ionita...este bine pentru sufletul tau sa crezi ca este real ceea ce ai exprimat,dar,din pacate nu este,ar fi tare frumos sa fie asa,n-ar mai exista atata sminteala,poate am fi si noi mai buni,prin rugaciunile lor,dar nu suntem,suntem din ce in ce mai rai,insensibili si materialisti...si ei(monahii)sunt la fel.Nu ne deosebim prin prea multe lucruri,in afara de o diferenta de vietuire,iar miile de rugaciuni turuite ca la un spectacol nu cred ca valoreaza atat de mult,atata timp cat sufletul este incatranit si mintea ingustata de prejudecati si defaimari.
Lumea crede ca in manastire este raiul rugaciunilor,ei fratilor GRESIT spus,manastirea este un santier permanent de munca care sustrage din vietuitorii ei si ultimele picaturi de energie,calugarii nici macar nu au voie sa participe la slujbele zilnice,ci doar la cele pe timp de sarbatoare,si eventual cele nocturne,in care participi pe jumatate adormit,datorita oboselii extreme.Cica SFANTA ASCULTARE!,nu se stie ea cat de sfanta este,dar cu siguranta profitoare se arata din plin,fiindca uneori acest scop scuza toate mijloacele si ajungi sa fii sluga chiar si a unor pagani.
Este atat de complexa teoria monahicismului in conformitate cu balanta dintre real si fictiune incat,personal oftez cand vad atatea pareri desprinse din imaginatie...si doar imaginatie.De fapt este placut sa vezi ca notiunea monahicismului dainuie cu aceiasi puritate,in timp,dar daca fiecare dintre noi am trai acolo macar pentru un an cred ca s-ar desfiinta aceasta viata care nu-si mai gaseste menirea printre realitati de necontestat.Pacat!,dureros...dureros de adevarat!...Si eu nu vorbesc DIN IMAGINATIE!
|