[Doriana]

Toate aceste framantari au rostul lor. Ele sunt menite sa ne faca sa realizam inutilitatea acestei lumi si efemeritatea ei. Sa vedem ca lucrurile pe care am fost invatati sa ne sprijinim sunt doar abur si vor trece; ca nu ne pot da fericirea si implihnirea dupa care tanjim.
Dincolo de ofertele amagitoare ale acestei lumi, neschimbat si vesnic, sta Dumnezeu. Cu o rabdare cum numai un Tata o poate avea, el ne invata si ne asteapta. Asteapta sa crestem, sa ne saturam de alergatul printre iluzii si sa ne ridicam, in sfarsit, ochii catre El si sa-L strigam pe nume: "Tata!" Si aceasta este marea Lui bucurie: ca dupa tot chinul si suferinta indurate atunci cand oamenii Il batjocoresc, desi a murit pentru ei, dupa tot timpul investit in formarea si calauzirea omului, omul sa se intoarca spre EL si sa spuna: "Tata, sunt atat de fericit ca Te-am gasit!...Esti tot ce mi-am dorit vreodata si nimic altceva nu mai imi doresc.. Tu esti viata din belsug pe care o cautam. De acum nu voi mai pleca de langa tine."

In clipe ca acestea Dumnezeu este fericit; e fericit pentru ca cea mai minunata creatie a Lui, omul, in care si pentru care a investit totul, se intoarce Acasa. Fiul risipitor isi vine in simtiri si se intoarce la Tatal sau.

"17. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
20. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.
21. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;
23. Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;
24. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească." [Luca 15]