[Krautrock]

În prealabil postat de Marius22

Asa este. Scriptura nu trebuie sa fie o carte asemenea altor carti, din biblioteca sau de pe birou, ci trebuie sa fie o carte pe care sa o "intrupam". Legea cea noua, nu a fost data pe table de piatra, nici pe hartie, ci pe "tablele de carne" ale inimii.

Scuzati ca n-am priceput nimic. Ma intreb cum poti sa "intrupezi" o carte? Cum poti, de exemplu, sa intrupezi Poemul lui Gilgamesh? Si ma mai intreb un lucru: in ce stare spirituala se aflau "tablele de carne" ale inimii la momentul in care a fost scris Enuma Elish?

Biblia e o carte. Cel putin aceasta e forma fizica in care ea ni se prezinta. Ba mai mult e o colectie de carti redactate poate pe parcursul a mai mult de o mie de ani, iar unele dintre ele nu exista intr-o varianta unica, motiv pentru care unii inca se cearta care e varianta adevarata: Textul Masoretic, Septuaginta sau manuscrisele de la Qumran, sau daca din cartea Esterei e cazul sa scoatem sau nu finalul, asta ca sa ma refer doar la doua situatii in care exista o disputa legata de insusi textul de pornire.

În prealabil postat de Marius22

Imi vine acum in minte, gestul pe care l-a facut Sfantul Roman Melodul cand i-a fost revelat condacul Nasterii Domnului, atunci cand a trebuit sa inghita sulul de hartie pe care era scris imnul. Actul ne arata ca revelatia lui Dumnezeu nu trebuie sa ne ramana exterioara, ci sa devina una cu noi.

Frumoasa poveste si plina de talc! Insa ea dezvaluie ca situatia e mult mai complicata decat am descris-o mai sus. Pe langa textele pe care le numim "Biblia" (Cartile adica) mai sunt o multime de alte carti la fel de importante ce se prezinta tot intr-o forma fizica si care intra sub umbrela a ceea ce numim Sfanta Traditie. Sunt scrierile Sfintilor Parinti, e textul liturghiilor si asa mai departe. Atentie, ele nu sunt scrieri de ordinul doi, ci consemneaza revelatia transmisa oral la fel de importanta precum cea biblica. Nici acestea nu ar trebui sa fie considerate carti precum cartile obisnuite.

De unde deduc ca ar trebui sa impartim cartile in "carti obisnuite" si "carti mai mult decat obisnuite" (daca sunteti de acord, am sa le numesc "supercarti"). Cele doua tipuri de carti trebuie citite in mod diferit, presupunand probabil strategii de lectura care n-au legatura una cu cealalta.

Am observat ca o componenta esentiala in lectura a ceea ce voi numi in continuare "supercarte" o reprezinta credinta. Daca nu crezi ce scrie acolo nu poti sa o intelegi. O carte obisnuita nu necesita o asemenea conditie. Poti pricepe "Povestea celor doi frati", o carte superba scrisa in Egiptul antic fara sa crezi ca intamplarile relatate in ea sunt adevarate. E suficient sa decodifici intelesurile simbolice ale povestii. Asta presupune sa-ti supui mintea la un pic de efort, lucru care nu e usor, dar nici imposibil, asa ca lucrurile sunt simple si clare.

O a doua componenta a lecturii unei supercarti e rugaciunea. Sa ne rugam ca sa o pricepem. O carte obisnuita poate fi inteleasa fara sa te rogi. Eventual poti sa te gandesti la ea, sa incerci sa intorci pe toate fetele o situatie, un personaj in legatura cu care ai nelamuriri, esential e insa sa iti pui mintea in miscare si sa explorezi cu mintea si imaginatia lumea acelei carti, sau ca sa folosesc o expresie metaforica pe care am auzit-o aici, sa te "intrupezi" in lumea cartii ca observator si traitor cu sufletul. Poti sa te si rogi, daca vrei, dar aceasta nu reprezinta o strategie de lectura a unei carti obisnuite, ci o simpla pauza de lectura.

În prealabil postat de geo.nektarios

In al doilea rand Sfanta Scriptura nu trebuie citita in intregime deodata, cate o carte intreaga, [...]
Trebuie citit cate putin 2-3 capitole ca sa ne ramana mintea la ce am citit si sa cugetam si sa facem ce citim!

O supercarte trebuie citita pe bucati. O carte obisnuita poate fi citita oricum. Daca nu intelegi, te poti opri si rumega sensul celor citite, iar daca ai mintea injectata cu steroizi si pricepi din prima, poti sa o citesti dintr-o suflare. Aici depinde de om si de starea sa sufleteasca. Dar repet, pauzele nu sunt necesare.

O supercarte trebuie citita cu smerenie, nu cu mandrie. Lectura unei carti obisnuite nu necesita o asemenea conditie. De altfel daca citesti o carte in ideea de a te tine cu nasul pe sus sau a te da rotund, nu stiu daca iti mai sta mintea la ceea ce se intampla in lumea textului. La fel daca te smeresti. Desi nimeni nu-ti interzice sa te mandresti sau sa te smeresti in timp ce citesti, esential e sa fii atent la text. Poti eventual sa te mandresti sau sa te smeresti dupa ce ai terminat. Sau poti sa le faci pe toate in acelasi timp. Oricum e neesential.

In supercarti, dupa cum scria cineva intr-o postare, unele lucruri sunt ascunse in mod intentionat. De aceea ele sunt atat de greu de priceput. Eu credeam ca Biblia e scrisa pentru a revela, nu pentru a ascunde, dar asta nu e treaba mea. In ce priveste cartile obisnuite, ascunderea sau neascunderea unor lucruri depinde de vointa autorului. In cartile politiste, de exemplu, autorul ascunde mai intai cine e criminalul, deoarece ideea textului e de a ne face pe noi sa descoperim treptat identitatea acestuia. In alte carti insa lucrurile sunt spuse pe fata inca de la inceput.

În prealabil postat de Zalmoxis_Nemuritorul

Am citit Sfanta Scriptura integral de vreo sapte ori...
Am ajuns sa imi formez niste opinii provizorii, cu caracter relativ general:

a) Ca intotdeauna lucrurile sunt mult mai complexe decat par la prima vedere.
b) Ca interpretarile ad literam sunt extrem de paguboase. Interpretarile oricum difera mult de la o epoca la alta.
c) Conteaza foarte mult traducerile, caci cuvintele pot avea tare multe nuante si intelesuri, mai ales in ebraica veche. Nu putem face abstractie si de epocile si de contextul istoric general in care au fost scrise diferitele carti componente.
d) Esential pentru noi este sa aplicam invataturile de acolo per ansamblu.

Primele patru puncte sunt valabile pentru orice carte (ma refer la cartile bune, nu la maculatura), iar ultimul e valabil pentru multe dintre cartile ce au fost vreodata scrise. De exemplu legat de ultimul punct, daca citesti "Crima si pedeapsa" de Dostoievski, incearca sa nu faci precum personajul Raskolnikov sau daca citesti "David Copperfield" de Charles Dickens, incearca si tu sa fii un om care sa stie sa treaca peste greutatile vietii la fel ca personajul principal din roman. Cartile nu cred ca se deosebesc de supercarti din acest punct de vedere. Sau poate ca gresesc.

In sfarsit, spunea cineva ca pentru a intelege supercartea numita Biblie, e nevoie sa-ti tii mintea in iad. O fi asa. In orice caz, pentru a citi o carte obisnuita e suficient sa-ti tii mintea in cap. Si pentru ca o asemenea conditie chiar nu o inteleg, de cand ma stiu pe lumea aceasta obisnuiesc sa citesc supercartile ca pe niste carti obisnuite. Si chiar daca nu le inteleg asa cum le inteleg altii, tot e ceva mai mult decat nimic...