View Single Post
  #5  
Vechi 11.01.2017, 19:42:37
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

Nu știu la ce antinomie te referi.

Mântuirea este, într-adevăr, darul lui Hristos pentru noi. Este necesar, însă, și din partea noastră un efort, ori chiar o jertfă pentru a primi Jertfa Lui; pentru a fi în aceeași stare; pentru a nu fi adormiți.

Sau: Dumnezeu ne întinde mâna Sa ca să ne tragă sus la El. Trebuie să întindem și noi mâna către El ca să ne poată prinde, iar asta înseamnă efort.

Sau: Dumnezeu ne dă Lumina, dar ca să o putem primi, ochiul nostru trebuie să fie curat, iar asta înseamnă efort. Însă orice efort al nostru făcut cu năzuința de a ne apropia de El este dublat de lucrarea harului Său, așa încât și atunci când ne curățim gândirea, simțurile, tot Lui îi datorăm asta.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote