[Mihailc]

În prealabil postat de Fani71

Deci, spui ca 'literatura pop' corespunde circului - da, in mare parte cred ca asa este. (Dar atunci nu l-as pune pe Harry Potter chiar in categoria pop. Nu stiu la ce categorie l-as spune - da, populara nu merge, intr-adevar, pe romaneste termenul are o conotatie traditionala.)

Nu ştiu dacă eşti la curent, dar în cazul lui Harry Potter, ca şi la Dan Brown, o mulţime de specialişti, universitari credibili, au scris despre modul eronat cum sunt exploatate arhetipurile, simbolurile, scrierile vechi etc. în acest gen literar cu impact puternic asupra oamenilor. Opiniile acestora s-a făcut destul de greu auzite, datorită faptului că o eventuală demistificare prematură a cărţilor respective nu era deloc pe placul unei mari părţi a mass-mediei, preocupate să-şi asigure cota de profit de urma succesului comercial uriaş al acestora. Totuşi, când opiniile specialiştilor au penetrat spaţiul public şi au făcut masă critică, autorii au ieşit în presă cu o explicaţie de genul "sunt cărţi de ficţiune, iar autorii nu sunt obligaţi să ţină cont de autenticitatea surselor din care s-au inspirat" recunoscând indirect că "arta" lor operează cu falsuri şi minciuni seducătoare pentru marele public.

Mi se pare interesanta distinctia pe care o faci intre imaginarul religios occidental si - implicit - o literatura religioasa de tip iconic orientala) de care vorbeai mai sus in legatura cu printul Miskin.
Am putea spune, crezi, ca distinctia asta este o oglindire in literar a diferentei pe care noi ortodocsii o facem intre 'pictura religioasa' si 'icoana'?
Exista ceva scris (publicat) pe aceasta tema? M-ar interesa foarte mult.

Există, nu foarte multe, iar cele câte există sunt sintetizate într-o manieră nemaiîntâlnită până acum nicăieri, în volumul I al lucrării "Noi şi icoana" de Sorin Dumitrescu. Acelaşi autor a publicat de curând o aplicaţie în literatură a hermeneuticii iconice, în volumul "Tablou cu orbi. Metalingvism şi marginalizare" dedicat unei analize inedite a operei lui Nichita Stănescu. Capitolul doi al cărţii, "Criteriile axiologiei teologice a limbajului", oferă o introducere magistrală în acest mod de investigaţie hermeneutică atât a artei în general cât şi a literaturii în particular.

O astfel de distinctie s-ar putea face, dupa parerea mea, dar taberele nu sunt asa de usor de deosebit cum pare. Nu cred ca automat toata literatura 'occidentala' intra in sfera 'imaginarului religios' (definit deocamdata mai mult intuitiv; nu m-am gandit pana acum sa faca ceasta paralela). Cred ca unii autori ca Chesterton, C. S. Lewis, Tolkien de exemplu se apropie de 'imaginarul iconic'. Bineinteles si altii mai mari si mai vechi.

E foarte adevărat că nu toată literatura occidentală intră în vizorul unei astfel de critici. Mi se pare dubioasă expresia "imaginarul iconic", întrucât icoana şi lumea atât de densă semantic pe care o deschide înţelegerii persoanei are (şi) o funcţie ascetică, de înfrânare, printre multe altele, a imaginaţiei zburdalnice, retoricii inutile şi tendinţelor frevcvente ale fanteziei de a evada din perimetrul revelaţiei Logosului.