"În ultima vreme, mulţi români îşi îndreaptă atenţia spre noi, tinerii. Într-adevăr, suntem ultima speranţă a acestei ţări. Se cere de la noi putere şi curaj în a lupta împotriva răului social şi a pune temeliile unei Noi Românii.

Dar cum să se lupte studentul, tânărul, cu răul din societate, când el este crescut pe băncile şcolii cu pumnul în gură, cu o atitudine de obedienţă totală faţă de clasa politică actuală care conduce instituţia prin care se propagă cel mai mult rău în societate la momentul actual – Statul. Acelaşi stat care ar trebui să ne respecte drepturile şi libertăţile. Mai ales opinia!

Da, statul a dovedit în nenumărate rânduri cât de mult îi pasă de sistemul educaţional care formează viitorul ţării, şi nu doar prin Legea Educaţiei Naţionale despre care toată lumea a spus că este o prostie, nu doar prin acordarea a mai puţin de 6% din PIB pentru educaţie, nu doar prin ciuntirea salariilor profesorilor care a dus la demotivarea lor, nu doar prin monopolizarea manualelor şi a programei. Statului îi pasă foarte mult! Deoarece de 21 de ani, inspirată parcă din regimul anilor ’50, politica educaţională în România a fost una de extremă stânga, de uniformizare, pentru a crea roboţi, oameni fără personalitate, fără caracter, care pot fi uşor minţiţi, înregimentaţi social şi politic, transformaţi în masă de manevră şi forţă ieftină de muncă pentru piaţa europeană. Trăim câteodată cu senzaţia că Moscova de alaltăieri, este Bruxelles-ul de astăzi!

Şi peste toate ideile şi reformele educaţionale care nu au nimic în comun cu natura umană şi dezvoltarea pedagogică a elevului în spirit românesc, a apărut una care pune capac la toate: implementarea sistemelor de urmărire totală a elevilor, cu scopul declarat de a reduce absenteismul şi de a creşte securitatea.

După cum bine ştiţi, deja se montează sisteme de acces pe bază de cartelă magnetică cu cod de bare sau sisteme biometrice pe bază de amprentă, alături de camere video şi senzori electromagnetici.

Cauza găsită de minister? Rezultatele de la examenul de bacalaureat de anul acesta, cu care s-a urmărit, prin evidenţierea celor mai slabe rezultate, descoperirea „adevăratei” cauze a eşecului învăţământului românesc, prin transformarea noastră în ţapi ispăşitori. Nu mai vorbim aici de neregulile în desfăşurarea examenului sau de faptul că unii profesori au corectat în bătaie de joc, dar când s-a ieşit la televiziunile naţionale sau internaţionale şi am fost făcuţi de râs, unde au fost olimpicii noştri naţionali sau internaţionali? Unde au fost elevii de vârf ai României? Aţi uitat de ei domnilor politicieni? Se pare că da…

Absenteismul nu este urmarea degenerării naturale, provenită din sufletul nostru, al generaţiei noastre. Este reacţia noastră la incapacitatea unui sistem educaţional de a-şi captiva elevii şi studenţii şi de a-i face să simtă cu adevărat că se pregătesc pentru viaţă, pentru un viitor românesc.

Incapacitatea de a ţine tinerii la ore şi de a-i face să participe activ este datorată pe de o parte proastei organizări a materiei, căreia îi cam lipseşte practica şi compatibilitatea cu profilul istorico-psihologic al românului, iar pe de altă parte, este datorată proastei pregătiri pedagogice a profesorilor şi a motivării financiare foarte slabe. Când statul român modern şi-a asumat după 1859 datoria educării tineretului, nu a păstrat statutul vocaţional al dascălului care era până atunci în biserici sau mănăstiri, ci a transformat profesorul în simplu funcţionar, de care poate dispune după bunul lui plac! Cu adânca noastră părere de rău, dacă profesorii noştri au devenit victime ale sistemului, asta nu înseamnă că trebuie să devenim şi noi asemenea.


Şcoala, între puşcărie şi Big Brother

România celor trei dictaturi (carlistă, antonesciană şi comunistă) a tranşat fizic o întreagă generaţie de intelectuali români (studenţi şi chiar elevi, profesori, medici, preoţi, avocaţi etc.), cunoscută sub numele de prestigioasa generaţie interbelică, care reprezintă axul central al culturii româneşti, lăsând în urmă mai bine de 250.000 de morţi, a căror lipsă o mai putem suplini doar prin memoria vie a scrisului şi a faptelor lor. În România de astăzi, înafara instaurării unui regim de gulag intelectual prin corectitudine politică (acel politically corect), se încearcă instaurarea unui regim de detenţie şi urmărire fizică, de tip Big Brother.

În primul rând, acest sistem se implementează parţial pe banii elevilor, obligaţi prin frică să-l accepte. Nimeni, dar absolut nimeni, nu te poate obliga să dai bani pentru ceva ceea ce nu doreşti! În spate se ascund mari afaceri ale unor firme care doresc să deţină monopolul instalării acestor sisteme. Şi dacă statul dă vreun ban, ministerul ar face bine să nu mai cheltuiască bugetul pe investiţii ineficiente.

Aceste sisteme implică colectarea unor date biometrice (care ţin de viaţa noastră biologică, fizică, adică intimă). Autoritatea care reglementează modul de colectare al acestor date este ANSPDCP (Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal).

În ceea ce priveşte preluarea acestui tip de date, se încalcă Legea nr. 677/2001, în special prin art. 4, 5 şi 7, care prevăd necesitatea consimţamantului în scris al elevilor majori, iar în cazul minorilor, atât consimţământul minorului cât şi al părinţilor, întrucât prin Decizia nr. 11/2009 a ANSPDCP se constantă următoarele elementele de identificare care prezintă riscuri majore pentru drepturile şi libertăţile persoanelor: datele cu caracter personal legate de originea rasială sau etnică, de convingerile politice, religioase, filozofice ori de natură similară, de apartenenţa sindicală, de apartenenţă la un partid politic sau o organizaţie religioasă, a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate sau viaţă sexuală, precum şi a datelor genetice, biometrice şi a datelor care permit localizarea geografică a persoanelor, inclusiv în scop de cercetare ştiinţifică.

În cazul acestor sisteme, datele biometrice sunt amprentele de la degetul mare, folosite în sistemele de identidicare pe bază de amprente, iar datele care permit localizarea geografică reprezintă simpla pontare prin cand magnetic sau RFID, conectat la un sistem online, cu acces la internet, prin care poziţionarea geografică şi temporală în incinta şcolii a elevului poate fi aflată de terţe persoane.

Din această cauză, ANSPDCP a hotărât interzicerea prelucrării datelor biometrice şi cu caracter geografic în sistemul de învăţământ şi nu numai, considerând că, prin implementarea acestui sistem de control, se încalcă principiul bunei credinţe, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, fiind în disproporţie vădită cu scopul urmărit, adică reducerea absenteismului.

Mai mult decât atât, colectarea şi deţinerea amprentelor de la degete se face, în mod normal, doar acelora care sunt acuzaţi PENAL, prin sentinţă judecătorească. Dacă vi se iau amprentele, sunteţi transformaţi în fapt şi în drept în prezumtivi infractori, ca şi cum aţi fi acuzaţi penal, asemenea infractorilor, a celor ce sunt în afara legii. De parcă absentarea la ore ar fi rudă cu omorul, furtul şi violul. Se pune şi întrebarea: Ce face şcoala cu acele ampreunte după ce terminăn liceul? Iar mai mult decât atât, nimeni nu se poate atinge de trupurile noastre, fără consimţământul nostru. Legea ne arată clar că această acţiune este ilegală. Vrea cineva să se simtă infractor?

Unii ar spune: Bun, atunci să lăsăm doar cartele magnetice. Nici măcar atât! Pentru că existenţa sistemelor de pontaj cu cartele magnetice va deveni un precedent care poate asigura perfectarea unui astfel de sistem prin adăugarea de camere video şi alte minunăţii. Şi mai presus de toate aţi văzut: sunt ilegale!

Constituţional, se încalcă în primul rând libertatea de conştiinţă şi de exprimare a credinţei şi convingerilor personale, consfinţită în Constituţia României prin art. 29, iar de asemenea şi dreptul la educaţie, prin art. 32. Aceste drepturi sunt consfinţite de asemenea prin tratate internaţionale şi ale Consiliului Europei.

În plan psiho-social, prin implementarea sistemelor, profesorul şi dirigintele sunt trataţi ca fiind incompetenţi, handicapaţi, participarea la ore nemaifiind evluată direct de către ei. Poţi lipsi 40 de minute, dar în restul de 10 cât are ora, să fii mai prezent decât toată şcoala la un loc! Calculatorul nurecunoaşte aceasta, dar profesorul da! Modul de notare al prezenţei la ore trebuie să revină fiecărui profesor în parte. El este cel mai în măsură să o facă, pentru că are o perspectivă umană, raţională, cu judecată, nu una creată de AI-ul (intelegenţa artificială) unui sistem computerizat.

Întrebaţi-vă profesorii dacă ar vrea ca ei să fie urmăriţi constant de directori şi să fie luaţi la întrebări pentru fiecare minut întârziat la oră sau pentru fiecare minut în care vă lasă liberi. Unde mai este intimitatea lor? În pauză poate sunt la toaletă sau trebuie să-şi termine mâncarea. Nu sunt şi ei oameni? Întrebaţi-i! Şi o să vedeţi cum se vor lumina la faţă, vor refuza sistemul şi vor trece de partea noastră!"