mai presus de cunoştinţa lor, ca cele ce sunt negrăite şi mai presus de noi, ei se laudă că le-au priceput şi pentru purcederea cea negrăită şi neînţeleasă a Duhului în deşert grăiesc, iar mai potrivit a zice, hulesc, cu mijlocire şi fără de mijlocire pe ea zicându-o şi de aproape şi de departe, prin care acestea se primejduiesc şi întru zidire a trage pe Sfântul Duh. Pentru aceasta nu de nevoie, nici pururea după Fiul Se pune Sfântul Duh de cea de Dumnezeu insuflată Scriptură.
.................................................. .................................................. .............
Ci ca să nu zică cineva, socotind că acestea pentru înomenirea lui Dumnezeu şi s-au zis şi s-au săvârşit de Tatăl, că nu este semn de ajuns acesta spre aflarea pricinii celei ce se caută, să asculte pe dumnezeiescul Damaschin, care scrie întru al 8-lea din dogmaticeştile capete: "Credem şi întru Unul Duhul Sfânt, Care din Tatăl Se purcede şi în Fiul Se odihneşte[69]. Şi în cel pentru locul lui Dumnezeu Dumnezeu este Duhul cel Sfânt, putere sfinţitoare, ipostatică, din Tatăl fără de despărţire purcezându-Se şi întru Fiul odihnindu-Se[70]. Pentru aceea şi cămăraş al dumnezeiescului Duh şi este şi Se zice Hristos, ca Cel ce este Fiu adevărat al lui Dumnezeu. Care şi dumnezeiescul Chiril în Comori arătând, toată nevoia este, zice, pe Sfântul Duh a-L zice că este de dumnezeiască fire; al căreia începătură şi este, după Apostolul; iar de este aceasta, nu este zidire, ci Dumnezeu mai vârtos, ca Cel ce este din Dumnezeu şi în Dumnezeu[71]. Şi iarăşi Dumnezeu dar este Duhul, Cel ce este în Fiul de la Tatăl fireşte şi toată lucrarea Lui o are[72]. Şi dumnezeiescul Grigorie Dialogul, în cuvântul său cel de pe urmă, zice: Duhul Sfânt din Tatăl Se purcede şi în Fiul rămâne[73]. Că aşa privindu-Te pe Tine, vom apuca mai înainte văzându-Te izvor al vieţii, întru Sine vărsându-Te şi întru Sine stând[74], după marele între cei arătători de cele dumnezeieşti Dionisie. (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti. Vol. 2, Editie ingrijita de Florin Stuparu)

(Sf. Grigorie Palama - Cuvânt întâi doveditor cum că nu şi din Fiul, ci numai din Tatăl Se purcede Duhul Sfânt)